Medicina
energetică reprezintă o “filozofie a vindecării” ce se bazează pe ideea
esenţială că omul este un sistem dinamic de energie (complex
corp/minte/suflet). Principiile sale includ următoarele:
1. Sănătatea şi boala îşi au originea în sistemul subtil de energie,
2. Acest sistem coordonează forţa vitală şi corpul fizic,
3. Emoţiile, gândurile, factorii nutriţionali şi de mediu afectează acest sistem.
Medicina
energetică este o “tehnologie” ce foloseşte drept mediu de vindecare
fluxurile bio-electro-magnetice ale corpului uman.
Ea
se bazează pe conceptul de “energie” în timp ce medicina obişnuită se
bazează, în cea mai mare parte, pe conceptul de “materie”, prin
folosirea medicamentelor.
Energia
este “cărămida de bază” a întregului univers, unitatea componentă
esenţiala a fiecărui lucru şi a fiecărei fiinţe de pretutindeni. Este un
lucru afirmat încă din vechime de înţelepţi, iar în prezent fizica
cuantică a demonstrat că materia înseamnă mult mai puţin de 4% din
univers (după unele studii, chiar mai puţin de 1%). Restul reprezintă
interacţiunea unor câmpuri informaţionale de energie pură, manifestată
prin rezonanţă şi diferite fenomene.
Trupul
se poate vindeca prin activarea energiilor sale naturale de vindecare
şi prin regenerarea energiilor ce au devenit slabe, sau dezechilibrate.
În acest scop, medicina energetică adună la un loc o serie de tehnici
derivate din tradiţiile istorice de vindecare, precum medicina
tradiţionala chinezească, Chi Kung, Nei Kung, acupunctură, Yoga, terapie
cranio-sacrală, ReiKi, bioterapie, cristaloterapie, suplimente herbale
şi nutriţionale, homeopatie, consiliere spirituală şi multe altele.
Tehnicile
medicinei energetice se pot utiliza pentru a uşura durerea; pentru a
opri evoluţia unei boli încă din fazele de început, stimularea
sistemului imunitar, eliberarea de stress, îmbunătăţirea memoriei,
digestiei, etc. În general, nu există contraindicaţii, putând fi
folosite practic pentru tratarea oricăror boli, chiar şi a celor grave
precum scleroza multiplă, boli psihice, cancer, SIDA. Rezultatele
pozitive depind însă de o combinaţie de factori specifici fiecărui
individ şi fiecărui terapeut.
Medicina
energetică lucrează cu conexiunile subtile care se realizează între
minte, trup şi spirit, toate menite să menţină un echilibru dinamic. De
exemplu, homeopatia şi esenţele florale sunt două forme de medicină
energetică ce acţionează asupra câmpului energetic al corpului şi au
particularitatea de a acţiona asupra sistemului nervos şi asupra
psihicului uman.
Simptomele
pshice care au drept substrat perturbarea subtilă a câmpului energetic
sunt adesea ignorate. O viaţă sănătoasă poate regla aceste tulburări
acţionând direct asupra capacităţii organismului de a-şi menţine
echilibrul şi se compensează în faţa stresului, de exemplu. Simptomele
dereglării acestui mecanism de autoreglare se simt când este canicula:
oamenii mănâncă în grabă, se suferă un accident sau o boală ce obligă la a se sta la pat mai multă vreme.
Aura
este un câmp energetic aflat împrejurul şi chiar pătrunzând în
interiorul corpului uman. Clarvăzătorii şi tămăduitorii descriu aura ca
fiind de forma unui ou de lumină şi culoare. Aura se întinde peste
corpul material şi poate avea o grosime de la câţiva zeci de centimetri
până la câţiva metri. În ultimii ani însă foarte mulţi oameni spun ca
văd aura în culori pe care le radiază cu siguranţă diferitele forme de
energie din corp, transformând acest lucru într-un fenomen de masă. Mai
intai, stiinta a fost cea care ne-a dat aceasta informatie, dar ceea ce
se intampla de cativa ani incoace este un adevarat fenomen mai ales de
cand aura a putut fi si fotografiata. Lideri in domeniu sunt cercetarile
facute de savantii rusi.
Fizicienii au cunostinta despre acest lucru atunci cand vorbesc despre curgerea energiei si despre materialele conductoare cum este firul electric, sau despre conductibilitatea campului electromagnetic si despre conductori. Acest curent poate fi masurat cu un instrument electric numit galvanometru si care este elementul de baza dintr-un generator electric.
Fizicienii au cunostinta despre acest lucru atunci cand vorbesc despre curgerea energiei si despre materialele conductoare cum este firul electric, sau despre conductibilitatea campului electromagnetic si despre conductori. Acest curent poate fi masurat cu un instrument electric numit galvanometru si care este elementul de baza dintr-un generator electric.
Procedeul
fotografic numit Kirilian este singurul capabil să surprindă aura şi să
o imortalizeze. S-a văzut atunci că aceasta este alcătuita din mai
multe straturi de energie, fiecare având o altă vibraţie.
Din
punct de vedere anatomic, sistemul nervos este un conductor pentru
impulsurile nervoase, curgerea acestora semănând foarte bine cu ceea ce
numit curent electric. Impulsul este transmis de la fibră nervoasă
asemeni impulsului electric care poate fi măsurat cu instrumente cum
este electrocardiograful sau electroencefalograful (undele alfa şi beta
ale creierului sunt unde electrice, de aceea epilepsia poate fi
detectată cu ajutorul EEG-ului, pentru că în esenţă, epilepsia este o
boală rezultată în urma perturbării transmisiei impulsurilor nervoase).
Se
ştie că atunci când curentul nervos trece prin conduct creează un câmp
magnetic şi în ce îl priveşte pe om, aceasta este aura pe care mulţi
susţin că o văd. Este o chestiune controversată această vedere a aurei,
deoarece este impropriu spus, de fapt, se pare că este vorba de
impulsurile electrice ce se percep ca venind de la o altă persoană.
Majoritatea fizicienilor şi biofizicienilor spun că de fapt, aura nu se
poate vedea, cum nu se vede nici câmpul electrostatic dar care se poate
simţi, şi că este vorba tot despre un câmp static, de această dată cel
uman. Că pare colorata, este rezultatul percepţiei umane, mesajului care
ajunge în creier, unde este decodificat la nivelul acestuia apoi
retransmis sub forma imaginii de culoare.
Când se trece pe lângă un generator electric, se intră în câmpul magnetic al acestuia; la fel când
se iese, dar şi la intrare şi la ieşire se produce o scurgere de
energie. La fel se întâmplă şi când se intersectează una din numeroasele
linii magnetice care leagă Polul Nord de Polul Sud. Ce să se mai spună
de organismul uman, de impulsurile electrice care voiajează în sus şi în
jos, datorită sistemului nervos? La fel se poate întâmpla
când se asistă la un experiment cosmic, deoarece câmpurile energetice
galactice influenţează într-un fel sau altul, câmpul magnetic al
pământului, la fel cum energia planetelor din galaxia noastră
interferează atât cu câmpul magnetic al pământului cât şi cu câmpul
magnetic al oamenilor aflaţi în acel punct de intersecţie şi
influenţează transmiterea impulsului nervos – fiori, stări inexplicabile
de energie debordantă, stări de bine sau stări de rău ş.a. Iată deci,
cauze şi efecte, rezultat al relaţiei care se poate stabili ştiintific
între ceea ce este sus şi ceea ce este jos, conform Legii Universale a
Polarităţii.
-sursa- http://3d-neosamanism.blogspot.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu