Printre calităţile absolut necesare pentru ca un om să treacă de o anumită etapă a evoluţiei sale se află şi capacitatea de a ierta. Există o limită peste care nu mai putem trece dacă nu vom avea o mare putere de a ierta. Cu alte cuvinte, capacitatea de a ierta este un indicator obiectiv cu ajutorul căruia se poate evalua nivelul de conştiinţă sau gradul de evoluţie spirituală. Sînt rari oamenii care se nasc cu o asemenea capacitate puternic dezvoltată, însă căile spirituale tradiţionale au prevăzut o serie de mijloace prin care aspirantul să-şi dezvolte puterea de a ierta.
Aici se ţine cont de o condiţionare reciprocă dintre puterea de a ierta şi importanţa de sine sau orgoliul sau ceea ce numim generic egoul unei fiinţe umane. Cu cît egoul este mai mare sau mai puternic, cu atît capacitatea de a ierta este mai mică sau mai slabă. Această corelaţie a fost transformată într-o tehnică directă de evoluţie spirituală prin sugerarea faptului că trebuie să iertăm chiar şi atunci cînd în mod firesc nu simţim nici pe departe acest lucru; să fim conştienţi de ceea ce se produce în sufletul nostru atunci cînd iertăm şi să realizăm astfel miracolul transcendenţei.
Exersînd totuşi în mod conştient iertarea, miracolele devin din ce în ce mai palpabile. Toată viaţa ni se transformă dacă vom ierta tot ceea ce la un moment dat ne-a cauzat prejudicii emoţionale intense sau chiar mai puţin intense. În psihologie se cunoaşte deja faptul că orice emoţie sau sentiment negativ care nu a fost asimilat pînă la capăt rămîne în „corp” ca un fel de focar toxic, ca un fel de greutate pe aripile sufletului. Acest lucru va conduce treptat la apariţia bolilor.
Iertarea este una dintre cele mai eficiente metode de purificare psihică, de ardere a reziduurilor emoţionale.
Cealaltă metodă constă în înţelegerea cauzelor care au produs acele trăiri, însă este o metodă mai dificilă, care presupune o mare putere de detaşare şi nu are aceeaşi eficienţă ca actul iertării. Pe calea creştină, iertarea este măsura iubirii şi foarte des este menţionată ca metodă eficientă de evoluţie spirituală. Ea este pomenită chiar şi în rugăciunea fundamentală Tatăl Nostru.
Trebuie să fim întotdeauna atenţi la ceea ce gîndim, căci tot ceea ce iese din mintea noastră se întoarce înapoi. Prin rezonanţă, o minte angrenată de gînduri malefice acţionează ca un magnet, atrăgînd în jurul ei gînduri similare şi amplificînd astfel răul iniţial. Gîndurile rele aruncate în atmosfera mentală otrăvesc minţile receptive, contribuind astfel la degradarea acestei lumi şi odată cu ea şi a noastră.
Această atitudine este necesară în primul rînd pentru a ne asigura propria sănătate. Orice sentiment al jignirii de care omul nu se poate debarasa timp îndelungat reprezintă un mare pericol. Oamenii au încercat în mod intuitiv să dezamorseze, să scape de sentimentul de supărare, să nu-i dea voie să se acumuleze. Însă atunci cînd supărarea este ţinută timp îndelungat, ea devine cu mult mai periculoasă, afectîndu-ne chiar şi sănătatea corpului nu numai pe cea a sufletului. Oamenii sănătoşi, de regulă, nu-şi permit să ţină prea mult timp supărarea.Ura, sentimentul jignirii, gîndurile nearmonioase în general, cauzează, prin procesele de rezonanţă declanşate, apariţia unor substanţe toxice în sînge, care cel mai adesea se depun la încheieturi, producînd reumatism. Lipsa iertării, ura înverşunată, sînt cele mai puternice cauze ale bolilor; ele întăresc arterele sau ficatul, afectînd chiar vederea şi sănătatea ochilor. Aşadar, în loc să-i punem cuiva întrebarea: „Ce ai?”, mai bine îl întrebăm: „Cu cine anume ai ceva ?”
Manifestînd iertare, bunătate, dorinţe de bine şi gînduri binefăcătoare obţinem o impenetrabilă armură împotriva oricărui atac malefic. Pentru a verifica dacă într-adevăr am dobîndit puterea de a ierta, putem face următorul test mental: trebuie să ne gîndim la cineva care ne-a înşelat odată şi ne-a făcut mult rău. În continuare ne închipuim că cineva vine şi ne spune că acelei persoane i s-a petrecut ceva minunat. Dacă nu simţim bucurie, înseamnă că nu l-am iertat şi că ura mai mocneşte în noi.
Mulţi dintre noi am avut abces dentar în trecut. Desigur că acum nu ne mai doare, pentru că l-am tratat atunci. Ne amintim de el, dar nu mai suferim. Acesta este secretul iertării: să ne amintim de necazuri, dar să nu mai suferim din cauza lor şi să nu mai purtăm veşnice resentimente celor care le-au provocat. Dacă nu reuşim să trecem această probă, însemnă că ne păcălim singuri şi că încă nu avem puterea de a ierta, ceea ce înseamnă că bolile bat la uşă, iar evoluţia spirituală stagnează.
Arta de a ierta trebuie învăţată şi realizată cu înţelepciune. Nu trebuie să exagerăm în nici o privinţă. Să iertăm jignirile, dar să fim atenţi să nu cădem în extrema cealaltă. Să fim binevoitori dar fermi, dacă avem dreptate. Să nu încurajăm răutatea sau egoismul. Putem să-i iertăm în inima noastră pe cei care fac răul din plăcere şi să-i corectăm printr-o acţiune exterioară fermă şi înţeleaptă.
Puterea de a ierta nu trebuie să cunoască limite, nu poţi să spui că ceva poate fi iertat, iar altceva este de neiertat. Incapacitatea de a ierta este spaima egoului şi slăbiciunea lui, percepţia predominant materialistă sau senzorială a vieţii. Atunci cînd cineva spune că nu poate ierta, de fapt, el spune că nu vrea să ierte!
-sursa-http://www.artadeatrai.ro/-
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu