Totalul afișărilor de pagină

29 apr. 2016

Puterea tămăduitoare a cuvintelor...

• Experimentele ştiinţifice au demonstrat că putem anihila bacterii şi virusuri cu cuvintele şi emoţiile potrivite
• Prin rugăciune, apa şi alimentele se purifică şi ajută la vindecarea bolilor grele, efectul fiind mai mare în Postul Paştelui
Există o vorbă în popor: nu contează ce pui în gură, contează ce scoţi pe gură. Adică e mai important nu atît ceea ce mănînci, cît ce spui. Ţinem cont de aceste îndrumări ale bisericii nu doar pentru a fi pe placul lui Dumnezeu, ci şi pentru propria sănătate. Puţini ştiu că rostirea anumitor cuvinte contribuie la bună funcţionare a organismului şi ne ajută să scăpăm de simptomele unor boli grave. Tot mai multe studii demonstrează că rugăciunea învinge boala. Dar şi asupra apei acţionează, schimbîndu-i forma cristalelor, iar cine bea apă asupra căreia s-au rostit vorbe frumoase, se însănătoşeşte. Postul Mare este cel mai bun prilej de a experimenta rostirea cuvintelor în scop curativ. Iată ce se întîmplă cu apa şi organismul uman atunci cînd le adresăm cuvinte frumoase, iată de ce vorba dulce multă sănătate aduce.
Rugăciunea, agent terapeutic

Postirea este un bun prilej de însănătoşire printr-o alimentaţie uşoară, detoxifiantă, echilibrată, dar şi o ocazie unică de vindecare prin gînduri şi fapte pozitive. Mai mult, este o perioadă în care ne putem îmbunătăţi starea de sănătate, doar rostind cuvinte cu putere tămăduitoare. Este greu de crezut că vorbele au vreo influenţă asupra fizicului, însă ştiinţa modernă a demonstrat că anumite cuvinte pot îmbunătăţi sau altera echilibrul organismului uman. Credincioşii binecuvîntează bucatele printr-o rugăciune, preotul le sfinţeşte. Prin aceste practici se invocă divinitatea şi sănătatea celor ce vor mînca. Semnul crucii şi cuvintele rostite cu credinţă produc modificări asupra alimentelor, apei, vinului, le purifică şi vor cădea bine celor ce le consumă. Astfel, rugăciunea devine agent profilactic şi remediu. Cercetătorii ruşi au descoperit, în urma unor ample studii desfăşurate pe perioada a 10 ani, că rugăciunea reglează procesele din organismul uman. În timpul rugăciunii, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă vindecarea psihică, morală şi fizică, deoarece bolile sînt cauzate de stres, griji, probleme. Monitorizarea electroencefalogramelor unor călugări în timp ce se rugau a dus la observaţia că, în aceste momente, cortexul cerebral îşi reduce activitatea, ajungînd într-o stare de linişte deplină, exact ca a bebeluşilor lipsiţi de griji. Oamenii de ştiinţă ruşi consideră că, pe măsură ce copilul creşte, sentimentul de siguranţă dispare şi activitatea creierului se intensifică. Starea de copil nu mai apare decît în timpul somnului şi a rugăciunii.
 Cuvintele pot ucide microbi

O altă cercetare a generat o concluzie neobişnuită: după rugăciunea colectivă din biserică, tensiunea arterială a participanţilor s-a normalizat. Efectul e valabil atunci cînd ortodocşii fac semnul crucii corect, nu ca un automatism. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. După explozia de la Cernobîl, instrumentele de înregistrare a radiaţiilor au arătat valori care depăşeau capacitatea lor de măsurare. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, unde grupuri mari de credincioşi s-au rugat, nivelul radiaţiilor era normal. Cercetătorii mai susţin că la acest rezultat a contribuit şi sunetul clopotelor, care ar avea şi el proprietăţi vindecătoare, omorînd mai ales microbii (virusurile gripei, hepatitei şi tifosului). Poate tocmai de aceea, în timpul epidemiilor, se bat clopotele vreme îndelungată. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, susţin cercetătorii ruşi. Similar, semnul crucii omoară microbii patogeni nu numai în apa de la robinet, ci şi în rîuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decît aparatele moderne de dezinfecţie. În urma experimentelor, s-a constatat că după ce un preot rosteşte Tatăl Nostru şi face semnul crucii asupra apei, concentraţia de bacterii dăunătoare şi radiaţia electromagnetică scad semnificativ, uneori de mii de ori. Experimentul a fost realizat pe apă contaminată din fîntîni, rîuri, lacuri. După sfinţire, numărul bacteriilor a scăzut, apa devenind potabilă. S-a limpezit, putîndu-se vedea chiar şi vegetaţia de pe fundul lacului.
 Autosugestia are efect curativ

Prin rostirea rugăciunilor asupra apei, aceasta îşi schimbă structura, mişcarea browniană încetează. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite în spaţiul spectral ultra-violet, ca şi cum lichidul ar fi înţeles sensul cuvintelor. Atunci cînd un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci cînd sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare. În cazul unui necredincios, schimbările au fost nesemnificative. Mai mult, apa peste care s-au rostit rugăciuni poate grăbi vindecarea. Nu puţine au fost cazurile cînd pacienţi în stare gravă au suferit transformări miraculoase. Cu cîţiva ani în urmă, medicul german Ryke Hamer, a dezvăluit lumii întregi că pacienţii lui care sufereau de cancer s-au vindecat doar prin conversaţie. El discuta cu bolnavii. Practic, cu ajutorul cuvintelor, medicul îi ajuta să-şi exprime apăsările şi să se elibereze de şocul emoţional care, după spusele lui, declanşase cancerul. Psihologul hawaiian Ihaleakala Hew Len a reuşit să aducă pe drumul cel bun bolnavi psihici care comiseseră crime abominabile. După patru ani, pavilionul a trebuit să fie închis din lipsă de pacienţi. Metoda lui, bazată pe terapia prin cuvinte, a fost una extrem de simplă: a repetat încontinuu cuvintele: îmi pare rău, te rog, iartă-mă! Statisticile au demonstrat că bolnavii care gîndesc pozitiv şi-şi repetă zilnic că vor fi sănătoşi scapă de boală mai repede decît cei care gîndesc negativ. Cuvintele pozitive induc autosugestie, la care creierul răspunde şi comandă începerea luptei pentru refacerea organismului.
Vindecările miraculoase se bazează pe cuvinte

Cunoscut pentru descoperirile sale în domeniul transplantului de organe, descoperiri pentru care a primit premiul Nobel, chirurgul francez Alexis Carrel susţine şi el puterea de vindecare a cuvîntului rostit cu credinţă: „Rugăciunea este urmată întotdeauna de un rezultat, de obicei lent, insensibil, aproape imperceptibil. Liniştea generată de rugăciune devine un puternic ajutor terapeutic“. El susţine că efectele vindecătoare ale rugăciunii sînt evidente numai în cazurile în care orice terapie este ineficientă. Aşa se întîmplă în cazul celui mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume: Lourdes. „Unii bolnavi au fost vindecaţi aproape instantaneu de afecţiuni cum ar fi lupusul feţei, cancer, infecţii renale, ulcerul, tuberculoză pulmonară şi osoasă. Fenomenul se produce aproape întotdeauna în acelaşi fel - o durere puternică, apoi senzaţia de vindecare. Într-un timp relativ scurt simptomele şi leziunile anatomice dispar. Fenomenul se explică printr-o accelerare extremă a proceselor normale de vindecare“. Carrel explică şi de ce azi nu se mai produc atît de multe vindecări miraculoase: pentru că rugăciunile sînt ineficiente în cazul contemporailor, transformaţi din credincioşi în turişti, iar „bolnavii nu mai află acolo atmosfera de adîncă reculegere care domnea odinioară“. Tot acest medic ne îndeamnă să ne rugăm şi pentru alţii, rugăciunea pe care o face altcineva este întotdeauna mai eficientă decît cea făcută pentru sine.
Apa „supărată“ ne îmbolnăveşte

Un savant necreştin, japonezul Masaru Emoto, doctor cu recunoaştere mondială în medicina alternativă, a cercetat efectele diferitelor cuvinte asupra apei. „De-a lungul anilor am realizat fotografii ale cristalelor obţinute prin îngheţarea apei. Adeseori expun apa mai întîi unor cuvinte scrise, o îngheţ şi apoi compar cristalele pe care le obţin“. El a constatat că atunci cînd o mostră este expusă verbal, la cuvinte scrise pe o bucată de hîrtie sau la fotografii cu mesaj pozitiv, cum ar fi mulţumirea, recunoştinţa, cristalele devin frumos conturate, în forme plăcute, geometrice. Cînd asupra apei acţionează expresii jignitoare sau de tipul război, moarte, demoni, cristalele apar deformate, asimetrice, nearmonioase, contorsionate. „Cum trupurile noastre conţin circa 70% apă, putem deduce din cercetarea acestor cristale că apa din corpul nostru preia, la rîndul ei, energia cuvintelor“, conchide Masaru Emoto. Cele mai bogate organe în apă sînt creierul, rinichii şi sîngele. Oamenii graşi au mai puţină apă în organism. Obezitatea se găseşte la originea multor boli degenerative, deci iată de ce este bine să scăpăm de kilogramele în plus pentru a fi mai armonioşi, mai sănătoşi. Cînd nu bem suficientă apă, organele noastre se deshidratează şi apar durerile localizate în diferite zone. Luăm medicamente fără să ştim că principalul tratament de care avem nevoie este chiar apa, cel puţin doi litri pe zi. Cercetările arată că 90% din durerile de stomac sînt cauzate de deshidratare. La fel, tusea şi colicile, proasta funcţionare a nervilor, trosnirea cartilagiilor, alunecarea discului lombar, osteoporoza, hipertensiunea arterială. Cînd sîntem în stare de şoc ni se dă apă.
Apa e sensibilă la limbă şi religie

Emiţătorul mesajului este foarte bine înţeles de lichidul vital, indiferent de naţionalitate sau religie. Astfel, s-a constatat experimental că reacţiile apei la mesaje în limbi diferite sînt şi ele diferite. Pentru „Crăciun fericit!“ în limba engleză, cristalele au afişat o structura cu o frumuseţe distinsă, dar rece, iar în limba italiană, una zvăpăiată. Diferenţele au fost explicate astfel: apa desenează temperamentul vulcanic/sobru al italienilor/ englezilor. Apa nu are o religie preferată. Pe cîteva pahare cu apă au fost lipite etichete, pe care au fost scrise cuvintele: „creştinism, islamism, hinduism, iudaism şi budism“. Apa a format în toate cazurile cristale de o frumuseţe extraordinară, dar nu identice. Apa nu recunoaşte cuvîntul ca pe un simplu desen, ci înţelege semnificaţia acestuia, gîndul şi sentimentul asociate cuvîntului. Japonezul a mai descoperit că apa din izvoarele curate de la munte are o structură geometrică cristalină simetrică, iar apa din zonele poluate industrial şi apa din bazinele de stocare este uimitor de distorsionată şi nesimetrică. Sfatul lui e să bem apă de izvor, fiindcă e mai sănătoasă. Puterea ei de vindecare e şi mai mare dacă bem această apă cînd sîntem fericiţi, pentru că starea noastră pozitivă se răsfrînge în forma cristalelor apei. Acest lucru se poate verifica dacă vom bea apă provenită de la aceeaşi sursă. În zile diferite va avea gusturi diferite în funcţie de starea noastră de spirit.
 Rezultatele uimitoare ale rugăciunii

Apa mai este sensibilă şi la muzică. Se pare că preferă simfonia a IX-a de Beethoven, Lacul Lebedelor de Ceaikovschi, Primăvara de Vivaldi, Simfonia 40 de Mozart. Cristalele obţinute sînt foarte frumoase, iar forma lor produce efecte terapeutice. În schimb, muzica gălăgioasă, vulgară, plină de furie, produce cristale diforme, exact ca în cazul cuvintelor negative. „Cînd apa din corpul nostru ascultă o muzică frumoasă, corpul nostru se vindecă. Muzica este medicamentul cel mai bun pe care l-a inventat specia umană“, spune Emoto. El a mai descoperit şi un efect curios, care ar putea fi de folos în prevestirea cutremurelor: înaintea unui seism, apă nu formează cristale. În cadrul altui experiment, savantul a expus apa la mai multe surse electromagnetice: televizor, computer, mobil şi cuptor cu microunde. Cristalele au avut forme urîte, însă aspectul acestora a devenit plăcut după ce asupra apei s-au rostit vorbe de recunoştinţă şi mulţumire. În prezenţa clorului, apa nu poate forma cristale. Totuşi, prin rugăciune, vibraţia negativă poate fi îndepărtată chiar şi din apa cu dezinfectanţi. Uimitoarele experimente ale omului de ştiinţă japonez demonstrează că apa din corpul nostru reacţionează la sensul şi semnificaţia cuvintelor. Percepe sentimentele umane, emoţiile, cuvintele, rugăciunile şi muzica. Masaru Emoto a demonstrat că rugăciunea nu este doar un efect placebo, ea schimbă structura materiei. În consecinţă, nu doar apa singură este un medicament extraordinar pentru corpul nostru, cît mesajul pe care i-l transmitem apei prin rugăciune. Primul vindecat este cel care rosteşte anumite cuvinte asupra apei şi abia apoi cel care o bea. Aşadar, prin rugăciune, putem să ne ajutăm pe noi înşine, dar mai ales pe ceilalţi. Rugaţi-vă în Postul Mare şi lumea va fi mai sănătoasă!
Rugăciunea apără de boli

• Statisticile arată că persoanele care se roagă în mod regulat sînt mai sănătoase decît ateii. Organele nu se îmbolnăvesc întîmplător, problemele lor sînt strîns legate de toxicitatea din gîndurile negative, iar rugăciunea alungă aceste stări dăunătoare. Se spune că rugăciunea este „arma“ pe care Dumnezeu le-a dat-o oamenilor pentru a se apăra de boli şi de necazuri. Rugăciunea trebuie făcută din inimă, cu credinţă şi cu smerenie, în taină sau cu voce tare, în picioare sau în genunchi, în orice vreme, în orice împrejurare şi cu faţa spre răsărit.

Vocabularul sănătăţii

• Cuvintele au o energie vibraţională foarte puternică, care se răsfrînge asupra organismului nostru. Pentru a fi mai sănătoşi, ar trebui să repetăm des cuvinte ca: bine, sănătos, vioi, puternic, frumos, bucurie, cer, sănătate, Dumnezeu, binecuvîntare, soare, curăţenie, credinţă, puritate, mîntuire, putere, adevăr. Cuvinte care obosesc şi au efect distructiv: rău, inutil, imposibil, boală, nimic, durere, neştiinţă, prostie, îngrozitor, suferinţă. Energoterapeuţii spun că este suficient să rostim din inimă anumite cuvinte pentru a aduce la parametri normali funcţionarea organismului. Astfel, pentru a activa creierul, trebuie să rostim cuvintele soare sau Dumnezeu, glandele reacţionează la Dumnezeu Tatăl, sistemul respirator la rugăciune, sistemul osos la curăţenie, cel circulator la puritate, tendoanele şi ligamentele la credinţă, muşchii la putere. Mincinoşii se îmbolnăvesc de pancreas, cei care cad pradă ispitelor şi nu pot lupta cu ele suferă de stomac, iar cei care pronunţă des cuvinte legate de rău şi răutate au probleme cu bila.
Postul nu îmbolnăveşte, excesul alimentar da

• În Postul Paştelui, oamenii renunţă la alimentele de origine animală, precum carnea sau produsele lactate, în favoarea celor de origine vegetală. Această schimbare aduce efecte benefice asupra sănătăţii. S-a dovedit că regimul hipocaloric este o resursă terapeutică reală, bolile ni se trag de la excesul de alimentaţie. Atunci cînd postim, metabolismul bazal funcţionează la o viteză redusă, ducînd la conservarea energiei pentru o perioadă mai mare de timp şi la scăderea nivelului glicemic, prin folosirea glucozei existente în ficat. În acelaşi timp, creşte şi nivelul de eliberare a hormonilor. Postul presupune o dietă bazată în special pe fructe şi legume, elemente esenţiale ce ajută la detoxifierea sîngelui, ficatului sau a rinichilor. Mai mult, acest proces are ca rezultat un surplus de energie. Alimentele consumate în această perioadă, în special legumele şi fructele, au un conţinut redus de calorii, deci postind, putem slabi. Organismul începe să-şi canalizeze energia spre sistemul imunitar, facilitînd procesul natural de vindecare. O alimentaţie sănătoasă, bazată pe fructe, legume şi seminţe ajută la prelungirea vieţii, ameliorează anxietatea şi problemele digestive, poate ajuta la atenuarea durerilor musculare şi alungarea insomniilor. Tot timpul postului, nu uitaţi să vă hidrataţi corespunzător. Mîncaţi multe verdeţuri de sezon, evitaţi pateurile vegetale, crenvurştii din soia, caşcavalul vegetal, dulciurile cu margarină, făina albă şi zahărul. Acţiunea naturală de eliminare a impurităţilor din organism poate fi însoţită la începutul postului de unele fenomene neplăcute: dureri de cap, palpitaţii, senzaţii de leşin. Toate acestea arată că a început eliberarea toxinelor. Postul se ţine numai cu încuviinţarea medicului, care ştie ce anume puteţi mînca, la ce puteţi renunţa şi cît timp să postiţi pentru a nu vă afecta sănătatea.
-sursa- Camelia Onciu-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu