VIAŢA ÎN PLANUL MENTAL ...

 “Planul mental este regiunea de splendidă lumină, de completă conştiinţă, unde omul este cuprins de o nespusă fericire. Când spiritul a sosit în acest plan, este învelit în corpul său mental. Prin el simte tot ce îl înconjoară, prin el se exprimă sub toate formele.

Ajuns în acest nivel, facultăţile lui, cunoştinţele câştigate în viaţa terestră, în ultima sa existenţă, îi vin în memorie rând pe rând şi i se arată mai puternice, mai complete, pentru că nu mai există haina astrală care îi reducea mult din puterea de exprimare a acestor cunoştinţe, a acestor facultăţi.

Toate bucuriile, toate satisfacţiile îi vin rând pe rând, cu puteri înzecite şi resimte o mare fericire pentru toate actele izvorâte din iubire care îi dau acum prilejul acestor mulţumiri. Supărările, amărăciunile, actele de egoism sau gelozie, de răutate sau vanitate nu le mai simte, nu-şi mai aduce aminte de ele, pentru că nu mai are în jurul său nici un material inferior (dezbrăcându-le în sfera astrală) a cărui vibraţie să-i reamintească de aceste pete întunecate ale existenţei lui terestre. Aici aşadar nu se mai ştie nimic de răul care l-a făcut sau l-a suferit. Aici numai binele, mulţumirea pe care a provocat-o altora, ajutorul acordat, lacrimile pe care le-a şters, toate actele frumoase ale vieţii sale constituie materialul de care îşi reaminteşte cu plăcere. Aici reflectează cât ar fi trebuit încă să mai facă pentru ca bucuria altora şi a lui să fie şi mai mare. Acesta e Cerul, e locul unde nu sunt lacrimi, nici suspine, ci o viaţă plina de fericire.

Oricât de puţin bine a făcut omul cel mai depravat, acest puţin e pus aici în evidenţă.pentru ca reamintindu-şi, reflectând la el, să vadă folosul pentru el, dar mai ales urmarea acestui bine pentru omenire, pentru semenii lui, şi să devină astfel conştient că a făcut prea puţin şi ce mari bucurii l-ar fi cuprins aici dacă ar fi făcut şi mai mult.

Durata cât va sta în omul în acest plan, bucurându-se de fericirea ce o resimte, este în raport cu măsura actelor frumoase, cu binele ce l-a înfăptuit faţă de fraţii săi pe când era pe pământ.

Unii stau în acest plan câteva luni, alţii zeci de ani, în fine, puţini dintre oameni, anume acei care au fost adevăraţi sfinţi sau martiri, cei ce au îndurat nedreptăţi, moarte pentru un adevăr, pentru o credinţă, marile lumini intelectuale ale omenirii, care au fost dublaţi de o moralitate desăvârşită, toţi aceştia îşi duc existenţa chiar sute de ani în acest plan.

În timpul existenţei sale în planul mental, omul constată cât de nereală era viaţa în planul fizic, cât de reduse puterile lui, percepţia a tot ceea ce îl înconjura, cât de întunecate erau sunetele ce le auzea şi culorile ce le vedea.

Cât a trăit omul pe pământ gândurile lui nu puteau fi traduse în practică decât ca nişte acte imperfecte, în nişte creaţii mult reduse. Aşa de exemplu, pictorul nu putea realiza frumosul absolut, deoarece culorile sale erau prea puţin luminoase şi simţurile sale prea reduse, deoarece concepţiile sale - plecate de la spirit, trecând prin haina mentală, astrală şi fizică - se reduceau treptat şi se concretizau în afară în nişte creaţii mult mai prejos decât ceea ce spiritul concepuse. Aici sculptorul în loc de marmura grosolană, pictorul în loc de culori posomorâte, muzicianul în locul instrumentelor imperfecte au la dispoziţie un ocean de materie mentală, din care cu gândurile lor spiritul poate făuri forme, culori şi sunete sublime, ceea ce nu era posibil pe pământ. Privindu-şi creaţia cu ochii lui mentali, spiritul îşi găseşte cea mai desăvârşită fericire, ca urmare a perfecţiunii acesteia.

Se înţelege că această fericire pe care o simte omul în planul mental nu e resimţită la fel de toţi oamenii. Cei care au venit aici cu o recoltă mică nu se vor putea simţi fericiţi decât atât timp şi atât de intens cât a semănat pe pământ. Cei ale căror fapte sunt multiple, care au avut ca scop general avansarea cunoştinţelor umanităţii şi înaintarea ei morală, se vor bucura mult mai intens şi fericirea lor va fi mai profundă, recolta lor mai abundentă, potrivit cu ceea ce au semănat în existenţa lor terestră.

Aici îţi apar înaintea ochilor spirituali toate fiinţele pe care le-ai iubit pe pământ - părinţi, fraţi, copii, prieteni. Gândul la ei îi atrag şi spiritul creează cu materia mentală a planului forma trupului lor din viaţa terestră. Ei se arată aici frumoşi, deşi au fost urâţi, se arată mai tineri, deşi au fost bătrâni, iar spiritul lor îşi manifestă dragostea prin aceste forme, reproducând imaginea corpului fizic de pe pământ. Fiinţele care i-au urât, duşmănit, persecutat, nu pot apare niciodată, pentru că aceste fiinţe nemaivenindu-le în minte, nemaiavând idee de ei, nu le mai pot crea forma fiinţei lor terestre, şi ca atare ei nu le mai apar, ca să le tulbure fericirea planului mental.

Tot în acest plan întâlnesc fiinţe care le întrec, prin evoluţia lor. Regiunile cutreierate de ele se întind foarte departe, până unde le este lor posibil, deocamdată. Ei se apropie de ele, le laudă activitatea, le ajută prin explicaţii în înţelegerea lucrurilor şi fenomenelor, a actelor trecute, le dau poveţe de viitor, le arată o mare iubire, de care cu adevărat sunt profund mişcaţi.

Comunicarea între oameni în acest plan se face prin exprimarea gândului care, ieşind din spirit, se traduce în forme colorate însoţite de unde sonore. Aceste gânduri ies valuri-valuri din spiritul vorbitor şi în acelaşi timp sunt văzute, auzite de cel ce ascultă. Schimbul acesta de idei se desfăşoară cu o viteză vertiginoasă şi astfel se întreţine o conversaţie cu un înţeles mult mai profund decât cea pe care o întrebuinţăm pe pământ, prin vorbe care redau palid ideile emise, vorbele nefiind decât simboluri ale ideilor spiritului nostru.

Viaţa în acest plan este o viaţă plină de fericire, dar nu trebuie să credem că e una de visare, de şedere în lenevire, ci o viaţă de muncă spirituală. Aici se cercetează şi se frământă tot ceea ce am gândit, vorbit, făcut în viaţa terestră, aici are loc vizionarea cinematografică a filmului vieţii noastre spirituale din timpul scurtei noastre existenţe terestre. Facem bilanţul binelui realizat pe pământ şi al câştigului spiritual pe care l-am realizat. Comparăm starea spirituală din acest moment faţă de progresul realizat până aici din alte vieţi şi constatăm ascensiunea mai mare sau mai mică a spiritului nostru. Dm acest întreg material extragem învăţăminte, iar învăţăturile le transformăm în facultăţi mentale şi morale cu care vom veni pe pământ în noua viaţă, în viitoarea reîncarnare.

Aşa de exemplu, un duh când era pe pământ a învăţat muzica. În planul mental, acest învăţământ se întăreşte şi se transformă în facultate mentală, în aptitudine spirituală. Când va veni pe pământ în viitoarea sa renaştere, această facultate sau aptitudine se va arăta de timpuriu şi va produce mirare la cei din jurul copilului, atât părinţilor, cât şi cunoştinţelor. Va fi un copil precoce muzical. E reamintirea a ceea ce a învăţat în altă viaţă.

Tot astfel se întâmplă şi cu alte aptitudini în alte domenii. Simple încercări din viaţa terestră sau numai aspiraţiile se transformă în planul mental în forţe care se vor realiza în acte reuşite în viitoarea viaţă terestră.

Greşelile şi suferinţele ce le-am îndurat pe pământ sunt pietre preţioase, care vor împodobi mintea noastră cu raze de înţelepciune şi de voinţă în noua reîncarnare. Totul este analizat, din totul se trag învăţăminte, totul este transformat în forţe ce vor fi puse în joc când duhul va reveni pe pământ.

La fiecare venire în planul mental, înţelegerea, cunoştinţele noastre sunt mai largi şi la fiecare revenire în planul fizic puterile noastre mentale - mai mari, moralul nostru - mai accentuat, viziunea noastră - mai clară asupra scopului vieţii, ca şi o înclinare din ce în ce mai clară către problemele spirituale.

În fine, când tot materialul a fost complet transformat, asimilat, facultăţile mentale care erau localizate în corpul mental sunf trecute la interior, în corpul cauzal, sub formă de germeni, unde vor rămâne în stare latentă tot timpul cât omul va sta în planul mental superior.

După aceea spiritul leapădă şi acest al treilea veşmânt, care începe a se dezagrega, reîntorcându-se şi el în oceanul de materie mentală de unde a fost luat.                        

De acum spiritul, învelit numai de corpul cauzal, trăieşte în planul mental superior sau în planul unde nu mai există forme, deci nici chipuri de oameni, ci numai scântei, fiecare fiind un spirit care radiază în jurul lui lumină cu atât mai vie, mai strălucitoare, cu cât spiritul este mai înalt pe scara evoluţiei.

Această lumină orbitoare a spiritelor evoluate provine din învelişul lor infinit de subtil, de diafan - corpul cauzal, înveliş pe care îl vor purta mii şi mii de ani în nesfârşitele reîncarnări.

Cât trăieşte omul pe pământ, lumina acestui corp cauzal nu se poate vedea, pentru că nu poate pătrunde prin corpul astral - dar mai ales prin corpul fizic - decât redus, extrem de redus, formând în jurul omului aura lui cu totul desăvârşită, cea mai viu colorată, cu culori pe care nu le putem cunoaşte după ştiinţa noastră, culori care nu corespund spectrului solar cunoscut de noi, pământenii. Numai cei ce posedă simţul mental pot vedea această aură a spiritului nostru.

Existenţa duhului în acest nivel al mentalului superior este scurtă şi se petrece în stare de inconştienţă, de somnolenţă, la cei a căror iubire s-a limitat la familia lor. Ea este mai lungă şi petrecută într-o stare semiadormită la cei ce au dus o viaţă modestă, dar plină de pietate. Şi este îndelungată şi plină de fericire pentru cei ce au fost iubitori ai semenilor, lor, pentru cei ce au luminat pe semenii lor, pentru cei ce s-au ridicat prin concepţiile lor geniale şi au împins omenirea în evoluţie mai departe, prin descoperirile lor.

Cei ce au parte însă de o reşedinţă cât mai prelungă şi de o infinită fericire sunt cei ce s-au ridicat deasupra materiei şi vieţii plină de tentaţii a pământului, la o viaţă pur spirituală. În acest stadiu, spiritul învaţă principiile lumii mentale, care în lumea astrală se traduc în legi după care se construiesc corpurile în lumea fizică şi le conduc după norme imuabile.

Aici spiritul învaţă cum se mânuiesc fluidele, cum se nasc esenţele, cum se formează din ele substanţa astrală şi cum din acestea se naşte materia fizică. Şi tot aici spiritele iau cunoştinţă cum se mânuiesc diferitele feluri de materii, pentru a se face materializările şi aporturile în şedinţele spiritiste. În acest plan spiritul face şcoala înţelegerii fenomenelor ce au loc în diferitele puncte ale universului. .

Spiritul învelit numai de corpul cauzal trăieşte în regiunile superioare ale planului mental o viaţă spirituală. De fericirea negrăită a acestui nivel se vor bucura numai acele spirite care au în urma lor o serie nesfârşită de reîncarnări, care s-au ridicat spiritualiceşte, care au un înalt grad de evoluţie.

Privirea lor se întinde la infinit; văd cum călătoresc în spaţiul azurat milioane de sori, albaştri ca safirul, roşii ca focul, verzi ca smaragdul şi admiră somptuosul lor cortegiu de planete. Văd drumurile lor şi înţeleg legile care le guvernează. Li se defăşcară înaintea vederii spirituale fazele prin care a trecut omenirea care populează pământurile şi înţeleg infinita măreţie a ordinii ce domneşte în univers.

Dar oricare ar fi durata existenţei în acest nivel superior al planului mental, va veni o vreme când, în fine, spiritul este cuprins de necesitatea de a reveni în viaţa de pe pământ, pentru a realiza - în fapte - iubirea nesfârşită ce îl cuprinde faţă de fraţii săi, faţă de oameni, mai puţin evoluaţi şi pentru a se desăvârşi prin suferinţe la o viaţă spirituală mai apropiată de perfecţiune.

În nesfârşita lui ascensiune spirituală, omul a îmbrăcat diferite personalităţi, de la sălbaticul necunoscător al focului şi până la savantul cercetător al secretelor naturii. Cât este îmbrăcat în haina carnală, el nu cunoaşte formele vieţilor sale trecute. Când ajunge în planul mental - şi mai ales în cel superior - el le ştie pe toate şi este fericit că a scăpat de nesfârşitele suferinţe şi s-a ridicat la lumina înţelegerii universului şi a legilor lui. Se vede în noaptea vremurilor - un sălbatic plin de cruzime, în altă etapă - un plugar neştiutor, dar cuminte, pe o treaptă mai sus - un meseriaş plin de pietate, iar mai târziu - un cărturar neînţelept, cu o moralitate superficială. Odată a fost un sărac revoltat şi altădată un bogat nemilos, ori un biet om plin de suferinţe şi totuşi cu gândul la Cel de sus, şi aşa rând pe rând: - când mahomedan, când creştin, când mozaic, când român, când maghiar, când englez ori indian, prin toate etapele sociale, prin multe neamuri, prin multe familii ale aceluiaşi neam.

În planul mental superior duhul află de puterea rugăciunii, pentru el, pentru cei dragi, dar mai ales pentru duşmani, pentru cei faţă de care a greşit. Află că rugăciunea poate să îmblânzească aceste suflete care - când au ajuns în planul astral - ştiu că tu le-ai nenorocit pe pământ, le-ai persecutat, furat, distrus familia sau ucis; şi ele vor căuta să urmărească pe autor, cu ura lor, în viitoarele reîncarnări. Acum ştie că multe din nenorocirile, nefericirile pe care omul le întâmpină în vieţile terestre sunt datorate greşelilor sale, dar şi urii cu care lucrează asupra lui spiritele pe care le-a nefericit. Înţelege că multe din nebuniile cerebrale de care sunt cuprinşi unii oameni se datoresc influenţei spiritelor ce se răzbună.

De aici, noi, pământenii, să tragem învăţăminte: dacă vrem să îndreptăm o greşeală ştiută faţă de cineva, să facem rugăciuni pentru iertarea greşelilor lui, pentru ridicarea lui spirituală, şi în cazul în care a plecat în planul astral - pe lângă aceste rugăciuni - s-o ajuţi pe soţia şi copiii lui, sau pe cei dragi lui, pentru ca astfel, prin rugăciuni şi caritate, să-l întorci şi să i se şteargă din memoria, din sentimentele lui, ura ce o nutreşte pentru tine, setea de răzbunare.

Cu cât te vei sili să fii mai iubitor cu fraţii tăi, să fii mai filantrop cu cei nefericiţi, care îşi ispăşesc sub această formă greşelile din alte vieţi, cu atât vei progresa spiritual pe nesimţite, în mod automat. Cu cât te vei ridica din punct de vedere spiritual, cu atât vei obţine un povăţuitor, un ghid spiritual mai puternic.

Nu uita, omule, nici o clipă că eşti supus unui destin pe care tu ţi l-ai croit în vieţile  precedente. Nu uita că acest crud destin se poate modifica, îmbunătăţi prin supunere la încercările morale de tot felul Nu uita că rugăciunile tale pot schimba calea destinului tău din prezent. Ruga ta poate fi facută acasă, în pădure, în moschee, în sinagogă, în biserica creştină, în templul brahman sau budhist: oriunde, ea se va înălţa sus, la infinit şi calea vieţii tale se va îmbunătăţi, asistenţa divină te va acoperi şi destinul tău va lua altă înfăţişare.

Când în viaţa ta terestră eşti cuprins numai de porniri materialiste, de sentimente animalice şi de nimic spiritual, atunci tu atragi în jurul tău numai spirite neevoluate, din cele apropiate de pământ, şi vei fi mult amărât, cu toată aparenţa de fericire pământească. Când însă fiinţa ta este cuprinsă - în afară de grijile vieţii terestre - şi de sentimentul iubirii, al existenţei Celui nevăzut, atotputernic, atunci tu atragi asupra ta spirite înalte, care te vor sprijini în paşii vieţii tale terestre.”

-fragment din cartea “ Viaţa dincolo de mormânt”- Scarlat Demetrescu-

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.