“Planul mental este
regiunea de splendidă lumină, de completă conştiinţă, unde omul este cuprins de
o nespusă fericire. Când spiritul a sosit în acest plan, este învelit în corpul
său mental. Prin el simte tot ce îl înconjoară, prin el se exprimă sub toate formele.
Ajuns în acest
nivel, facultăţile lui, cunoştinţele câştigate în viaţa terestră, în ultima sa
existenţă, îi vin în memorie rând pe rând şi i se arată mai puternice, mai
complete, pentru că nu mai există haina astrală care îi reducea mult din
puterea de exprimare a acestor cunoştinţe, a acestor facultăţi.
Toate bucuriile,
toate satisfacţiile îi vin rând pe rând, cu puteri înzecite şi resimte o mare
fericire pentru toate actele izvorâte din iubire care îi dau acum prilejul
acestor mulţumiri. Supărările, amărăciunile, actele de egoism sau gelozie, de
răutate sau vanitate nu le mai simte, nu-şi mai aduce aminte de ele, pentru că
nu mai are în jurul său nici un material inferior (dezbrăcându-le în sfera
astrală) a cărui vibraţie să-i reamintească de aceste pete întunecate ale
existenţei lui terestre. Aici aşadar nu se mai ştie nimic de răul care l-a
făcut sau l-a suferit. Aici numai binele, mulţumirea pe care a provocat-o
altora, ajutorul acordat, lacrimile pe care le-a şters, toate actele frumoase
ale vieţii sale constituie materialul de care îşi reaminteşte cu plăcere. Aici
reflectează cât ar fi trebuit încă să mai facă pentru ca bucuria altora şi a
lui să fie şi mai mare. Acesta e Cerul, e locul unde nu sunt lacrimi, nici
suspine, ci o viaţă plina de fericire.
Oricât de puţin
bine a făcut omul cel mai depravat, acest puţin e pus aici în evidenţă.pentru
ca reamintindu-şi, reflectând la el, să vadă folosul pentru el, dar mai ales
urmarea acestui bine pentru omenire, pentru semenii lui, şi să devină astfel
conştient că a făcut prea puţin şi ce mari bucurii l-ar fi cuprins aici dacă ar
fi făcut şi mai mult.
Durata cât va sta
în omul în acest plan, bucurându-se de fericirea ce o resimte, este în raport
cu măsura actelor frumoase, cu binele ce l-a înfăptuit faţă de fraţii săi pe
când era pe pământ.
Unii stau în acest
plan câteva luni, alţii zeci de ani, în fine, puţini dintre oameni, anume acei
care au fost adevăraţi sfinţi sau martiri, cei ce au îndurat nedreptăţi, moarte
pentru un adevăr, pentru o credinţă, marile lumini intelectuale ale omenirii,
care au fost dublaţi de o moralitate desăvârşită, toţi aceştia îşi duc
existenţa chiar sute de ani în acest plan.
În
timpul existenţei sale în planul mental, omul constată cât de nereală era viaţa
în planul fizic, cât de reduse puterile lui, percepţia a tot ceea ce îl
înconjura, cât de întunecate erau sunetele ce le auzea şi culorile ce le vedea.
Cât a trăit omul
pe pământ gândurile lui nu puteau fi traduse în practică decât ca nişte acte
imperfecte, în nişte creaţii mult reduse. Aşa de exemplu, pictorul nu putea
realiza frumosul absolut, deoarece culorile sale erau prea puţin luminoase şi
simţurile sale prea reduse, deoarece concepţiile sale - plecate de la spirit,
trecând prin haina mentală, astrală şi fizică - se reduceau treptat şi se
concretizau în afară în nişte creaţii mult mai prejos decât ceea ce spiritul
concepuse. Aici sculptorul în loc de marmura grosolană, pictorul în loc de
culori posomorâte, muzicianul în locul instrumentelor imperfecte au la
dispoziţie un ocean de materie mentală, din care cu gândurile lor spiritul
poate făuri forme, culori şi sunete sublime, ceea ce nu era posibil pe pământ.
Privindu-şi creaţia cu ochii lui mentali, spiritul îşi găseşte cea mai
desăvârşită fericire, ca urmare a perfecţiunii acesteia.
Se înţelege că
această fericire pe care o simte omul în planul mental nu e resimţită la fel de
toţi oamenii. Cei care au venit aici cu o recoltă mică nu se vor putea simţi
fericiţi decât atât timp şi atât de intens cât a semănat pe pământ. Cei ale
căror fapte sunt multiple, care au avut ca scop general avansarea cunoştinţelor
umanităţii şi înaintarea ei morală, se vor bucura mult mai intens şi fericirea
lor va fi mai profundă, recolta lor mai abundentă, potrivit cu ceea ce au
semănat în existenţa lor terestră.
Aici îţi apar
înaintea ochilor spirituali toate fiinţele pe care le-ai iubit pe pământ -
părinţi, fraţi, copii, prieteni. Gândul la ei îi atrag şi spiritul creează cu
materia mentală a planului forma trupului lor din viaţa terestră. Ei se arată
aici frumoşi, deşi au fost urâţi, se arată mai tineri, deşi au fost bătrâni,
iar spiritul lor îşi manifestă dragostea prin aceste forme, reproducând
imaginea corpului fizic de pe pământ. Fiinţele care i-au urât, duşmănit,
persecutat, nu pot apare niciodată, pentru că aceste fiinţe nemaivenindu-le în
minte, nemaiavând idee de ei, nu le mai pot crea forma fiinţei lor terestre, şi
ca atare ei nu le mai apar, ca să le tulbure fericirea planului mental.
Tot în acest plan
întâlnesc fiinţe care le întrec, prin evoluţia lor. Regiunile cutreierate de
ele se întind foarte departe, până unde le este lor posibil, deocamdată. Ei se apropie
de ele, le laudă activitatea, le ajută prin explicaţii în înţelegerea
lucrurilor şi fenomenelor, a actelor trecute, le dau poveţe de viitor, le arată
o mare iubire, de care cu adevărat sunt profund mişcaţi.
Comunicarea între
oameni în acest plan se face prin exprimarea gândului care, ieşind din spirit, se
traduce în forme colorate însoţite de unde sonore. Aceste gânduri ies
valuri-valuri din spiritul vorbitor şi în acelaşi timp sunt văzute, auzite de
cel ce ascultă. Schimbul acesta de idei se desfăşoară cu o viteză vertiginoasă
şi astfel se întreţine o conversaţie cu un înţeles mult mai profund decât cea
pe care o întrebuinţăm pe pământ, prin vorbe care redau palid ideile emise,
vorbele nefiind decât simboluri ale ideilor spiritului nostru.
Viaţa în acest
plan este o viaţă plină de fericire, dar nu trebuie să credem că e una de
visare, de şedere în lenevire, ci o viaţă de muncă spirituală. Aici se
cercetează şi se frământă tot ceea ce am gândit, vorbit, făcut în viaţa
terestră, aici are loc vizionarea cinematografică a filmului vieţii noastre
spirituale din timpul scurtei noastre existenţe terestre. Facem bilanţul
binelui realizat pe pământ şi al câştigului spiritual pe care l-am realizat.
Comparăm starea spirituală din acest moment faţă de progresul realizat până
aici din alte vieţi şi constatăm ascensiunea mai mare sau mai mică a spiritului
nostru. Dm acest întreg material extragem învăţăminte, iar învăţăturile le
transformăm în facultăţi mentale şi morale cu care vom veni pe pământ în noua
viaţă, în viitoarea reîncarnare.
Aşa de exemplu, un
duh când era pe pământ a învăţat muzica. În planul mental, acest învăţământ se
întăreşte şi se transformă în facultate mentală, în aptitudine spirituală. Când
va veni pe pământ în viitoarea sa renaştere, această facultate sau aptitudine
se va arăta de timpuriu şi va produce mirare la cei din jurul copilului, atât
părinţilor, cât şi cunoştinţelor. Va fi un copil precoce muzical. E reamintirea
a ceea ce a învăţat în altă viaţă.
Tot astfel se
întâmplă şi cu alte aptitudini în alte domenii. Simple încercări din viaţa
terestră sau numai aspiraţiile se transformă în planul mental în forţe care se
vor realiza în acte reuşite în viitoarea viaţă terestră.
Greşelile şi
suferinţele ce le-am îndurat pe pământ sunt pietre preţioase, care vor împodobi
mintea noastră cu raze de înţelepciune şi de voinţă în noua reîncarnare. Totul
este analizat, din totul se trag învăţăminte, totul este transformat în forţe
ce vor fi puse în joc când duhul va reveni pe pământ.
La fiecare venire
în planul mental, înţelegerea, cunoştinţele noastre sunt mai largi şi la
fiecare revenire în planul fizic puterile noastre mentale - mai mari, moralul
nostru - mai accentuat, viziunea noastră - mai clară asupra scopului vieţii, ca
şi o înclinare din ce în ce mai clară către problemele spirituale.
În
fine, când tot materialul a fost complet transformat, asimilat, facultăţile
mentale care erau localizate în corpul mental sunf trecute la interior, în corpul
cauzal, sub formă de germeni, unde vor rămâne în stare latentă tot timpul
cât omul va sta în planul mental superior.
După
aceea spiritul leapădă şi acest al treilea veşmânt, care începe a se dezagrega,
reîntorcându-se şi el în oceanul de materie mentală de unde a fost luat.
De acum spiritul,
învelit numai de corpul cauzal, trăieşte în planul mental superior sau
în planul unde nu mai există forme, deci nici chipuri de oameni, ci numai scântei,
fiecare fiind un spirit care radiază în jurul lui lumină cu atât mai vie,
mai strălucitoare, cu cât spiritul este mai înalt pe scara evoluţiei.
Această lumină
orbitoare a spiritelor evoluate provine din învelişul lor infinit de subtil, de
diafan - corpul cauzal, înveliş pe care îl vor purta mii şi mii de ani
în nesfârşitele reîncarnări.
Cât trăieşte omul
pe pământ, lumina acestui corp cauzal nu se poate vedea, pentru că nu poate
pătrunde prin corpul astral - dar mai ales prin corpul fizic - decât redus,
extrem de redus, formând în jurul omului aura lui cu totul desăvârşită,
cea mai viu colorată, cu culori pe care nu le putem cunoaşte după ştiinţa
noastră, culori care nu corespund spectrului solar cunoscut de noi, pământenii.
Numai cei ce posedă simţul mental pot vedea această aură a spiritului nostru.
Existenţa duhului
în acest nivel al mentalului superior este scurtă şi se petrece în stare de
inconştienţă, de somnolenţă, la cei a căror iubire s-a limitat la familia lor.
Ea este mai lungă şi petrecută într-o stare semiadormită la cei ce au dus o
viaţă modestă, dar plină de pietate. Şi este îndelungată şi plină de fericire
pentru cei ce au fost iubitori ai semenilor, lor, pentru cei ce au luminat pe
semenii lor, pentru cei ce s-au ridicat prin concepţiile lor geniale şi au
împins omenirea în evoluţie mai departe, prin descoperirile lor.
Cei ce au parte
însă de o reşedinţă cât mai prelungă
şi de o infinită fericire sunt cei ce s-au ridicat deasupra materiei şi vieţii
plină de tentaţii a pământului, la o viaţă pur spirituală. În acest stadiu,
spiritul învaţă principiile lumii mentale, care în lumea astrală se traduc în legi după care se construiesc corpurile în lumea
fizică şi le conduc după norme imuabile.
Aici spiritul
învaţă cum se mânuiesc fluidele, cum se nasc esenţele, cum se
formează din ele substanţa astrală şi cum din acestea se naşte materia
fizică. Şi tot aici spiritele iau cunoştinţă cum se mânuiesc diferitele
feluri de materii, pentru a se face materializările şi aporturile în
şedinţele spiritiste. În acest plan spiritul face şcoala înţelegerii
fenomenelor ce au loc în diferitele puncte ale universului. .
Spiritul învelit numai
de corpul cauzal trăieşte în regiunile superioare ale planului mental o viaţă
spirituală. De fericirea negrăită a acestui nivel se vor bucura numai acele
spirite care au în urma lor o serie nesfârşită de reîncarnări, care s-au
ridicat spiritualiceşte, care au un înalt grad de evoluţie.
Privirea lor se
întinde la infinit; văd cum călătoresc în spaţiul azurat milioane de sori,
albaştri ca safirul, roşii ca focul, verzi ca smaragdul şi admiră somptuosul lor cortegiu de planete. Văd drumurile lor şi înţeleg legile care
le guvernează. Li se defăşcară înaintea vederii spirituale fazele prin care a
trecut omenirea care populează pământurile şi înţeleg infinita măreţie a
ordinii ce domneşte în univers.
Dar oricare ar fi
durata existenţei în acest nivel superior al planului mental, va veni o vreme
când, în fine, spiritul este cuprins de necesitatea de a reveni în viaţa de pe
pământ, pentru a realiza - în fapte - iubirea nesfârşită ce îl cuprinde faţă de
fraţii săi, faţă de oameni, mai
puţin evoluaţi şi pentru a se desăvârşi prin suferinţe la o viaţă
spirituală mai apropiată de perfecţiune.
În
nesfârşita lui ascensiune spirituală, omul a îmbrăcat diferite personalităţi,
de la sălbaticul necunoscător al focului şi până la savantul cercetător al
secretelor naturii. Cât este îmbrăcat în haina carnală, el nu cunoaşte formele
vieţilor sale trecute. Când ajunge în planul mental - şi mai ales în cel
superior - el le ştie pe toate şi este fericit că a scăpat de nesfârşitele
suferinţe şi s-a ridicat la lumina înţelegerii universului şi a legilor lui. Se
vede în noaptea vremurilor - un sălbatic plin de cruzime, în altă etapă - un
plugar neştiutor, dar cuminte, pe o treaptă mai sus - un meseriaş plin de pietate, iar mai târziu - un cărturar
neînţelept, cu o moralitate superficială. Odată a fost un sărac revoltat şi
altădată un bogat nemilos, ori un biet om plin de suferinţe şi totuşi cu gândul
la Cel de sus, şi aşa rând pe rând: - când mahomedan, când creştin, când
mozaic, când român, când maghiar, când englez ori indian, prin toate etapele
sociale, prin multe neamuri, prin multe familii ale aceluiaşi neam.
În
planul mental superior duhul află de puterea rugăciunii, pentru el, pentru cei
dragi, dar mai ales pentru duşmani, pentru cei faţă de care a greşit. Află că
rugăciunea poate să îmblânzească aceste suflete care - când au ajuns în planul
astral - ştiu că tu le-ai
nenorocit pe pământ, le-ai persecutat, furat, distrus familia sau ucis; şi ele
vor căuta să urmărească pe autor, cu ura lor, în viitoarele reîncarnări. Acum
ştie că multe din nenorocirile, nefericirile pe care omul le întâmpină în
vieţile terestre sunt datorate greşelilor sale, dar şi urii cu care lucrează
asupra lui spiritele pe care le-a nefericit. Înţelege că multe din nebuniile
cerebrale de care sunt cuprinşi unii oameni se datoresc influenţei spiritelor
ce se răzbună.
De aici, noi,
pământenii, să tragem învăţăminte: dacă vrem să îndreptăm o greşeală ştiută
faţă de cineva, să facem rugăciuni pentru iertarea greşelilor lui, pentru
ridicarea lui spirituală, şi în cazul în care a plecat în planul astral - pe
lângă aceste rugăciuni - s-o ajuţi pe soţia şi copiii lui, sau pe cei dragi
lui, pentru ca astfel, prin rugăciuni şi caritate, să-l întorci şi să i se
şteargă din memoria, din sentimentele lui, ura ce o nutreşte pentru tine, setea
de răzbunare.
Cu cât te vei sili să fii mai iubitor cu
fraţii tăi, să fii mai filantrop cu cei nefericiţi, care îşi ispăşesc sub
această formă greşelile din alte vieţi, cu atât vei progresa spiritual pe
nesimţite, în mod automat. Cu cât te vei ridica din punct de vedere spiritual, cu
atât vei obţine un povăţuitor, un ghid spiritual mai puternic.
Nu uita, omule,
nici o clipă că eşti supus unui destin pe care tu ţi l-ai croit în vieţile precedente. Nu uita că acest crud destin se
poate modifica, îmbunătăţi prin supunere
la încercările morale de tot felul Nu uita că rugăciunile tale
pot schimba calea destinului tău din prezent. Ruga ta poate fi facută acasă, în
pădure, în moschee, în sinagogă, în biserica creştină, în templul brahman sau
budhist: oriunde, ea se va înălţa sus, la infinit şi calea vieţii tale se va
îmbunătăţi, asistenţa divină te va acoperi şi destinul tău va lua altă
înfăţişare.
Când în viaţa ta
terestră eşti cuprins numai de porniri materialiste, de sentimente animalice şi
de nimic spiritual, atunci tu atragi în jurul tău numai spirite neevoluate, din
cele apropiate de pământ, şi vei fi mult amărât, cu toată aparenţa de fericire
pământească. Când însă fiinţa ta este cuprinsă - în afară de grijile vieţii
terestre - şi de sentimentul iubirii, al existenţei Celui nevăzut,
atotputernic, atunci tu atragi asupra ta spirite înalte, care te vor sprijini
în paşii vieţii tale terestre.”
-fragment din cartea “ Viaţa dincolo de mormânt”-
Scarlat Demetrescu-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu