Totalul afișărilor de pagină

22 apr. 2016

EXERCITII PENTRU RIDICAREA VIBRATIEI – focul interior...

În centrul fiecărei celule din corpul tău fizic e un foc ce arde necontenit, o pasăre Phoenix ce renaşte cu fiecare respiraţie, cu fiecare intrare atât de oxigen dar şi de Prana. Pentru că focul de afară rezonează ca un diapazon în focul interior, să mergem azi puţin pe un drum ocolit, o cale către timpul de legendă, dar care ne va conduce inevitabil către câteva exerciţii „care ne vor ţine de frig” atât la propriu cât şi la figurat. Realmente, dacă eliminăm programele mentale şi toate credinţele noastre limitative, corpul uman, chiar şi structura fizică (deşi  în ADN pare codificat altceva, dar aşa este caând citeşti numai prefaţa dintr-o carte de 200 de pagini) are capacitate de regenerare infinită. Astfel se pot aduce în normal poveştile despre oameni care au trăit cu sutele de ani, sau şi mai cunoscuţii Matusalemici, care pe ici-colo au depăşit chiar şi 10.000 de ani. O să îmi spuneţi că e un nonsens, dar demonstraţia poate începe prin a face legătura dintre acest foc (focul este elementul naturii, baza ei, care alchimizează, transformă şi transmutează, aşadar este pecetea schimbării şi cum totul este circular, repetitiv, spiralat atunci nu este decât logică legătura dintre imortalitate şi potenţialul uman) şi vitalitatea persoanei.
Acest exerciţiu poate avea ca finalitate o schimbare de temperatură exterioară şi interioară pe timp rece atât pentru persoana în cauză, dar şi pentru cei pe care, prin intenţie îi iei în raza de acţiune a acestei radiaţii. O lucrare asemănătoare o face peotul atunci când sfinţeşte apa, Sfântul Duh care face lucrarea practic atinge octava de foc din molecula de apă şi acesta alchimizează apa, transformând-o profund. Dar cel mai important aspect este conectarea cu nivelul celular, ceva ce în cadrul fizicii oamenii de ştiinţă încearcă să facă încă de când a fost enunţată Teoria Relativităţii. Este conştientizarea părţilot mici, a microcosmosului din tine, cel mai mic nivel admisibil al vieţii conştiente.
Inspiră adânc. Urmăreşte cu ochii minţii cum aerul şi prana intră pe fosele nazale şi intră îm plămâni, unde între micile pliuri se nasc mici phoenicşi de lumină aurie. Aceştia se scurg prin tine prin toate sistemele tale: sangvin, limfatic, nervos. Simţi cum devii un mare înger de foc cu aripi de foc, cu chakre de foc, cu corpuri de foc. Simţi în inimă acest foc transmiţându-se în univers cu fiecare bătaie a acesteia. Fiecare gând pe care îl ai e un phoenix ce îşi ia zborul…
Eşti condesat acum, la nivel de celulă, între focurile eterne şi vibraţia iubirii ce curge nestingherită pe aici. Te simţi una cu fiecare părticică din tine şi EŞTI UNA cu fiecare foc etern din tine. Realizezi că aceste mici fiinţe de lumină care te compun te iubesc necondiţionat şi răspund, identic universului numai cu DA. Aşa că hrăneşte-le numai cu pozitiv şi iubire şi vei culege fructele infinitului.
Revii încet îmcet încet, la scara normală, dar păstrând încă pe retină imaginea microscopică. Fractalul pe care îl desenează această suprapunere îţi deschide conştiinţa faptului că oricât ai mări sau ai micşora acum punctul de vedere din care priveşti vei găsi focul etern ce arede cu fiecare respiraţie a lui Dumnezeu.
Pentru încălzire nu ai nevoie decât de partea iniţială, în momentul în care ajungi în inimă porneşti izvorul ne-secat de eneregie ne-creată pe care atragi prin frecvenţa iubirii în inimă. Fie ca focul să îţi arate drumul în noapte şi să te încălzească ori de câte ori pierzi din vederea conştienţei aripa iubirii.
-sursa- http://noulpamant.ro/articole/meditatia/exercitii-pentru-ridicarea-vibratiei-focul-interior/-


Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu