Totalul afișărilor de pagină

10 iul. 2017

Binecuvântarea...

 Obişnuiţi-vă să binecuvântaţi fiinţele şi obiectele, orice aţi atinge, orice aţi face, răspândiţi binecuvântări. Când mângâiaţi şi capul iubitei, în loc să căutaţi numai plăcerea, lucraţi şi spuneţi: “Dumnezeu să te binecuvânteze, fie ca lumina să-ţi stăpânească mintea, fie ca toţi îngerii să coboare la tine”. În acel moment iubirea voastră se va transforma, ea nu va mai avea senzualitate, voluptate sau porcării, va fi un sentiment extraordinar, pe care nu l-aţi mai cunoscut. Când atingeţi căpşorul copilului vostru, braţele sau picioarele, de ce să nu-l binecuvântaţi, pentru ca îngerii să vină şi să facă din el o fiinţă minunată ? Trebuie să binecuvântaţi tot ceea ce atingeţi: obiectele, hrana, fiinţele. Aceasta este magia albă.
                     Să vorbim acum despre această metodă a binecuvântării. Sunt mulţi oameni care se ocupă cu acest lucru, cu binecuvântările ? Poate în trecut, da. Dar acum, ei nu mai cred în puterea binecuvântării; în schimb, în blesteme, da, ei cred… Ei nu cred că fiecare cuvânt pronunţat declanşează forţe invizibile nu numai în fiinţa omenească, ci şi în jurul ei, în spaţiu. Se spune că, cuvântul a creat lumea, că el este o putere nemaipomenită. De ce au uitat oamenii această ştiinţă iniţiatică, de a se ajuta de puterea cuvântului pentru a repara lucrurile, pentru a le armoniza, pentru a vindeca, a sfinţi, a îmbunătăţi, a înfrumuseţa lucrurile. De ce au uitat ei ? Au uitat lucrul cel mai important. În ştiinţa iniţiatică, chiar şi în ocultism, găsiţi în multe cărţi faptul că trebuie să pregătiţi un talisman, că trebuie să-l binecuvântaţi, adică să-i transmiteţi anumite forţe, anumite fluide, anumite puteri, prin cuvânt, prin gând. Şi odată binecuvântat, umplut, întărit, acest talisman, va acţiona bine sau rău, în funcţie de ce aţi pus în el. Astfel, există persoane, vrăjitori, magi negri, care au studiat, au cunoscut puterea, desigur a anumitor lucruri, şi a cuvântului, preparând lucruri înspăimântătoare, nocive, făcând rău, distrugând, separând oamenii, dezagregând multe lucruri. Nu trebuie să vă mai conving eu, ştiţi şi voi bine, că astăzi magia neagră se practică, încă în mod conştient.
-sursa- https://detoatepentrutotisimaimult.blog/2016/09/02/binecuvantarea/
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu