„Conştiinţa principală trebuie să fie puternică”
Din cauza răului pe care
oamenii l-au făcut pe parcursul tuturor existenţelor lor, ei au parte de
consecinţe dezastruoase, iar pentru practicanţi aceasta creează
obstacole karmice. De aceea există naştere, bătrâneţe, boală şi moarte.
Aceasta este karma obişnuită. Mai există, de asemenea o altă karma
foarte puternică ce-i tulbură mult pe practicanţi, numită karma
gândurilor. Cât timp trăieşte, omul trebuie să gândească. Deoarece este
pierdut printre oamenii obişnuiţi, îi apar adesea în minte gânduri care
gravitează în jurul faimei, câştigului, senzualităţii, mâniei etc. Cu
timpul, acestea vor forma un tip de karma a gândurilor foarte puternică.
Cum tot ce există în alte dimensiuni este viu, la fel se întâmplă şi cu
karma. Când cultivăm şi practicăm o Lege dreaptă, trebuie să eliminăm
karma. A elimina karma înseamnă a o dizolva şi a o transforma.
Bineînţeles, karma va opune rezistenţă, aşa că oamenii se vor izbi de
greutăţi şi de obstacole. Însă karma gândurilor poate tulbura în mod
direct mintea unei persoane, astfel că îi vin în minte cuvinte
injurioase contra Maestrului şi contra Marii Legi. În capul său apar
gânduri malefice şi remarci injurioase. Aşa că unii practicanţi nu mai
ştiu ce se întâmplă şi cred că ei înşişi gândesc astfel. Există oameni
care cred că este vorba despre posedarea de către spirite, dar nu despre
asta este vorba. Ele se datorează karmei gândurilor care se reflectă în
mintea umană. Unii nu au o conştiinţă principală puternică şi se lasă
antrenaţi de karma gândurilor pentru a comite acţiuni rele. Atunci sunt
ruinaţi şi cad. Dar cea mai mare parte a oamenilor îşi pot folosi
gândirea subiectivă puternică (conştiinţă principală puternică) pentru a
le respinge şi a li se opune. Asta arată că această persoană poate fi
salvată şi că este capabilă să distingă binele de rău. Asta înseamnă că
are o bună calitate de iluminare şi Corpurile Legii ale mele îl vor
ajuta să elimine cea mai mare parte a acestei karma a gândurilor. O
situaţie de acest fel apare adesea. De îndată ce aceasta apare, este
decisiv dacă puteţi să înfrângeţi singuri aceste gânduri rele. Dacă
persoana poate rămâne fermă, karma sa poate fi eliminată. – ZHUAN FALUN ÎNVÂRTIND ROATA LEGII.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu