Totalul afișărilor de pagină

16 ian. 2020

Corpul fizic: organe, glande endocrine şi locuri de depozitare a emoţiilor...

REIKI ajută la echilibrarea trupurilor fizice, energetice şi emoţionale, atât ale noastre cât şi ale pacienţilor. Veţi observa că poziţiile mâinilor pentru REIKI corespund poziţiilor organelor, glandelor şi a Chakrelor corespunzătoare acestora.

ORGANELE
INIMA: Este pompa vasculară a sistemului sanguin, ea are 4 camere, cele două din dreapta sunt în legătură cu plămânii, cele două din stânga sunt în legătură cu restul corpului. Inima primeşte sângele neoxigenat prin partea dreaptă şi-l pompează în plămâni. Sângele oxigenat de la plămâni se întoarce în partea stângă şi de acolo este trimis în restul corpului. În trupul emoţionl (în dublu vital) se stochează în dreptul inimii anumite blocaje emoţionale: regrete, dezolare, tristeţe profundă, pierderea unui obiect sau a unei persoane iubite, frica, tristeţea cauzată de respingerea de către alţii, jignirea şi orice te răneşte, când cineva se fereşte şi ascunde ceva de frică (de a muri sau de a trăi), blocaje din cauza iubirii, precum şi dezechilibru dintre a da sau a primi.
PLĂMÂNII: Aduc aer pentru a fi absorbit în sânge şi descarcă sângele de gazele toxice. La nivelul lor în dublu vital, se stochează blocaje emoţionale: furia, frica şi lipsa de vitalitate. Acestea stau la baza astmului bronşic. Tusea este un reflex care încearcă să elimine durerea provocată de trauma emoţională.
STOMACUL: Primeşte mâncare şi începe procesul de digestie, pregăteşte mâncarea pentru a fi luată de intestinul subţire. Blocajele depozitate în dublul vital în dreptul stomacului sunt vechi norme, idei, provenite din familie, colegi de şcoală, muncă, profesori, preoţi, doctori etc.
ULCERUL este materializarea furiei, care muşcă din stomac. TREPIDAŢII ÎN STOMAC provin de la frică, anxietate. INDIGESTIA provine de la gânduri, sentimente învechite, idei, care nu-şi mai au loc în viaţa individului, frica de schimbare precum şi frica şi de a fi dezaprobat se stochează tot aici.
INTESTINUL SUBŢIRE: Umple cavitatea abdominală şi este mărginit de intestinul gros, primeşte hrana digerată din stomac şi foloseşte secreţiile din pancreas şi ficat pentru a digera mâncarea. El este responsabil pentru digerarea substanţelor digestive, inclusiv a vitaminelor.
INTESTINUL GROS: Absoarbe apa, vitaminele şi mineralele. Include şi apendicele. Intestinul gros ascendent este în dreapta, transvers şi descendent în stânga. Stochează blocaje emoţionale la nivelul abdomenului, în dreptul centrului Hara, un centru energetic. Se stochează: sentimente neexprimate de frică şi furie şi nevinovăţie. Creierul dacă nu poate şterge sau rezolva unele probleme, le depozitează în zona energetică a abdomenului.
FICATUL: este cel mai mare organ şi este responsail pentru o multitudine de substanţe chimice şi de transformări. Săngele aduce substanţe nutritive în ficat care converteşte hidrocarbonatele în grăsimi şi proteine. Ficatul face colesterol, depozitează vit. A, B12 şi fierul. Scoate substanţele toxice din sânge. La nivelul lui, sunt depozitate blocajele emoţionale, furie şi frică, care au fost stocate aici timp îndelungat.
VEZICA BILIARĂ: se află chiar sub ficat. Ea colectează bila secretată de ficat. Bila ajută la digestia grăsimilor, făcându-le solubile în apă, putând astfel ca enzimele să le descompună. Depozitarea blocajelor emoţionale în zona vezicii biliare sunt furia, transformată în dezgust, desconsiderarea.
PANCREASUL: secretă enzime care intrate în intestinul subţire ajută la digestia glucidelor, grăsimilor şi proteinelor. El produce şi insulina. Este considerat o glandă cu secreţie internă, funcţia lui influenţează alţi hormoni. La nivelul lui, sunt stocate blocaje emoţionale ca: sentimentul că ceva lipseşte din viaţă, nemulţumirea faţă de viaţă, că nu-ţi oferă ceea ce ai fi dorit, lipsa sării şi piperului din viaţă, a strălucirii ei. Sunt de asemeni oameni care stochează aici excesele de amabilitate şi de bunătate.
SPLINA: este un organ limfatic, filtrează sângele şi acţionează în sistemul imunitar. La nivelul său sunt stocate blocaje emoţionale ca: emoţii datorate unor probleme nefinalizate, datorate unor relaţii cu alte persoane din trecut, moartea unei persoane, pierderea unui loc de muncă sau al unui stil de viaţă care te ţin legat de trecut.
RINICHII: menţin echilibrul electrolitic, chimic, al tuturor fluidelor din organism, menţin nivelul de apă din organism şi procesează plasma din sânge. Menţin echilibrul între acizi şi baze în organism. Aici, la nivelul lor, se stochează blocaje emoţionale (rinichi şi suprarenale). În dreptul lor, se află centrul energetic şoc-traumă care poate crea supraactivitate a sistemului nervos vegetativ simpatic, care duce la declanşări mari de adrenalină. Suprarenala şi rinichiul au rol şi în vindecarea sistemului de autoimunitate. Se tratează această regiune a corpului în caz de şoc, traumă, boală, intervenţii chirurgicale, dezechilibre emoţionale, stres de orice fel, alergii, lipsă de vitalitate, precum şi reacţiile automate de frică.
GLANDELE ENDOCRINE
HIPOFIZA (Pituitară) şi EPIFIZA (Pineală) au rol în metabolism, secretă hormonii care produc secreţii în alte glande endocrine ale organismului. Ele secretă hormonii care duc la formarea progesteronului, estrogenului şi testosteronului, reglează funcţia tiroidei, densitatea oaselor, calitate pielii, funcţia suprarenalelor, producerea secreţiei lactate, retenţia de apă din organism.
TIROIDA: creşte consumul de oxigen din ţesuturi şi din acest motiv ea întreţine şi menţine activitatea metabolică.
TIMUSUL: este parte a sistemului limfatic, poate produce limfocitele de tip T care atacă proteinele anumitor celule cancerigene. Se atrofiază după intrarea în funcţie a glandelor sexuale.
SUPRARENALELE: produc un hormon care dizolvă acizii şi stimulează metabolismul. Ele sunt responsabile pentru „răspunsurile luptă sau zbor”, care pot avea ca efect dilatarea pupilelor, creşterea pulsului, creşterea activităţii nervoase şi a respiraţiei.
OVARELE ŞI TESTICOLELE: ovarele produc ovulul şi hormonii feminini (estrogen si progesteron).Testicolele produc sperma şi testosteronul.
ALTE LOCURI UNDE SE DEPOZITEAZĂ EMOŢIILE
CAPUL: este locul unde se află centrul de comandă al corpului. El este locul unde ne proiectăm viaţa. Echilibrul în această zonă este important pentru echilibrare generală: psihică, emoţională, fizică şi mentală.
N.B. durerile de cap sau migrenele sunt de cele mai multe ori sentimente refulate care cauzează dezechilibre, în timp ce partea conştientă încearcă să găsească cauza pentru care lucrurile nu merg sau nu sunt cum ar trebui să fie. Migrenele pot fi însoţite cu plâns care nu se exprimă, furie, confuzie şi despicarea firului în patru, prea mult se analizează.
OCHII: sunt în legătură cu vederea interioară, sentimentele şi auzul (în legătură cu al treilea ochi sau centrul clarviziunii). A nu fi luat în seamă de alţii, a nu vedea dorinţele altora, a nu vrea să vezi chiar ce este sub nasul tău (miopie) sau a nu vedea ceea ce este în alte locuri îndepărtate (vedere scurtă) sunt sentimente care se stochează la nivelul ochilor. Ochii sunt legaţi de canale cu sinusurile unde sunt depozitate lacrimile. Ochii sunt de asemeni în conexiune cu ovarele, uterul, testicolele şi prostata.
URECHILE: „Ascultă pe alţii şi de a fi asculta”. La nivelul lor se produc blocaje provenite din sentimente: ceea ce nu vrem sau n-am vrut să auzim. Ele sunt legate de tensiunea arterială, de echilibru în sens general şi de claritate.
GÂTLEJUL (laringele) este sediul vorbirii, expresii verbale personale. La nivelul gâtlejului sunt blocaje emoţionale cauzate de înăbuşirea cuvintelor sau ideilor, gândurilor sau credinţelor. Se produc aceste blocaje atunci când omul nu spune ceea ce trebuia să fie spus, vorbeşte prea mult, face să tacă sensibilitatea.
GÂTUL: verbalizează şi exprimă. Blocajele din zona gâtului sunt cauzate de idei sau cuvinte sau gânduri sau credinţe, care îţi rămân fixate în gât şi cu care te îneci. De asemeni, blocajele pot proveni din a nu spune ceea ce trebuie spus sau de a vorbi prea mult şi de a-ţi fi închisă gura (când nu te lasă să vorbeşti şi-ţi bagă pumnul în gură). Blocajele în această zonă sunt în legătură cu greutăţile şi responsabilităţile pe care le duci în spate, şi care te apasă prea greu. Blocajele sunt, de asemenea, în legătură cu oamenii cu vederi de cal (nu vede nimic nici în dreapta, nici în stânga), când îţi lipseşte ajutorul celor din jur sau când ai o gândire neflexibiliă.
TRACTUL INTESTINAL: constipaţia se datorează refulării unor sentimente de obicei de furie, de frică sau vinovăţie. Colita (diareea) este datorată eliminării unor sentimente vechi, gânduri, idei, pe care nu le-ai înfruntat sau rezolvat.
OVARELE ŞI UTERUL: la nivelul lor se stochează ura împotriva bărbaţilor şi probleme generale legate de naştere, avort, avort provocat, viol, incest, abuz sexual, frica, vinovăţia şi furia în legătură cu sexualitatea.
VEZICA URINARĂ: stochează sentimente de furie, vinovăţie, legate de sexualitate.
PROSTATA: aici se stochează vinovăţie legată de sex, furie împotriva femeilor, sentimentul de neputinţă, lipsa ajutorului, probleme generate de naşteri, incest şi abuz sexual.
COAPSELE: sunt un sistem de suport al trupului, la nivelul lor de obicei se acumulează sentimentele de furie şi frică (se manifestă ca depozite lipidice), sentimentul de vulnerabilitate şi lipsa protecţiei (lipsa de depuneri grăsoase la nivelul coapselor).
GENUNCHII: sunt răspunzători de flexibilitatea în gândire şi de siguranţă (suportul) în viaţă.
Genunchiul stâng este resposabil de suportul emoţional intern. Genunchiul drept ţine de suportul emoţional extern pe care ţi-l produce slujba, banii, prietenii. Suportul de la mamă se depozitează în genunchiul stâng, suportul de la tată în genunchiul drept. Părinţii care şi-au inversat rolurile vor avea simptomatologie reversă în genunchi (dreptul se va comporta ca stângul).
GLEZNA: legătura ei este cu gândirea, analiza, înţelegerea şi întrebarea „De ce?”.
LABELE PICIOARELOR: au legătură cu atitudinea (ce reprezentăm noi prin atitudinea noastră).
Aici sunt stocate sentimentele: dacă suntem în stare să luăm atitudine pentru noi şi pentru alţii, dacă suntem în stare să dăm exemplu de comportament altora, dacă te simţi împlint sufleteşte.
Talpa piciorului conţine proiecţii ale tuturor organelor din corp. De asemeni, este în legătură cu simţul realităţii practicului în viaţă.
UMERII: Umărul drept poartă greutăţile şi responsabilităţile datorate familiei, meseriei, lumii sau altora. Umărul stâng poartă emoţiile interne precum şi responsabilităţile pentru propria viaţă fizică, spirituală, emoţională, mentală, precum şi responsabilitatea creşterii (evoluţiei) în aceste domenii.
Aici sunt stocate de asemeni sentimentele de vinovăţie.
REGIUNEA DIN PARTEA DE SUS A SPATELUI: Partea dreaptă stochează furie, dezechilibre datorate excesivei dărnicii, stochează supărări banale, iritaţii, atunci când din cauza acestor mici tulburări răbufneşti sau ţii în tine, când ascunzi sau exteriorizezi aceste mici supărări, atunci când te dezvinovăţeşti în legătură cu dezechilibrul pe care îl creează datul sau primitul (fie dai prea mult, fie primeşti prea mult). Partea stângă stochează sentimentele de tristeţe la pierderea unei persoane dragi, părerile de rău, pierderea unor lucruri, vinovăţia. De cele mai multe ori, partea stângă rezonează la primitul excesiv, fără a da în schimb suficient de mult.
REGIUNEA DORSO-LOMBARĂ: stochează furia, sentimente neverbalizate, stres legat de sex, bariere care te despart de sexul opus, abuz sexual.
REGIUNEA COCSO-SACRATĂ: are de-a face cu supravieţuirea, activarea lui kundalini , frica de succes, frica de a trăi, frica de a acţiona.
JOHN ARMITAGE

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

15 ian. 2020

A lucra cu energia...

Suntem inconjurati de energie si daca am putea-o vedea, am vedea nenumarate particule de lumina. Ele vor fi in miscare constanta, venind inspre noi pe masura ce le chemam si apoi indepartandu-se pentru a forma orice insufletim (chemam la viata) cu gandurile si cuvintele noastre.

Energia, ca orice altceva din Univers, nu are judecata, asa ca nu ne intreaba daca vrem ceea ce cerem, ci doar creeaza. Ea, spre deosebire de noi, ne recunoaste puterea si raspunde numai la orice cream noi. De asemenea ea nu stie daca noi cream constient, atunci cand cerem exact ceea ce vrem sau inconstient, atunci cand cream prin obisnuinta. Ea raspunde numai la gandurile noastre, materializand orice forma iau ele.

Lucrand cu energia, noi ne folosim puterile sa ne cream realitatea. O facem in fiecare zi, chiar daca stim asta, sau nu. De la bunavointa pe care cineva ne-o arata, pana la amenda de circulatie pe care o primim, de la oamenii pe care-i atragem, pana la statutul nostru financiar, orice se intampla in viata noastra este un rezultat al ceea ce comandam noi energiei sa faca. Cand nu cunoastem aceasta putere, putem folosi energia intr-un fel absolut iresponsabil si gresit directionat, creand multe lucruri pe care nu le dorim. Facem acest lucru din mai multe motive: nu ne intelegem puterea, nu stim cum sa lucram cu energia, nu stim cum lucreaza energia, sau traim in trecut.
Lumea de azi este foarte complexa si ne poate face sa ne simtim absolut neputinciosi, daca nu suntem unii dintre oamenii puternici, instariti sau frumosi pe care ii vedem la stiri, in fiecare zi. Ne intrebam daca nu cumva ei sunt mai binecuvantati decat noi, pentru ca au atat de mult si vietile lor par mult mai bune decat ale noastre. Necrezand ca meritam sa avem la fel de mult ca si oricine altcineva, noi folosim energia pentru a pastra departe de noi ceea ce dorim. Una dintre lectiile vietii noastre este sa materializam ceea ce vrem, fara grija de ceea ce au altii.

Noi suntem prima generatie care face cunostinta cu puterea noastra si care are experienta de lucru cu energia universala. Nu e de mirare ca nu stim cum s-o folosim, deoarece au fost putini invatatori pana acum. Trebuie sa depasim multe vieti pline de convingerea ca suntem lipsiti de putere, ca vietile noastre sunt in afara controlului nostru, ca destinul nostru este predeterminat si ca norocul e ceva ce li se intampla altor oameni. O data ce acceptam ca avem putere si invatam s-o folosim, noi putem folosi energia din jurul nostru cu intelepciune, creand ce e cel mai bine si perfect pentru noi.

Desi am avut cativa invatatori care sa ne arate cum sa folosim energia, noi nu intelegem cum lucreaza si asa ne punem singuri in incurcatura. Energia este total nediscriminanta si nu judeca, ceea c e inseamna ca nu are opinii, ganduri sau sentimente despre cum s-o folosim. O putem folosi pentru a crea avere sau saracie, relatii iubitoare sau dezastruoase, bucurie sau tristete. Ea nu intreba „de ce”, sau daca asta este ceea ce ne dorim. Ea raspunde numai gandurilor, cuvintelor si credintelor noastre. Odata ce intelegem ca fiecare gand pe care-l avem este puternic si important, noi putem invata sa lucram cu energia si s-o stapanim, astfel incat gandurile noastre sa fie concentrate exclusiv pe crearea a ceea ce dorim.

O alta cale de a crea ceea ce nu dorim in vietile noastre este trairea in trecut. Noi facem asta, atunci cand ne concentram pe ce a mers rau sau cum am fost tratati sau cum de lucrurile nu au mers intr-un anumit moment din trecut. Aceasta ar fi putut fi adevarat atunci, dar noua intotdeauna ni s-au dat oportunitati sa incercam din nou si fiecare zi noua este o ocazie unica pentru noi sa cream o viata placuta, linistita si imbelsugata. Folosim aceste oportunitati cu intelepciune atunci cand realizam ca lucrurile pot fi diferite daca ignoram rezultatele trecutului si ne concentram pe crearea a ceva diferit. Le folosim (oportunitatile) necugetat, cand renuntam inainte chiar de a incepe, deoarece ne e teama de repetarea trecutului.

Energia din jurul nostru este acolo pentru ca noi s-o folosim si ne asteapta s-o chemam la actiune. Nu ne pune la indoiala intentiile, pentru ca raspunde gandurilor, credintelor si cuvintelor noastre.
Cand vom realiza ca fiecare gand are putere egala, vom sti ca depinde de noi sa folosim aceasta putere cu intelepciune. Chiar daca o facem sau nu, noi vom primi multe oportunitati ca sa incercam din nou, pana cand vom invata sa ne folosim puterea pentru a crea constient ceea ce dorim. Putem face asta prin intermediul unor lectii dificile sau usoare, folosind energia sa cream pace, bucurie si abundenta, sau opusul acestora. Si atunci cand vom trai in momentul prezent, ne vom aminti ca viata noastra se desfasoara inainte si nu in urma si ne vom folosi puterea sa cream prezentul dintr-un punct care ofera o posibilitate, in loc sa-l cream din trecut.

Serge Kahili King

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

14 ian. 2020

Proprietatile extraordinare ale cristalelor de cuart: de la amplificarea energiei, pana la vindecare si telepatie...

Nu intamplator, cristalul de cuart este asemuit cu o “fiinta vie”, data fiind posibila sa analogie cu proprietatile si cu rolul esential pe care cristalele (lichide) organice (prezente atat la nivelul membranelor celulare, cat si in corpul citoplasmatic al celulei) le manifesta in realizarea fenomenelor energo-informationale. De aceea, a aparut cristaloterapiei (adica vindecarea cu ajutorul cristalelor), despre care specialistii afirma ca foloseste (bio)energie pura, directionata in sistemele energetice decompensate, incarcand ultima celula si creand o stare de armonie bio-psiho-fizica.
Sunt, in general, cunoscute o serie de proprietati specifice ale cristalului de cuart:
– Are capacitatea de a amplifica, transforma, inmagazina si transfera energia, gratie proprietatilor sale de piezoelectricitate, respectiv de a genera electricitate atunci cand este comprimat sau lovit; asemenea proprietati ale cristalelor (lichide inclusiv) explica fenomenul metamorfozarii unitare a unor tipuri diferite de energii (fotonice, sonore, mecanice, tactile etc., receptate pe caile deosebite ale analizatorilor), astfel incat acestea sa poata fi prelucrate unitar de catre creier;
– Poate transforma energia solara in dispozitive de tip celula fotoelectrica; caci, daca se incalzeste un cristal, se va obtine energie electrica;
– Are proprietatea de a focaliza energia;
– Are posibilitatea de a “memora” mari cantitati de informatii;
– Transmite unde la distanta – atunci cand se transmite un curent alternativ, cristalul se mareste si se comprima succesiv, intrand in oscilatie cu curentul indus, rezonand si generand unde coerente care pot fi emise la distanta, fiind asemanatoare undelor radio si TV;
– Vibreaza in ritmuri foarte precise, ceea ce permite utilizarea lui in tehnologia computationala, in masurarea timpului etc.; prin aceasta proprietate, cristalele lichide biologice pot reprezenta substratul fizic al manifestarii diferitelor forme ale “ceasului biologic” al organismului uman;
– Are proprietatea cu totul speciala de a copia vibratiile specifice lungimilor de unda ale organismului uman; daca vom tine in mana un cristal de cuart, spre exemplu, frecventa specifica moleculelor organismului se va transmite – printr-un mecanism de rezonanta holografica – pe structura oscilatiilor regulate ale retelei cristaline. Cu alte cuvinte, electronii cristalului vor descrie miscari regulate, vibrand odata cu macromoleculele sistemului biologic.Iata doar cateva din proprietatile fizice ale cristalelor de cuart, care constituie premiza utilizarii lor in spatiul energiilor “subtile”, evidentiate insuficient sau chiar deloc cu mijloacele tehnologiei actuale. In activitatea pe care a desfasurata de zeci de ani in cadrul Institutului de Constiinta a Cristalelor, oficial recunoscut in statul California, Dael Walker a constatat faptul ca cristalul:
– amplifica nu numai energia fizica a corpului, ci si pe cea mentala, conferind gandurilor forta si claritate;
– dispune de o energie care poate determina transformarea compozitiei moleculare a apei;
– este un substrat capabil de a stoca energie si informatie, psihosemantica inclusiv (forme-gand);
– poate focaliza energia si informatia psihica (mentala, cerebrala);
– asigura (mediaza) posibilitatile transferului de energie si informatie de la o persoana la alta, chiar la distanta (prin transmisii de tip telepatic);
– poate determina alterarea starii de constienta sau poate stimula resursele psihice ascunse (talente etc.);
– poate reechilibra decompensarile energetice ale organismului, reinstaurand starea de sanatate;
– este un rezonator care asigura comunicarea (rezonanta), transportul de energie-informatie pe verticala regnului mineral, vegetal, animal;
– asigura comunicarea cu ierarhiile informationale “transindividuale”.
Toate aceste competente ale carei cauze au scapat si scapa inca in buna masura cunoasterii umane exprima posibilitati pe care – prin practici “magico-ritualice” – omul le-a activat dintotdeauna, in calitate de totem, de simbol sau de semn sacru. Utilizat in aceste imprejurari, fiind o “piatra magica” cu efecte bioterapeutice, cristalul este un “vehicul” esential de unire a fizicului cu metafizicul.
-sursahttps://www.almeea.ro/ 

13 ian. 2020

Devenim ceea ce gândim – Dumitru Constantin Dulcan...

– Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­ţelor negative?

– Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa. Suferinţa este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile fiinţării noastre. N-am fost creaţi de Dum­nezeu să suferim, biologia noastră o demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce gândim, sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefe­riciţi.

Chiar şi la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire cons­tructivă, optimistă şi este inhibată de agresivitate, furie şi depresie. Orice emoţie negativă blochează celulele sis­temului imunitar pentru cinci, şase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Ştim din descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se pro­pagă în spaţiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci şi celorlalţi din jur şi întreg universului.Am avut ocazia să verific şi în practică lucrurile astea. Pacienţii optimişti, ferm convinşi că se vor vindeca, îşi aju­tau organismul să lupte cu boala şi chiar se recu­perau. Ceilalţi, pesimiştii care se plângeau în perma­nenţă, se otrăveau cu propriile gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre boala lor şi despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înţelege şi a nu te revolta contra ei.
– Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii. Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiţia acerbă, egoismul şi do­rinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi stresul ge­ne­rat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseam­nă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment şi a pus un miel într-o cuşcă lângă cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară şi celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson şi demenţă.

Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una din epo­cile cu cele mai multe cazuri de depresii şi suicid. Şti­aţi că depresia este unul din factorii care favorizează apariţia bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă la întrebare, ar trebui să înţelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât gân­dind şi făcând binele, pentru a fi în armonie cu uni­versul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi.

“Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare”

– Faptul că aţi demonstrat ştiinţific existenţa lui Dumnezeu v-a întărit şi mai mult credinţa? V-aţi apropiat şi mai mult de Hristos?– Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am luat rând pe rând toate noţiunile predicate de el şi toate pot fi explicate în termenii ştiinţelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie.Din punct de vedere ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur şi simplu şters şi se instalează în corp o bună chimie şi un echilibru ener­getic. E fantastic, e pur şi simplu ca resetarea unui com­puter. Despre puterea credinţei, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice “eu te-am vindecat”, dar a ales să spună “credinţa ta te-a vindecat”. Când crezi, îţi mo­bilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea ru­găciunii pe care o poţi face oriunde. Mai sunt oare canoanele şi dogmele Bisericii în acord cu spiritul vremurilor noastre?
– Din păcate, istoria ne dovedeşte că şi ştiinţa a gre­şit, negându-l pe Dumnezeu, şi Biserica a greşit, ar­­zân­du-l pe Giordano Bruno pe rug sau condam­nându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că pământul se învârte în jurul soarelui şi nu in­vers. În viitor, ştiinţa şi religia trebuie să-şi dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părţi sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism.
Fundamentaliştii susţin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale. Şi totuşi, Dumnezeu însuşi ne spune prin o mie de surse că drumurile spre el sunt nenumărate. Vârful mun­telui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă, religiile vor ajunge la o concordie uni­versală. Nu este admisibil să spun că, dacă eu sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de Dumnezeu, şi tu nu.

„Omenirea se îndreaptă spre o nouă conştiinţă”

– Criza lumii de azi nu e şi o criză a spiritului?

Criza lumii ac­tua­le este în primul rând o criză morală, pen­tru că oamenii nu ştiu cine sunt cu ade­vărat. Omenirea se în­dreaptă spre o nouă con­ştiinţă, spre o nouă uma­nitate. Suntem în­tr-un moment de coti­tură. În următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o lu­me a spiritualităţii. Această aliniere a pla­netelor care s-a produs acum nu e doar un de­taliu de ordinul amu­za­men­tului catastrofic. Este o realitate astro­no­mică.
N-o să ne creas­că cinci mâini, cu siguranţă! Schimbările vor fi la nivel de con­ştiinţă. In­trăm într-o zonă de energie cu o frec­venţă mult mai înal­tă decât cea în care eram. Asta va produce mutaţii fundamentale în creier şi la nivel de ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot de copii născuţi între 1982-1983 şi s-a constatat că nivelul lor de inteligenţă e mult peste nivelul stabilit anterior pentru genii. Se crede şi că ADN-ul nostru ar putea să ajun­gă, în plan ener­getic, la 36 de spirale în loc de 2. Lumea vii­toare va fi a spiritua­lităţii şi a ce­lor supra­dotaţi. A­proa­pe îmi pa­re rău ca nu am vârsta s-o mai tră­iesc.

“Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză”


– V-aţi dedicat întreaga viaţă eforturilor de a cu­noaşte. A meritat? Se spune că atunci când înţelegi totul, viaţa devine mai tristă.


– Din contră, cunoaşterea aduce cea mai mare bucu­rie. Ea aduce adevărul despre tine. E exact cum spune Iisus, “şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”. Să înţelegi lumea îţi aduce o eliberare enormă de erori de gândire şi prejudecăţi. Îţi dă bucu­ria de a descoperi singur resorturi şi corespondenţe. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine. Că mi-a dat posibilitatea să fiu om şi să ajung să ştiu ceea ce ştiu. E extraordinar să poţi afla cine eşti, de unde vii şi încotro te duci.– Şi cine suntem noi, oamenii? Poate ştiinţa de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?
– Suntem conştiinţă întrupată şi suntem nemuritori. Timpul nostru în raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanţă. Venim de undeva şi plecăm spre altceva, viaţa pe Pământ e doar o scurtă vizită, o lecţie pentru evoluţia noastră. Facem cu toţii parte dintr-un plan divin şi suntem trimişi aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente şi predispoziţii care ser­vesc misiunii noastre pe pământ. Despre lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat experienţa morţii cli­nice.
– Aţi întâlnit, în practica dvs. medi­cală, cazuri de moar­te clinică? Ce ne spu­ne experienţa lor?

– Experienţa mor­­ţii clinice ple­dea­ză pentru existenţa unei alte dimensiuni, spiri­tua­lă, în univers, din­colo de cea a lu­mii de pe Pământ, în care trăim adevărata noas­­tră viaţă. Cei ca­re au trecut prin moar­tea cli­nică şi au descris lu­mea de din­colo vor­besc despre întâlnirea cu o Fiinţă de Lumi­nă, pe care o asi­mi­lează cu Dum­nezeu.

– Pentru că nu cunoaştem adevărul despre noi şi cre­dem că totul începe şi se sfârşeşte pe Pământ. Moartea e experienţa conştiinţei care trece din planul fizic în planul spiritual. M-am întrebat mult timp de ce murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia fundamen­tală, cuantică, este infinită şi nu se consumă? Am în­ţe­les târziu că aici sun­tem doar la o şcoală, iar corpul e uniforma ne­cesară aici. Numai întrupaţi în carne şi oase avem senzaţiile tu­tu­ror lucrurilor. Im­pli­carea simţurilor e necesară lecţiei pe care o avem de învăţat. Moar­tea e trecerea în altă dimensiune, care e cea mai fericită.
– După mai bine de pa­tru decenii de prac­tică medicală în neu­rologie şi psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?
– Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conşti­inţei sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o encefalogramă şi nu distingem decât o linie sinuoasă a activităţii electrice a creierului, dar nici o singură volu­tă nu ne spune că ea în­seamnă un cuvânt anu­me sau un gând. Cum trans­cende infor­ma­ţia din planul fizio­logic în pla­nul con­ştiinţei ră­mâ­ne de neînţeles.

De aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afir­me că nu conştiinţa e produsul cre­ierului, ci cre­ie­rul este produsul con­şti­inţei. Creierul nostru e doar un re­cep­tor. Aşa se explică cum ne re­amin­tim tot îna­in­te de moar­te, în filmul vieţii, deşi la bătrâneţe ui­tăm o mul­­ţime de lu­cruri. Ne­u­ronii îm­bă­trânesc şi mor, sunt ca un radio de­­fect care nu mai re­cep­­ţionează un­de­le. Me­­moria însă nu se pier­­de, e undeva în câm­­pul in­formaţional de deasu­pra. Vă daţi sea­­ma ce mister e în noi?
-SURSA- https://detoatepentrutotisimaimult.blog-
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.



12 ian. 2020

Sunt valuri de energii care vin de la Sursa...

"Taina: ca sa fie mai clare lucrurile. Sunt valuri de energii care vin de la Sursa si de la Mama Pamant( din centru unde se afla- ii zic eu- un nucleu energetic emitator ) care e continuu conectata atat la noi cat si la sursa.
Acestea vin catre noi cu Voia Divina, deci ne vedem de ale noastre cu acceptare si rabdare.

Pentru ca se vrea scaderea vibratiei planetare, caci cu frica si manipulare se controleaza facil, se transmit pe toate caile mesaje de tot felul ca sa se scada vibratia, de catre niste fricosi, in lupta de putere. Cu asta noi nu rezonam!
Noi ne incapatanam si ne dorim Iubire, Pace, Liniste si multe asemenea. Ei stiu si transmit pe toate caile ca sa ne tulbure.
Cine e pro Iubire:
sa faca des curatari
sa bea des apa informata cu Iubire
sa se roage direct la Sursa, Maestri Inaltati( Isus, Fecioara Maria, Arhangheli, Serafimi, Heruvimi, Pastratori ai Legilor, Paznici ai Lumilor de Lumina, ai Pragurilor si Pazitorilor Scarilor Ierarhice Divine.
sa va cresteti vibratia cu hrana vie- neprocesata si informata
scrieti-va pe sticla cu apa: Iubire Pur Divina
Imbratisati des oameni, animale, copaci
petreceti timp in natura
evitati sa va uitati la TV( mai ales stiri si showuri mondene)
incetati sa etichetati oamenii- ei sunt si voi ( azi poate esti destept din anumite puncte de vedere, dar sigur ai fost si greu de cap sau rautacios o data in viata asta)- toti ceilalti reprezinta aspecte ale noastre din trecut, prezent sau viitor. Toti sunt perfecti asa cum sunt.
Cereti sa aveti claritate in decizii si in manifestarea zilnica
cititi, ascultati materiale despre Iubire, bunatate si blandete, iertare si acceptare.
Fiti mai mult buni si blanzi decat oricum altcumva!
Toate acestea va inalta, nu va coboara precum frica, furia, ura, invidia, egoismul, orgoliul, mandria, grija.
Alegeti cu discernamant ce rostiti, faceti si ganditi.
In iubire nu e loc de altceva.

Va doresc trecere lina prin pragurile din 2020 ce au inceput manifestarea!"
Georgeta Light
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella

11 ian. 2020

Putem prelungi viata în funcţie de modul în care gândim...

Cum pot fi fericiţi oamenii într-o lume în care stresul, nemulţumirile legate de viaţa profesională sau de cea personală descriu cel mai bine viaţa lor?

Profesorul Constantin Dulcan – “Sunt două niveluri la care un om poate să aibă o reacţie de fericire sau de nefericire. Primul este planul personal, dar voi începe cu modelul social. Modelul social poate să-ţi dea satisfacţii sau să nu-ţi dea satisfacţii. Poate să-ţi ofere condiţii de împlinire pe plan profesional sau nu. În cazul modelului social nu prea poţi face mare lucru. Atunci, rămânem la al doilea nivel, nivelul tău personal.

Cum văd fericirea orientalii: ei vorbesc despre fericire la nivel de virtuţi. Ei spun că sunt două niveluri. Este nivelul superficial, unde sun toate furtunile care se abat asupra minţii, asupra gândului şi este nivelul profund. Nivelul profund înseamnă pentru ei să-ţi păstrezi acea pace, linişte interioară, indiferent că întâmpini succesul sau eşecul. Omul trebuie să se educe de o asemenea manieră încât să înţeleagă că frica şi spaima care li se prezintă face parte dintr-un nivel comercial care interesează anumiţi indivizi.
Noi trebuie să învăţăm că şi în faţa nenorocirilor, dar şi a lucrurilor plăcute trebuie să ne păstrăm un echilibru. În momentul acela, omul nu mai este în bătaia vântului, nu mai este la mâna societăţii, nu mai devine ceea ce vrea societatea să facă din el: o slugă, un nimic, un zero. El îşi păstrează propria lui nişă, propriul lui regat. Nefericirea este o chestiune de percepţie.

Sunt fericit în funcţie de cum percep eu un eveniment; îl percep cu un ecou negativ sau îl percep cu un ecou pozitiv; entuziasmant sau ne-entuziasmant; deprimant sau, dimpotrivă, extaziant. Fericirea mai ţine şi de structura noastră. Oamenii introvertiţi, cărora foarte puţine lucruri pe lumea asta le plac sunt cei mai nefericiţi. Bucură-te! Uite, ai băut o cafea cu cineva, bucură-te. Tu spui: «Nu pot, e amară». Păi, fă-o dulce dacă e amară.”

Gândurile noastre sunt responsabile pentru energiile Universului


“Tot ceea ce gândim este sprijinit pe un fundament energetic. În momentul în care gândim frumos, bine, noi emitem un nor de lumini. Noi suntem construiţi din fotoni, din lumină. Numai că nu o vedem, pentru că numărul de fotoni emis este infim. În momentul în care gândim în termeni de iubire, compasiune, iertare, empatie şi recunoştinţă, noi emitem un câmp de energie pozitiv.

Acest câmp de energie îmbibă toate celulele noastre. Pe de o parte, modifică chimia noastră. Ele contribuie la sănătate, longevitate, mulţumire, fericire. Invers, sentimentele de ură au un câmp de emisie negru. În momentul în care urâm, suntem violenţi, invidiem, noi îmbrăcăm o haină de doliu. La nivelul creierului nostru corespunde o chimie a substanţelor benefice şi a celor dăunătoare. Dopamina este cea responsabilă pentru sentimentul de fericire. Stresul, în schimb, conduce la îmbolnăvire”.

“Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul preponderent benefic în care gândim”

“Noi ne putem prelungi viaţa în funcţie de modul preponderent benefic în care gândim. Noi suntem suma tuturor gândurilor şi emoţiilor noastre. Noi emitem pe zi circa 60.000 de gânduri. Cu fiecare gând pe care îl emitem, noi pledăm pentru viaţă sau pentru moarte, pentru sănătate sau pentru boală.
Eu am creat clinica de neurologie şi la Craiova şi în Bucureşti, aveam bolnavi cu aceeaşi boală, accident vascular. Eram zilnic obligat să fac vizita cu 30 de oameni după mine. Şi întrebam bolnavii cum se simt. Unul îmi spunea că se simte bine, că va fi şi mai bine. Mă duceam după trei zile, mă uitam la faţa lui, vedeam cum înfloreşte. Altul spunea că nu îi e bine, că l-a durut injecţia, că nu i-a trecut cu pastila pe care i-am dat-o.

Acel om mergea prost, rău. Se vedea că e nemulţumit şi nu îi mergea bine nici tratamentul. În clipa de faţă vorbim despre ceea ce se cheamă puterea minţii. Putem, pur şi simplu, să ne modificăm starea de sănătate, comportamentul uman în beneficiul nostru. Acestea sunt lecţiile de ultimă oră pe care ni le dau ştiinţele. Deci, nu trebuie să ne lăsăm speranţa că ne ajută doar o reţetă. Ne ajută reţetele, dar cel mai mare ajutor ni-l dăm singuri. „Doctorul nu este Dumnezeu, iar medicina nu este matematică”.

Inima este corespondentul minţii divine


“Experienţa mea a fost că de câte ori n-am ascultat inima, n-a ieşit bine. Vorbind în alţi termeni, inima este corespondentul minţii divine. Deci, acolo e adevărul. În creier este doar un calcul al circumstanţelor, pe care tu nu le ştii. Eu gândesc că dacă merg acum pe stradă n-o să mă întâlnesc cu un obstacol peste care să nu pot trece dar, când ies acolo, nu e aşa. Asta este partea raţională. Deci, adevărul stă în inimă. Ascultă-ţi inima. Sentimentul este cel care rămâne, raţiunea se pierde. Memoria e scurtă la nivel raţional. La nivel afectiv memoria e mult mai lungă. De aceea, experienţele care te marchează în viaţă nu le uiţi, indiferent că sunt bune sau rele”, afirmă acesta.

“Pentru fericire este foarte important să fim recunoscători pentru că existăm. Am apucat încă o zi. Atâţia alţii nu mai apucă ziua aia. Fii recunoscător lui Dumnezeu că exişti, fii recunoscător pentru părinţii tăi că te-au crescut, fii recunoscător celor de pe urma cărora tu citeşti o carte bună, înveţi, fii recunoscător celor datorită cărora porţi hainele pe care le porţi, că le-au creat ei. Şi să te întrebi ce poţi să faci tu pentru ei.

Uite, eu sunt medic bun, pot să îi vindec. Atunci, toate lucrurile vor fi la un alt nivel. Sigur că suntem diferiţi, că cel care mătură strada are altă fericire decât fericirea mea, dar asta nu înseamnă că eu am dreptul să îl dispreţuiesc, pentru că eu nu pot trăi fără el”, spune Constantin Dulcan.

Reţeta fericirii prescrisă de medicul Constantin Dulcan


“Concluzia mea este că fericirea este un drept natural, pe care îl am prin faptul că exist, şi cel mai bun reper pentru a avea linişte şi pace interioară este să ştii că dincolo de tine există o raţiune care te protejează. Eu lucrul ăsta l-am învăţat singur. Sigur că la ţară, în copilărie, mama mă ducea la biserică. Dar experienţa mea, căutările mele, m-au făcut să simt asta, să experimentez şi să ştiu că există Dumnezeu.

Pe mine nu mă pot convinge nici toţi marxiştii lumii, toţi capitaliştii că venim din maimuţe. Pentru că de când e maimuţa maimuţă ea nu s-a transformat în om. Şi dacă din întâmplare maimuţa aia s-a transformat în om, înseamnă că există o raţiune care vine din alt plan şi iată demonstraţia divinului. Dacă materia evoluează, înseamnă că e raţională.

Vin fizicienii şi spun că atomul acela nu are raţiune. Păi dacă el nu are şi eu am, eu de unde am? Înseamnă că sunt eu încă ceva, un spirit. Atunci, de unde vine spiritul? Dacă corpul meu fizic este format numai din atomi neutri, de unde gândirea? De unde sentimentele? Înseamnă că e altceva pus în materie”, susţine Constantin Dulcan, care expune această teorie a unei raţiuni superioare care guvernează tot ce este prezent pe această lume în toate cărţile sale.
-sursa-https://detoatepentrutotisimaimult.blog/ 
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

9 ian. 2020

Dovezi științifice care ne arată că vindecarea stă în gândurile pozitive din subconștientul nostru...

Cartea lui Joseph Murphy – Puterea extraordinara a subconstientului, arata puterea extraordinara de vindecare a trupului și a vieții pe care o au afirmațiile pozitive și încrederea deplină în puterea subconștientului de a ne menține viața într-o atmosferă pozitivă, binefăcătoare.utorul vine cu o mulțime de exemple din experiențele unor oameni care, auto-sugestionându-se si crezând cu tărie în capacitatea corpului lor de a se vindeca, realizează într-adevăr acest lucru și trăiesc adevărate minuni în viata lor. Citind, capeți încredere ca deții o forță extraordinara: puterea de a-ți schimbam viata și ca acest lucru chiar este posibil.
Dovezi științifice
Oamenii de știința ne arata in sfârșit cum cum gandurile pot provoca modificari moleculare specifice asupra genelor! Deci, „Antrenându-ne mintea putem sa ne recâștigam sănătatea!”
Un studiu recent publicat de către revista de specialitate Journal of Psychoneuroendocrinology si realizat de cercetători din Wisconsin, Spania si Franța a demonstrat schimbări la nivel molecular in corp, după o perioada intensa de practici meditative si gândire pozitiva.
Studiul a arătat efectele benefice pe care le-au experimentat un grup de practicieni ai meditației, in comparație cu un grup de subiecți care erau implicați in activități non-meditative. Dupa 8 ore de meditație, cercetătorii au găsit diferențe la nivel molecular si un nivel redus al genelor cu potential inflamator cat si capacitatea subiecților care practicau meditația, de a se recupera mai suro in cazul unor situații stresante. Noile rezultate demonstrează un mecanism biologic care are efecte terapeutice, pe care l-am putea activa fiecare din noi…
Abilitate pe care la un moment dat, in decursul istoriei omenirii o stiam poate, dar pe care, societatea ne-a făcut să o dam uitării?
Activitatea genelor poate fi schimbata prin intermediul percepției
Dr. Bruce Lipton a fost primul om de stiinta care a inaintat aceasta idee ca prin puterea gândului, avem puterea de a ne transforma chiar de la nivel molecular. In anul 2005, Dr. Bruce Lipton publica cartea The Biology of Belief – Unleashing the Power of Consciousness, Matter & Miracles (Biologia Credinței – Dezlănțuind Puterea Conștiinței, Materie si Miracole).
Potrivit Doctorului Bruce Lipton, activitatea genelor poate fi schimbata in viata de zi cu zi, fiindca percepțiile mintii noastre sunt reflectate in chimia corpului nostru, iar dacă sistemul nostru nervos interpretează mediul înconjurător si controlează chimia sângelui, atunci tu, realmente poți sa schimbi soarta fiecărei celule din corpul tău, schimbându-ti gândurile.
Trebuie sa ne schimbam modul de a gândi, pentru a reusi sa aducem vindecare in corp: „Functia mintii este aceea de a crea o coerenta intre credințele noastre si realitatea pe care o experimentam”, explica Dr. Lipton. „Ceea ce înseamna ca mintea ta va ajusta biologia corpului si comportamentul sau, pentru a se potrivi cu ceea ce crezi tu. Daca ti s-a zis ca vei muri in sase luni, iar mintea ta va crede aceasta sugestie, cel mai probabil vei muri in sase luni. Acesta este cunoscut ca si efectul nocebo, adica rezultatul unui gand negativ, care este opusul efectului placebo, unde vindecarea este ajutata de gândul pozitiv”, explica Bruce Lipton Dr. Lipton ne spune ca, schimbându-ne percepția, mintea poate altera activitatea genelor si ca realmente, putem sa rescriem codul genetic din celulele noastre, schimbând chimia sângelui nostru.
Aceasta se intampla prin activitatea unui sistem compus din trei parti: exista in noi o parte care nu isi dorește sa moara (mintea conștienta) si care este influențată de o parte ce crede ca va muri (prognoza medicului cu privire la starea ta, ce este înregistrata in subconștient) care se manifesta in reacțiile chimice din organismul nostru (partea a treia), reactii ce se conformeaza credintei dominante. Neurostiinta a demonstrat ca partea subconștienta a mintii controlează 95 la suta din viețile noastre, deci aceasta este credinta dominanta…
Este o situatie complexa, explica doctorul Lipton – „Oamenii au fost programați sa creadă ca ei sunt victimele si ca nu au nici un fel de control. Suntem programati din start cu credintele mamei si ale tatalui nostru. De exemplu, atunci cand suntem bolnavi, ni s-a spus ca trebuie sa mergem la doctor, fiindcă medicul este autoritatea ce se ocupa de sănătatea noastră. Am primit acest mesaj inca din copilarie, ca medicii sunt autoritatea si ca noi suntem victimele fortelor care se manifesta in corpul nostru, dincolo de abilitatea noastra de a putea controla acest lucru. Partea amuzanta este ca de multe ori, oamenii se fac bine chiar in drum spre medic. Atunci isi face simtita prezenta abilitatea innascuta de a ne auto-vindeca, iar acesta este un alt exemplu al efectului placebo”.
Credințele subconștiente sunt CHEIA
Exista in zilele noastre acest curent al gândirii pozitive si iata, se pare, acesta are un fundament științific. Totuși nu este suficient sa gândim pozitiv la nivel conștient, ci sa descoperim si blocajele de la nivelul subconștientului.
Oamenii pot fi atenti la credintele lor constiente dar nu pot intui ce se ascunde in subconștientul lor, acolo unde, de cele mai multe ori, se ascund bine, gandurile negative. Credintele tale subconștiente acționează fie in avantajul tau, fie in dezavantajul tau; uneori, incercand sa iti schimbi doar atitudinea constienta cu privire la viata, nu reusesti sa schimbi si partea subconștienta care salasuieste in tine.
Noua stiinta a epigeneticii promite insa oportunitatea fiecarei fiinte de pe planeta de a deveni ceea ce este cu adevarat si de a-si dezvolta abilitatea de a-si atinge cele mai inalte posibilitati, inclusiv capacitatea de a ne vindeca corpurile, societatea si de a trai in pace.
„Genomul nostru este foarte dinamic in modul sau de expresie si rezultatele pe care le-am gasit arata ca linistea mintii poate influenta in mod efectiv modul cum acesta se exprima”, arata studiul Davidson citat mai sus.
Si alte studii recente au arătat răspunsuri epigenetice la stimuli ca stresul, dieta, exercitiile, raspunsuri care s-au manifestat in decursul a adoar cateva ore.
Iata cateva Idei de reținut din cartea mai sus amintită pe care le-am regasit la, pag. 22 – Puterea extraordinara a subconștientului.
  1. Adevărata bogăție se afla in propria ființa. Acolo trebuie sa cautați împlinirea celor mai arzătoare dorințe.
2.Marele secret al tuturor geniilor din toate epocile este capacitatea extraordinara de a intra în contact cu puterile subconștientului lor si de a le folosi corespunzător. Si dumneavoastră puteți sa faceți la fel.

  1. Subconștientul cunoaște rezolvarea oricărei probleme. Dacia îi sugerați înainte de a adormi: “Doresc sa ma trezesc la ora 6”, el va va trezi exact la aceasta ora.
  2. Subconștientul este creatorul corpului vostru si ii sta in putere sa vindece orice boala. Sugestionați-l in fiecare seara cu ideea unei sănătăți perfecte si el, fiind servitorul vostru fidel, se va supune.
  3. Orice gând constituie o cauza si orice situație reprezinta un efect.
  4. Daca doriți sa scrieți o carte, o minunata piesa de teatru, sa țineți conferințe inspirate, sugestionați-va subconștientul cu putere, din tot sufletul, si el va va răspunde cu siguranță.
  5. Sunteți asemenea unui căpitan ce-si conduce vaporul. Trebuie sa dati ordine potrivite (sugestii si imagini mentale) subconștientului care controlează si guvernează toate
  6. Nu spuneți niciodată: „Mi-e imposibil” sau “Nu am mijloace sa…”subconștientul va prelua aceste sugestii i va face astfel incat sa nu aveti banii sau sa nu pueti face ce v-ati propus. Afirmați mereu: “Imi sta in puteri sa fac orice datorita subconștientului meu.
  7. Legea ce sta la baza întregii manifestări este legea credinței. Credința este gândul permanent întreținut in mod conștient. Respingeți cu fermitate orice gand ca cineva sau ceva v-ar putea face rau. Aveți încredere in uriașa putere subconștientului de a va vindeca, inspira, revitaliza si îmbogăți.
  8. Schimbați-va radical, în sens benefic, modul de a gândi; numai in acest fel veți influenta pozitiv destinul, spune Joseph Murphy.
  9. -sursa-https://stiinta-mister.ro/ 
  10.  
    Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
    gabriella.

8 ian. 2020

Învață să nu mai pui totul la suflet și vei suferi mai puțin...

Nu mai lua absolut nimic personal. Nimic din ceea ce altii fac nu este din cauza ta. Ceea ce alti oameni fac si spun este o proiectie a propriei lor realitati, a propriului lor vis.
Atunci cand vei deveni imun la opiniile si actiunile celorlalti, nu vei mai fi o victima a suferintei inutile”.
Traim intr-o lume unde nu intotdeauna oamenii sunt amabili unii cu ceilalti. O lume in care oamenii folosesc uneori cuvinte aspre pentru a comunica intre ei sau pentru a descrie o alta persoana. Pentru a putea trai in pace si armonie este nevoie sa invatam sa nu mai interpretam lucrurile intr-o maniera personala.
Nu este vorba despre tine, este vorba despre ei
“Nu ceea ce spun te raneste, este vorba despre ranile pe care le ating prin ceea ce spun. Te ranesti singur. Eu nu pot lua asta personal” Don Miguel Ruiz.
Multi oameni nu sunt constienti de propria lor inconstienta, proiectandu-si propriile ganduri negative, durerea personala si lupta interioara pe cei din jurul lor, nerealizand ca problema nu se afla in exteriorul lor, ci in interiorul lor.
Multe dintre lucrurile pe care ei le fac si le spun nu au de fapt nicio legatura cu persoana pe care o “descriu”, ci cu ei insisi, cu zbuciumul lor interior.
Comportamentul, cuvintele si actiunile unei persoane arata de fapt ceea ce este adanc ascuns in inima ei.
Cuvintele sale nu descriu cu adevarat oamenii pe care ii ataca si nici nu arata cine sunt acestia cu adevarat, ci arata durerea, suferinta si numeroasele rani pe care ea le tine ascunse, de aceea este foarte important sa nu luam lucrurile personal si sa ne amintin ca nu este vorba despre noi, ci despre ei.
Nu da foarte multa atentie
Gandurile au putere creatoare. Cum nu exista niciun gand “inactiv” (fiecare gand pe care tu il ai creaza o credinta care se va materializa mai devreme sau mai tarziu in realitatea ta), este foarte important sa nu ne lasam influentati de negativitatea emisa de cuvintele altei persoane.
Este foarte important sa nu acordam prea multa atentie lucrurilor negative pe care alte persoane le spun sau le fac, intrucat aceste lucruri au puterea sa ne otraveasca inima, mintea, corpul si intreaga viata.
Steve Maraboli spune ca “Oamenii tind sa fie foarte generosi atunci cand vine vorba despre impartitul lucrurilor absurde, a fricii si a ignorantei. Atunci cand par destul de dornici sa iti ofere si tie din negativitatea lor, trebuie sa iti amintesti ca uneori singura dieta de care avem nevoie este cea spirituala si emotionala. Fii foarte grijuliu cand vine vorba despre hranirea mintii si a sufletului. Incarca-te cu energie pozitiva si las-o sa te propulseze in actiuni pozitive”
Fii tu insuti
Dupa cum spune Bernard Baruch “Fii tu insuti si spune ceea ce simti, pentru ca cei care se supara nu conteaza, iar cei care conteaza nu se supara”.
Fa intotdeauna ceea ce simti in inima ta ca esti menit sa faci si nu te gandi prea mult la ce vor spune ceilalti despre tine. Niciodata nu considera opiniile celorlalti oameni despre tine mai importante decat modul in care tu te vezi.
Amiteste-ti intotdeauna ca rolul tau pe pamant este sa fii sincer cu tine insuti, sa iti onorezi inima si Sufletul si sa mergi pe calea care iti este menita tie, nu pe numeroasele cai pe care ceilalti oameni cred ca ar trebui sa mergi. Daca anumiti oameni nu sunt de acord cu alegerile tale, este problema lor, nu a ta.
Nu te priveste ce gandesc ceilalti despre tine
In lucrarea Tao Te Ching (500 I.C.), considerata una dintre cele mai pline de intelepciune carti exista urmatoarea fraza:
”Daca iti pasa de aprobarea celorlalti, vei deveni prizonierul lor”.
Odata ce incepe sa iti pese ce gandesc ceilalti despre tine si incerci sa obtii aprobarea tuturor, luand tot ceea ce spun si fac alti oameni personal, vei deveni prizonierul si chiar sclavul lor. Nu permite nimanui sa te puna in aceasta pozitie. Aminteste-ti mereu ca ceea ce oamenii gandesc sau spun despre tine nu te priveste, intrucat este doar o proiectare a propriei lor realitati.
Nu iti pierde timpul si energia cu lucruri inutile
Este incredibil cat de mult ne pasa ce gandesc ceilalti oameni despre noi si cat timp si energie investim incercand sa intelegem de ce anumiti oameni pur si simplu nu ne accepta. De multe ori nu intelegem de ce anumite persoane aleg sa ne vorbeasca, sau sa vorbeasca despre noi in moduri lipsite de bunatate.
In loc sa ne concentram pe oamenii care ne iubesc, in loc sa ne hranim inima si sufletul cu iubirea si bunatatea lor, uneori alegem sa ne focusam pe negativitatea celor care nu ne plac, nerealizand ca astfel ne irosim timpul si energia si ne otravim mintea, corpul si Sufletul.
Oamenii ofera ceea ce au in inima lor
Oamenii care au inima plina de iubire, bunatate si compasiune ofera iubire, pace si bucurie tuturor celor care intra in contact cu ei. Oamenii a caror inima este plina de suferinta si de rani nevindecate ofera frica, durere si foarte multa negativitate tuturor persoanelor care sunt in jurul lor.
Oamenii pot darui doar ceea ce se afla in inima lor, nimic mai mult, nimic mai putin.
Niciodata nu confunda comportamentul cu persoana
Cu totii stim ca atunci cand se nasc, copii sunt puri si inocenti si tot ceea ce au de oferit este iubirea neconditionata, insa, pe masura ce incep sa creasca si sa experimenteze viata prin intermediul credintelor false si al limitarilor impuse de cei din jurul lor, inocenta lor incepe sa paleasca.
Daca la inceputul vietii ii priveau pe toti cei din jurul lor cu ochi plini de iubire, primind intreaga lume in inima lor pura si iubitoare, pe masura ce au avansat in viata au invatat ca acest mod de viata poate fi riscant.
Iubirea pe care ei au avut-o in inima lor pura si inocenta este incet dar sigur inlocuita de frica. Aceasta frica ii “forteaza” sa actioneze in moduri lipsite de bunatate si iubire, aducand astfel suferinta si durere in viata lor si a celor din jurul lor.
Nu lua nimic personal. Nu aduce suferinta lor in realitatea ta. Nu te afunda in intunericul lor.
Ajuta-i daca poti, oferindu-le iubire, compasiune si intelegere si facandu-i sa devina constienti de faptul ca iubirea este adevarata lor natura, in timp ce frica este doar o iluzie.
Daca nu ii poti ajuta, asigura-te ca nu le alimentezi durerea si suferinta reactionand in moduri lipsite de iubire si bunatate, confundand comportamentul cu persoana, intrucat acest lucru ar aduce si mai multa suferinta in viata lor si in viata ta.
Pazeste-ti inima, intrucat tot ceea ce faci izvoraste din ea.
ndiferent de ce ti-ar spune cineva, sau ar spune despre tine, indiferent de cata negativitate ar incerca anumiti oameni sa duca in viata ta prin actiunile si comportamentul lor, nu permite niciodata durerii sa te faca sa urasti. Nu permite niciodata resentimentelor sa iti otraveasca inima iubitoare dupa ce “ai fost muscat de sarpe”. Pastreaza-ti inima pura, lipsita de negativitate, ura si resentimente, intrucat tot ceea ce faci izvoraste din ea.
Lasa Iubirea sa ierte
“Frica condamna iar iubirea iarta. In acest fel iertarea vindeca ceea ce frica a produs” (Curs de Miracole).
Chiar daca multi dintre noi credem ca iertarea arata slabiciune, adevarul este ca iertarea reprezinta un act de curaj si este nevoie de multa putere pentru a putea face acest lucru.
Nu ierti din cauza ca esti slab ci pentru ca esti indeajuns de puternic pentru a realiza ca doar renuntand la resentimente vei fi fericit.
Oamenii puternici iarta intotdeauna, nu neaparat pentru ca se gandesc ca cealalta persoana merita acest lucru, ci pentru ca ei stiu ca iertarea curata mintea si purifica inima de toata negativitatea care a patruns in realitatea lor datorita lucrurilor dureroase care au fost spuse sau facute. Pastrandu-ne inima deschisa si permitand vietii sa ne invaluie cu darurile sale minunate ne va ajuta sa ne simtim intotdeauna iubiti si spreciati.ransforma pacea mintii in cel mai inalt scop al tau
Evita lucrurile care nu sunt menite sa aduca pace si bucurie in viata ta si focuseaza-te constant pe acele lucruri care iti umplu inima de iubire.
Fa din pacea mintii cel mai inalt scop al tau in viata si nu lasa pe nimeni si nimic sa interfereze cu acest lucru.
Nu lasa pe nimeni si nimic sa iti perturbe linistea interioara. De fiecare data cand ai de-a face cu o persoana dificila, sau esti pus in fata unei situatii complicate, intreaba-te “Cum pot trata aceasta situatie astfel incat sa nu imi tulbur linistea interioara?”. Fii sigur ca actionezi intotdeauna astfel incat sa mentii o stare constanta de pace interioara.
-sursa- http://www.stirideinteres.com/
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

7 ian. 2020

Semne care arată că ai puteri telepatice – Iată și cum le poți folosi...

Puterile telepatice nu există doar în filme, ele sunt reale! Anul trecut, am citit un studiu prin care se demonstra că există comunicare între mințile oamenilor și că telepatia este reală. În timp ce citeam, mă întrebam oare de ce nu ne folosim de această super putere, după care am realizat cât de greu este să pătrunzi într-un spațiu care îți permite să implementezi puteri telepatice.
Poate că oamenii neagă acest proces, deoarece nu există sufieciente dovezi care să îl susțină și încă îl consideră taboo. Îți spun sigur, cel de-al treilea ochi există în fiecare dintre noi și dacă vrei să fructifici acest dar, îți recomand să citești articolul de azi!
Vei ști din semne, când ești gata să accepți puterile telepatice
Atunci când oamenii sunt întrebați ce super putere și-ar dori să aibă, abilitatea de a citi gânduri vine pe locul doi, imediat după capacitatea de a zbura.
IATĂ 6 SEMNE CĂ AI PUTERI TELEPATICE:
1. ÎNCEPI SĂ VISEZI MAI MULT, IAR VISURILE DEVIN REALE
În ultimul timp începusem să visez și visam astfel încât detaliile păreau atât de reale că începusem să îmi adresez întrebări. Să am oare puteri supranaturale? Culmea este că acele detalii le regăseam și în viața de zi cu zi. Ei da, cel de-al treilea ochi își făcea simțită prezența, în viața mea. Așa că îți recomand să ai grijă și să fii vigilent la lucrurile mici. Ține un jurnal și află ce vor ele să îți transmită.
2. STARE GENERALĂ PROASTĂ
Creșterea nivelului de energie pură, poate provoca schimbări chimice, la nivelul organismului. În Sanscrită, acest proces este numit purificare. De fapt, organismul se pregătește să utilizeze abilitățile cu care nu este familiarizat.
Nu spun că trebuie să ignori aceste simptome, poate fi vorba de o boală, dar dacă ai scos din calcul această variantă, poți lua în considerare capacitățile telepatice.
3. DURERI CONTINUE DE CAP
Ți s-a întâmplat să ai dureri de cap tot mai dese, în utlima vreme? Este posibil să se datorexe influxului de energie. Durerea este asemănătoare migrenei. Pune-ți picioarele într-un lighean cu apă și îți vei intensifica energiile.
De asemenea, poți folosi uleiuri esențiale atât pentru a scăpa de durerile de cap, cât și pentru a intensifica energiile.
4. ÎȚI SCHIMBI CERCUL DE PRIETENI
Atunci când începi să resimți puterile telepatice, nu vei mai simți atât de des energii negative. Dacă te afli într-un cerc cu oameni negativiști sau răutăcioși, te vei sustrage imediat.
Vei avea nevoie de oameni pozitivi, energici și relaxați. Energia ta și cea a lor se vor sincroniza, iar minunile încep să apară.
5. ÎȚI VEI SCHIMBA PRIORITĂȚILE
Atunci când dobândești puterile telepatice, lucrurile care păreau importante, în urmă cu ceva timp, vor deveni nesemnificative și le vei înlocui cu altele. Vei vedea lumea dintr-un alt sceptru.
Astfel și Universul va contribui, aducându-te în locurile unde trebuie să te afli, împreună cu oamenii potriviți.
Ai experimentat acest tip de schimbări în utlimul timp? Dacă da, pregătește-te de evoluție!
6. CREȘTE NIVELUL EMPATIC
Este posibil ca primul semn de telepatie să îl regăsești în starea de empatie. Atunci când ești empatic, poți să simți ceea ce simt și cei din jur și astfel vei absorbi emoții de la cei din jur.
Este foarte bine să ai puteri telepatice, nu trebuie să îți fie frică!
Atunci când începi să ai simptome ale telepatiei, nu trebuie să intri în panică, ci să dai frâu liber schimbărilor. Astfel vei vedea mai bine cu cel de-al treilea ochi.
Cu doar câteva schimbări, în viața de zi cu zi, poți dobândi puteri telepatice: folosește uleiuri aromatice, poartă după tine cristale sau meditează! Aceștia sunt primii pași! De asemeena, dacă vei avea un nivel crescut de Vitamina D ești cu un pas mai aproape de super puterea ta!
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

6 ian. 2020

NU MAI SPUNE – MULTUMESC DIN SUFLET...

 Sufletul nostru, materia noastra noesica, este cel care ne da puterea de a merge mai departe, de a trece peste piedici, de a evolua pe calea noastra proprie…tot el este cel care ne ofera capacitatea de a oferi şi de a primi iubire, de a ne descatusa sentimentele şi de a trai în armonie cu natura noastra interioara şi exterioara. Avem obligatia sa ne pastram sufletul curat, intact, fara de programe şi fara de energii negative.
Nu multi oameni cunosc faptul ca putem fi deposedati de bucati din materia noastra noesica, fie din vina noastra, fie ca urmare a unor atacuri psihice. Cu totii cunoastem sau am auzit expresii de genul “…mi-am lasat sufletul în locul cutare…” sau “…mi-am lasat sufletul la acea carte pe care nu am putut-o cumpara…”, sau “…mi-am rupt din suflet ca sa fac cutare lucru…”. Sau expresia Multumesc din sulfet – nu mai spuneti asta. Spuneti Multumesc cu recunostinta

Ei bine sa stiti ca nu gresiti… Atunci cand plecam dintr-un loc în care ne simtim foarte bine şi am fi vrut sa mai ramanem acolo, ne lasam o bucata din sufletul nostru (ca energie) în acel loc; atunci cand am dori “din inima” sa cumparam de exemplu ceva şi nu ne putem permite, este posibil sa lasam o bucata din energia noastra sufleteasca langa acel obiect; atunci cand facem un efort poate supraomenesc pentru a indeplini o actiune, este de asemenea posibil sa ne pierdem cantitati mai mult sau mai putin insemnate din sufletul nostru.
Iubim pe cineva şi acea persoana ne paraseste… pierdem suflet; ne pierdem un prieten drag… pierdem suflet; nu ne indeplinim o anumita dorinta arzatoare… pierdem suflet… şi lista ar putea continua. Exista şi fiinte care cunosc foarte bine toate aceste aspecte şi lucreaza concentrat pentru a ne deposeda de materia noastra noesica pentru a ne lua puterea… acestia sunt asa numitii hoti de suflete – fiinte/entitati care au ajuns la cunoasterea puterii acestei materii divine şi care profita de pe urma sufletelor semenilor lor.
Important nu este insa sa ne infricosam de faptul ca ne pierdem din suflet (caci pana la urma frica ne scade vibratia si atragem exact acel lucru de care ne e frica şi reprezinta ea insasi o energie care ne poate ciurui sufletul), ci sa realizam ca avem puterea sa il aducem inapoi şi sa il mentinem “la purtator”, în aceasta directie tehnicile si protectia sufletului, atentia constienta la fiecare gand si vorba este un factor foarte important.
-sursa- https://ghicitulcaarta.wordpress.com
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

5 ian. 2020

Cand ai crescut din punct de vedere spiritual ...

"Cand ai crescut din punct de vedere spiritual si membrii familiei nu sunt la acelasi nivel vibrational cu tine, lucrurile pot deveni dificile. Asta se intampla pentru ca pe masura ce evoluezi, “nu-ti mai poti tine gura” si nu mai poti “inghiti” ceea ce inghiteai altadata. Incepi sa spui “Nu”, incepi sa nu mai tolerezi comportamente care sunt lipsite de respect/ abuzive/ toxice, incepi sa-ti rosesti adevarul, iar cei apropiati nu sunt obisnuiti cu asa ceva/ cu asemenea conceptii.
Daca simti ca nu vrei sa mergi undeva, nu mai mergi. Daca nu esti de acord cu ceva, spui clar. Iar cei din jur sunt derutati/ nemultumiti/ iritati de atitudinea ta. Si cum ei sunt mai multi si toti cred ca ai luat-o razna, iar tu esti unul singur, incepi sa te intrebi daca e bine ceea ce faci, daca nu cumva au dreptate, daca nu cumva “exagerezi”, daca nu cumva ar trebui sa redevii cel care erai in trecut, ca sa te integrezi. De fapt, stii foarte clar in interiorul tau ca nu te mai poti intoarce la cel care erai inainte." (Lorie Ladd)
Traducerea: Mihaela Dan

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

2 ian. 2020

Gândurile devin realitate...


Gândurile devin realitate. Gândiţi pozitiv! Auzim atât de des aceste îndemnuri. Şi totuşi nimeni nu ne explică, nu ne îndrumă spre o mai bună cunoaştere de sine. O gândire pozitivă nu ne va ajuta dacă în adânc noi avem teamă, sau substraturi negative. Doar repetând ca un papagal nu ne va aduce rezultatele dorite. Ce avem de făcut?
Am studiat în toţi aceşti ani şi am ajuns la concluzia că este foarte important să lucrăm cu noi înşine.
Cum?
Prin întrebări. Creierul este obişnuit într-un fel. Dacă îl scoţi din zona lui de confort, va începe să gândească.
Întrebaţi-vă: De ce am gândul că nu reuşesc în viaţă? Ce anume a dus la activarea lui în subconştient? Ce pot să fac să ajung la un numitor comun cu el? Vreau succes şi totuşi mi-e frică. Vreau sănătate şi totuşi mă învinovăţesc. Vreau relaţii mai bune şi totuşi condamn.
De ce?
Care e rostul?
Care e motivul pentru care gândesc aşa?
Şi mai ales, care e momentul care a declanşat acest obicei?
Rămâi în tine, ascultă-ţi răspunsurile, notează-le, şi apoi poţi să le transformi. După ce le-ai înţeles şi le-ai acceptat.

Invataturi Atlantida
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

1 ian. 2020

SFATURI UTILE DE LA UN MAESTRU ...

“Nu trebuie să fi terapeut ca să fi practicant ReiKi, trebuie doar să-ți dorești să vindeci persoanele dragi, animalele sau plantele, necondiționat. Odată cu inițierea, propria vibrație își schimbă proprietățile, mintea, trupul și energia intră într-un echilibru firesc. Nu încercați să primiți 2-3 grade în același timp, este cea mai mare prostie. Respectați perioadele de autotratament și abia după ce vă simțiți pregătiți treceți la gradul următor. Învățați să aveți răbdare și abia atunci când sunteți sinceri cu voi înșivă că meritați să treceți la următorul grad să o faceți. Mulți caută să rezolve repede problema gradelor folosind plata, adevărat va spun, e ca și cum ai lua ceva pe șpagă. Nu vă irosiți banii, nu veți primi nimic real. Studiați, învățați și inoculați-vă sistemul. Gradul IV (Profesor) se ia după ani de experiență, nu la pachet, nu oricine îl merită. Verificați-vă maestrul, sunt o gramadă de falși maeștri pe "piață". Se spune că atunci când discipolul e pregătit, maestrul apare, totuși, verificați sursa. Nu săriți de la gradul 1 la 2 după cele 21 de zile de autotratament, mai întâi implementați-vă gradul 1 și abia când vă simțiți pregătiți treceți la gradul 2, chiar dacă asta înseamnă 2-3-4 luni distanță sau chiar mai mult. Nu ne iniţiem în ReiKi că așa e la modă și nu sărim peste grade ca să fim la fel ca vecinul sau peste el. ReiKi este ceva serios, nu este o glumă, o modă sau un moft. Învingeți-vă EGO-ul. Nu vă apucați de ReiKi cu gândul la satisfacții materiale, nu refuzați clienții pentru că nu au bani să vă plătească, nu faceți discriminări, nu refuzați niciodată să dați ajutor atunci când este nevoie. ReiKi nu este o afacere, Sistemul vă v-a recompensa pentru tot ceea ce dați din suflet, necondiționat. “ – Manea Mircea Laurenţiu-
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.