Totalul afișărilor de pagină

31 ian. 2019

Cât timp nu vei fi de acord să iubeşti copilul interior, celorlalţi oameni le va fi foarte greu să te iubească...

Dacă dorim să ne transformăm în bine, unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facem este vindecarea copilului interior de care am uitat. Mult prea mulţi oameni îşi ignoră acest copil interior. Indiferent ce vârstă ai, înăuntrul tău se află un copil care are nevoie de iubirea şi de acceptarea ta. Dacă eşti femeie, indiferent cât de independentă te consideri, tu ai înăuntrul tău o fetiţă foarte delicată, care are nevoie de ajutor. Dacă eşti bărbat, indiferent cât de puternic te consideri, tu ai înăuntrul tău un băieţel care tânjeşte după afecţiune şi după căldura sufletească. Este de o importanţă vitală să începem să acordăm atenţie copilului nostru interior.
Nu este o strategie sănătoasă să negăm faptul că rănile noastre din copilărie ne-au afectat viaţa. Aceste răni emoţionale ne-au afectat în fiecare zi şi ne-au împiedicat să ne iubim pe noi înşine aşa cum am fi meritat. Am fost nişte părinţi abuzivi pentru copilul nostru interior atât timp. Acum e timpul să încetăm. De câte ori avem o reacţie emoţională puternică la ceva sau la cineva şi simţim că ne-a fost apăsat un buton interior în jurul căruia s-a strâns multă energie negativă în timp, acest lucru înseamnă că sunt atinse răni mai vechi. Copilul interior simte panică şi se simte lipsit de speranţă, nu adultul.
Şi întotdeauna când ne aflăm într-o astfel de situaţie este important să validăm sentimentele copilului, oricât de iraţionale şi de lipsite de sens i s-ar părea adultului din noi. Să-i spunem în acele momente copilului că nu îl vom mai părăsi niciodată orice s-ar întâmpla, că vom fi întotdeauna alături de el şi că îl vom iubi.
E nevoie să devenim un părinte iubitor pentru copilul din noi. E nevoie să învăţăm să ne îngrijim rănile din trecut. Putem face acest lucru încercând să relaţionăm cu acele părţi rănite din noi. Putem încerca să iniţiem un dialog. Să vorbim în orice fel putem să vorbim cu acele părţi din noi care au nevoie de iubirea noastră. Cu prima ocazie în care te simţi liniştit, închide ochii şi vorbeşte-i copilului interior. La început, copilul nu te va crede – şi pe bună dreptate. Dacă au trecut – să zicem – 25 de ani de când nu i-ai mai vorbit, e posibil să fii nevoit să repeţi de câteva ori acest lucru înainte că el să înceapă să te creadă. De aceea, fii perseverent. Spune-ţi mereu : “Doresc cu adevărat să vorbesc cu tine, să te îngrijesc, să te iubesc.” Şi începe să construieşti încrederea.
E nevoie să îl salvăm şi să-l hrănim cu dragoste pe copilul nostru interior şi să îl oprim din a ne mai controla viaţa de adult. Să-l dăm jos de la volanul vieţii nostre. Copiii nu au permis de conducere şi nu trebuie să aibă controlul. În egală măsură, nu trebuie să fie abuzaţi şi abandonaţi. Cu toate astea, facem exact invers: ne abandonăm şi ne abuzăm copilul interior, îl încuiem într-un loc întunecat din sufletul nostru, după care îl lăsăm să conducă maşina vieţii noastre, lăsând rănile copilului să ne influenţeze viaţa. Cum facem asta? De multe ori ne lăsăm dominaţi de sentimentele de neputinţă şi lipsă de merit pe care le aveam în copilărie, când cineva ne spunea: “Eşti un prost. Nu eşti suficient de bun, nu faci nimic ca lumea. Iar ai greşit! ” Iar durerea de a simţi aceste lucruri devine atât de mare încât începem să ne creăm căi de a fugi de sentimentele noastre.
Modurile în care ne protejăm ca adulţi de durere sunt alcoolul, mâncarea, ţigările, drogurile, relaţiile disfuncţionale, munca excesivă, obsesiile. Acest ciclu al durerii duce la nenumărate abuzuri faţă de noi înşine şi ne perpetuează sentimentul că nu suntem demni de dragoste. Unul din primele lucruri pe care trebuie să i le spui copilului tău interior – atunci când iei pentru prima oară legătura cu el – este să îi ceri iertare. Spune-i că îţi pare rău că nu ai mai vorbit cu el în toţi aceşti ani de când ai crescut, şi cu atât mai mult dacă l-ai certat. Spune-i că doreşti să îl recompensezi pentru tot acest timp în care te-ai îndepărtat de el. Întreabă-l cum îl poţi face fericit. Întreabă-l ce anume îl sperie, cum îl poţi ajuta şi ce anume aşteaptă de la tine.
Metoda se numeşte self-parenting, şi se bazează pe monitorizarea dialogului interior, pentru a vedea când jucăm rolul de părinte şi când suntem copii şi care este raportul dintre cele două roluri. Cele două voci poartă un dialog permanent în interiorul nostru. Părintele interior este vocea care provine din programarea primită de la părinţi din momentul naşterii până la 7 ani. Ca şi copii, noi internalizam gândurile şi judecăţile de valoare ale celorlalţi, în mod automat, fără să le punem sub semnul întrebării. Le adoptăm atitudinea faţă de viaţă ca şi cum ar fi a noastră. Părintele tău interior joacă astăzi rolul pe care l-au jucat părinţii tăi pentru tine.
Ceea ce ne poate îmbunătăţi viaţa este schimbarea felului în care acest părinte interior îşi îndeplineşte rolul. Acest lucru se face progresiv, prin sesiuni zilnice, în care învăţăm să iubim, să sprijinim şi să hrănim copilul interior cât putem de mult, până la stadiul în care acesta ajunge să fie o personalitate complet pozitivă, plină de energie şi dragoste.
Scopul nostru nu trebuie să fie niciodată să schimbăm Copilul interior! El nu trebuie schimbat, el trebuie doar abordat cu cea mai mare dragoste şi grijă, pentru a reuşi să devină ceea ce a fost proiectat să fie. Copilul tău interior îţi afectează viaţa mai mult decât vrei să admiţi. Pentru orice lucru pe care vrei să-l obţii în viaţă ai nevoie de cooperarea copilului tău interior. El este sursa energiei şi a entuziasmului. Dacă începi să faci o treaba din ce în ce mai bună ca părinte interior, copilul tău interior va începe să se simtă mai bine şi să te ajute mai mult.
Părintele nostru interior va semăna întotdeauna cu părinţii noştri sau cu cei care ne-au crescut. Dacă ai avut o copilărie plină de conflicte şi de temeri, acum îţi tratezi copilul interior în acelaşi fel. Nu e vina ta. Ai avut atât de multă încredere în adulţii din jurul tău şi ai vrut să le semeni atât de mult, încât ai devenit ca ei. Însă acum ai control deplin asupra dialogului tău interior şi este cazul să nu mai dai vina pe ceilalţi pentru faptul că părintele tău interior este abuziv şi vrea să deţină cotrolul.
Până atunci, aminteşte-ţi: Tu eşti singura persoană cu care vei trăi pentru totdeauna! Atât timp cât nu vei fi de acord să îţi iubeşti singur copilul interior, celorlalţi oameni le va fi foarte greu să te iubească. De aceea, acceptă-te necondiţionat şi din toată inima. Va fi cel mai bun lucru pe care îl vei face în întreaga ta viaţă.
Louise Hay
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

30 ian. 2019

Acceptati ca unii sunt mai evoluati sau mai involuati ca voi...


 
Cu fiecare zi, vin energii tot mai inalte , iar timpul se accelereaza tot mai mult. Este esential pentru voi sa cereti zilnic taierea tuturor legaturilor energetice si atasamentelor pe care le aveti. Este important sa obtineti aceasta detasare a voastra de aceasta lume iluzorie, pentru ca spiritul sa se simta liber sa se poata innalta.
Indiferent de gradul de intelegere pe care il aveti in acest moment este mai important ca niciodata sa va gasiti linistea , pacea si detasarea de tot ce va inconjoara. Daruiti iubire si intelegere din inima voastra tuturor.
Iertati si iubiti cu inima si nu lasati mintea sa se ataseze. leiade
Plutiti in energia iubirii si deveniti una cu ea.

Aceasta sa fie deviza voastra dupa care va conduceti.
Multi dintre voi va plangeti de partenerii din vietile voastre. Va lasati afectati de comportamentele lor, ba chiar intrati in jocul lor.
Trebuie sa intelegeti , ca nu toti oamenii din jurul vostru, sunt la acelasi nivel . Unii fac parte din clase mai mici de constiinta , si nu au puterea de a intelege. Ei nu inteleg ce doriti sa spuneti, iar ce le explicati li se pare nefiresc . Nu ii judecati. Nu au nici o vina.
Altii, au o evolutie mare a spiritului dar, au acceptat sa experimenteze in aceasta viata roluri negative.
Cu totii, au intrat in viata voastra pentru ca ati avut nevoie de lectiile primite din partea lor , pentru evolutia voastra, iar ei , au avut nevoie de lectiile primite de la voi. Unii ati avut datorii karmice unii fata de altii.Nimic nu este la intamplare in viata voastra, nici macar o “ intalnire intamplatoare”.
Voi singuri hotarati cand ei trebuie sa iasa din viata voastra. Voi sunteti cei care recunoasteti ce aveti langa voi. Iertatii si apoi va detasati cu iubire neconditionata.
In momentul in care ajungeti la intelegerea necesara si la un nivel de constiinta ridicat, lectiile voastre s-au incheiat. Puteti pune punct acelei relatii daca doriti, cu intelegere si iubire neconditionata.
Vi s-a tot spus de “acceptare”. Acest cuvant nu trebuie sa va duca cu gandul ca voi trebuie sa deveniti presul cuiva…sa acceptati mizerii, umilinte sau torturi. Acceptati ca unii sunt mai evoluati sau mai involuati ca voi, dar nu trebuie sa acceptati rautatile lor la nesfarsit. Liberul vostru arbitru va da acest drept. Gasiti calea de a aduce pacea si linistea in viata voastra. Incercati sa intelegeti, sa iertati si sa va detasati.



Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

29 ian. 2019

Relatii Spirituale. Parteneriat prin Schimbare...

In relatii avem oportunitatea de a dezvolta un profund sentiment de noi insine, prin oglinda din partenerul nostru. Daca ai un partener generos, iubitor, atunci ai posibilitatea de a invata lectiile legate de crearea unei relatii generoase si iubitoare cu sinele tau interior. Daca esti intr-o relatie abuziva, vezi oglinda relatiei tale cu tine insuti?
Avem tendinta de a repeta anumite tipare in relatiile noastre. Pare ca luam ce-i mai bun si ce-i mai rau din noi insine si le proiectam in recipientul care reprezinta relatia noastra. Noi folosim relatia ca un camp de testare.
Cu toate acestea, atunci cand trecem prin schimbarile sau tranzitiile vietii, acestea pot plasa un stres suplimentar in relatie manifestat prin lipsa timpului petrecut impreuna, agitatie si suparare, etc. Daca o persoana in oglinda se schimba, atunci si cealalta persoana va reflecta acea schimbare. Acestea pot fi schimbari pozitive sau pot fi o agitare a problemelor vechi care nu au fost inca vindecate sau eliberate.
Intr-un parteneriat ne asociem prin schimbare, cat si prin stabilitate. Viata este in continua transformare, iar capacitatea noastra de a ramane flexibili si a creste impreuna duc la o relatie spirituala puternica.
Alegerea de a privi in oglinda partenerului iti arata aspecte ale tale care pot fi gata pentru transformare sau eliberare. Exista ceva care te irita la sotul/sotia tau/ta? Exista un argument comun pe care il ai? Impartasesti puncte de vedere similare asupra multor lucruri, dar ai un anumit blocaj asupra unui subiect?
Decat sa arunci vina sau sa te dezlantui asupra partenerului tau, mai degraba uita-te in oglinda si vezi ce este acolo pentru tine. Este ceva ce incearca sa-ti atraga atentia? Te confrunti cu aceeasi situatie iar si iar? Exista o problema mai profunda cu privire la schimbarea pe care eviti sa o vezi?
Schimbarea, in sine, poate fi o experienta infricosatoare pentru unii. In relatii, schimbarea poate fi simtita ca ameninta temelia solida sau cuibul construit impreuna. Cand unul din parteneri este in curs de schimbari interne profunde, celalalt se poate simti lasat pe dinafara, neglijat, fara conexiune si neapreciat. Daca acest partener refuza sa reflecteze asupra oglinzii pe care el/ea i-o prezinta si alege sa nu se supuna, de asemenea, schimbarilor, oglindirea devine dezechilibrata. Nu mai este o reflectare reciproca. Un partener s-a schimbat mai mult decat celalalt este dispus sa se schimbe. Acest lucru se intampla cand lupta apare in relatie.
Intr-o relatie spirituala, partenerii lucreaza constient prin aceste schimbari, fiecare dintre ei se confrunta cu sentimentele sale interioare, cauta in oglinda pentru a vedea ceea ce este pregatit pentru transformare. O relatie spirituala, ca atare, necesita un curaj extraordinar pentru ambii parteneri, avand incredere ca celalalt va continua sa se transforme si sa curga cu schimbarile alaturi de tine. Orice relatie necesita curaj si incredere. Comunicarea este un aspect necesar al parteneriatului, iar curajul este cel mai valoros. A te confrunta zi de zi in oglinda poate fi incitant, palpitant si provocator. A permite acestui lucru sa fie ceva cu care va confruntati impreuna in fiecare zi este in acelasi timp intens si reprezinta piatra de temelie a unui parteneriat spiritual.
Jaelin K. Reece
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire. 
gabriella.

28 ian. 2019

Nouă metode de abordare a atacului psihic în câmpul vostru energetic...

Există un grad ridicat de atacuri energetice la nivel psihic utilizate pe planetă chiar în această perioadă. Sensul pe care-l dau eu acestor atacuri se referă la ceea ce s-ar putea numi "conștiința prădătorilor". Este o vibrație densă, o energie de control, care se comportă ca un virus devorator. Ea există de milioane de ani și este răspândită pe planetă, acționând prin intermediul mijloacelor de exprimare și comunicare ale umanității. Am descris originea lor în cartea Divinicus.
Chiar în acestă perioadă, această enerigie a fost profund răscolită, iar fortăreața a fost foarte încercară de energiile de susținere și realiniere. Ca o caracteristică, acest tip de energie face viața din ce în ce mai instabilă, deși are și părți bune...Click aici The matrix

Matricea este un sistem de legături și de interconectări ale frecvențelor care limitează și reduce vibrația (dacă este cazul) la comportamente dense - cele care țintesc în mod special mintea, și astfel îi determină pe oameni să se cantoneze în aspectul fizic al vieții. Lucrarea actuală, când ființa umană de pe Pământ este într-un proces de ascensionare, constă în îndepărtarea mai multor straturi energetice ale Matricei, pentru ca prin această „decojire” să se ajungă la primul strat, cel apărut ca urmare a interferării externe.
În ultimii ani au fost îndepărtate mai multe straturi energetice ale Matricei lăsând latura de bază a "conștienței prădătorilor" să fie foarte expusă - ăsta este sentimentul meu (Unii asociază aceste energii cu "energia reptiliană" care acționează prin formula antică a ADN-ului aflat în ființa umană).
Știu că acest lucru va părea foarte ezoteric pentru unii, dar, în mod indubitabil, există entități care lucrează din umbră și se regăsesc în fundalul existențial uman, efectul fiind de înrăire a ființelor umane expuse, cu intenția de a se spori și diversifica cantitatea și formele de energie necesare acestor entități prădătoare, care ne parazitează.
Omul obișnuit cu greu poate fi făcut să creadă că asemenea energii malefice există, mai ales pentru că ele funcționează pe o frecvență diferită de cea a corpului uman. Deci, nu le puteți vedea neapărat, deși ele acționează chiar prin traversarea câmpului de tranziție 4D, influențând planul mental și emoțional (gândirea și emoțiile) omului care, astfel influențat, acceptă și își face sieși un deserviciu, opunându-se intențiilor Sinelui Superior aflat în ființa umană. În acest fel, omul interceptat și interferat produce și alimentează entitățile malefice cu energia „comandată”, deși întregul proces este profund dăunător sănătății și idealurilor ființei umane.
Când este provocată direct, conștiința este obligată să reacționeze și să se lupte.
Deci, primul sfat pe care trebuie să-l oferiți celor pe care-i îndrumați sau vă cer sprijinul, este să încerce să sesizeze momentele în care această energie densă începe să acționeze asupra lor, asta obsevându-se prin tendința de instalare a unor stări de oboseală, de epuizare nejustificată, în timpul zilei (în starea de veghe) sau în timpul somnului (somn agitat, care face ca la trezire, persoana să se simtă mai obosită decât era când a mers la culcare)
Vestea bună este că aceste energii, care ne-au interferat ori ne interferează, se află întru-un proces de părăsire a planetei și sistemului planetar. Pentru a ajuta și accelera acest proces, este nevoie ca ființa umană să conștientizeze și să acționeze adecvat, prin intenție, gândire și comportament, astfel încât să nu mai favorizeze formarea unor straturi energetice viciate, straturi cu energie foarte densă.
Deci, să vorbim despre 9 metode de rezolvare a atacurilor energetice la nivel psihic.
Iată câteva sfaturi generale, în legătură cu asta ...
1. Deveniți un nimic (Fiți plini de umilință).
În abordarea Openhand, această energie de intervenție este prezentă doar din cauza lipsei de conștiință – a nevoii de a finaliza într-un fel. Prin urmare, prezența și conștientizarea sunt esențiale: "a deveni un nimic" în domeniul tău, adică să nu reacționezi, să nu ai frică sau nu intri în panică în legătură cu ceea ce se întâmplă sau se poate întâmpla. Mai întâi acceptați ce se întâmplă. Fiți martorul acestui fapt, dar fiți doar un observator, fără a vă implica emoțional.
Trecerea într-o asemenea stare necesită multă practică căci va trebui să „înmuiați” și să „decojiți” multe straturi care opun rezistență la penetrare.
Deci, continuați să lucrați în acest sens [ Dați click.. Who are You and how to be that... (traducere: Cine sunteți și cum să fiți.)]

2. Înțelegeți limitările personale cu care vă confruntați.
Acceptați că intervenția vă va învața ceva despre voi înșivă. Vi se vor expune (revela) propriile atașamente, traume și karma, pentru că asta actioneaza în interior. Durerea este starea emoțională care favorizează, pregătește intrarea Luminii. Învățând să depășiți durerea, prin înțelegerea limitărilor la care ați fost supus, deschideți calea penetrării Luminii. [(Videoclipul următor vă oferă o înțelegere mai profundă a ceea ce vreau să vă explic> Transcendence the Path to Freedom (traducere: Transcendența, calea spre eliberare)]
3. Instituiți suveranitatea voastră asupra câmpului vostru energetic.
Odată ce ați devenit "un nimic"(un umil), puteți începe cu adevărat să lucrați cu această stare în favoarea voastră. Puteți face acest lucru acționând prin câmpul vostru energetic, unde sunteți stăpân în exclusivitate. Altfel spus, prin hotărâre și declararea independenței, vă recuperați suveranitatea în câmpul vostru energetic, unde veți pretinde că sunteți singurul stăpân, orice altă entitate fiind obligată să vă îndeplinească dorințele și hotărârile. Pentru aceasta, luați-vă timp să stați liniștit, relaxați-vă și scanați-vă mental propriul vostru câmp energetic pentru a depista orice imixtiune, orice atac energetic. Acestea se pot manifesta prin: acufene (bâzâit ori țiuit în cap și urechi), presiune ori zvâcnituri la tâmple, o stare de neliniște sau furnicături la nivelul celui de al treilea ochi, greața localizată ca venind din plexul solar; stres ori senzație de rană în abdomen, un sentiment de epuizare a energiei și oboseală generală (mai ales atunci când te trezești dimineața). Prin meditație cereți entităților care vă înterferează ori au această intenție, să părăsească câmpul vostru energetic și să nu mai revină.
4. Construiți atitudinea de Will Warrior (Războinicul neînfricat)
Cu cât veți acorda mai multă atenție asupra a ceea ce se întâmplă în ființa voastră, în câmpul vostru energetic, cu atât veți fi mai conștienți de orice semnal pe care vi-l dă corpul vostru fizic și energetic, atunci când există o intenție de interferare sau deja o interferare a unor energii ori entități străine. Totdeauna porniți de la ideea că intenția de interferare vine mai cu seamă de la entități malefice, căci cele benefice, din Lumină, nu vă provoacă disconfort, corpul nu vă alarmează asupra unui iminent pericol, ci, dimpotrivă, resimțiți o stare de bine și de confort. Întrebați-vă dacă acea energie ori entitate vă servește ori nu. Declanșați starea de alertă și intervenție (
ay 1 warrior energy): fără furie, prejudecată sau resentimente. Luați măsuri ca această energie străină să părăsească câmpul vostru enegetic (aura). Puteți utiliza în special meditațiile și invocațiile. (Accesați soulmotion sau Tai Chi ori mișcările energice specifice unor tehnici orientale.

5. Importanța împământării
Asigurați-vă că în toate aceste acțiuni rămâneți împământați, că energia voastră nu părăsește corpul și nu comunică cu exteriorul decât prin chakrele superioare. Totodată, asigurați-vă că vă împământați, că energia care curge prin corpul vostru ajunge în picioare și de acolo, spre nucleul planetar. S-ar putea să simțiți că dinspre nucleul Pământului vine o energie densă care se insinuiază în voi prin chakra rădăcină, și se răspândește în tot corpul vostru ca energie a conștiinței. Acceptați-o.
6.Stabilitatea câmpurilor energetice.
Luați în considerare posibilitatea penetrării și stabilizarea câmpurilor energetice în locuința voastră și în proximitate.. Acestă canalizare, dirijare și stabilizare energetică se poate obține prin ceea ce ați putea numi un "act de rugăciune". Nu vă rugați și nu cereți nimic în mod special. Folosiți doar percepția prezenței și conexiunii divine a unei energii pline e Lumină și claritate în spațiul în care trăiți. Atunci când voi sau cei apropiați, aflați în acel spațiu, vă simțiți neîncrezători, oscilanți ori furioși și plini de anxietate, utilizați meditația pentru a disipa aceste energii imaginându-vă cum le înlocuiți cu energii pașnice, pline de liniște și încredere.
Când faceți aceste meditații, încercați să aveți în funcțiune (pornite) cât mai puține echipamente electrice ori electronice (nota C.M.: câmpurile electromagnetice pe care  le crează aceste echipamente perturbă câmpul energetic natural, cosmic și aura din jurul vostru).
Cu deosebire, să nu aveți pornite echipamente Wi-Fi (nota C.M.: amplificatoare de antenă, route-re, telefoane mobile cu conexiunea pe internet activă, stații de emisie-recepție de înaltă frecvență și chiar televizoare etc.) Țineți televizorul pornit doar atunci când vizionați programe și nu dormiți cu televizorul în funcțiune.
Toate vibrațiile produse de aceste echipamente au un efect perturbator și chiar distructiv asupra câmpului înconjurător și pot permite interveferențe de entități sau energii nedorite.
7. Creați-vă un spațiu sacru.
Majoritatea dintre noi trăiesc în medii familiale în care nu toți membri au același nivel de spiritualitate și de conștiință. Unii dintre componenții familiei pot avea mai mult atașament față de componetele și aspectele vechii matrici. În asemenea situații este indicat să vă creați în locuință un spațiu sacru, al vostru, unde să desfășurați toate activitățile de ordin spiritual (meditații, invocații, consacrări etc). Va fi locul de unde veți expedia propria voastră energie (gânduri, dorințe, invocații, rugăciuni, consacrări, binecuvântări etc) ori unde recepționați energiile altora, inclusiv fluxurile energetice codificate, sosite de la entitățile de Lumină.

8. Aveți grijă la dietă.
Adică fiți atenți la ceea ce consumați. 
Dacă mâncați produse de joasă vibrație (carne, produse lactate, alimente devenite nesănătoase prin tratamente sau modul de prelucrare, cele care conțin gluten, MSG, zahăr prelucrat) atunci, zilnic trebuie să vă curățați de energiile nesănătoase introduse prin hrană în câmpul vostru fizic și energetic (aură, corpul energetic, în general). Pentru aceasta, folosiți alimente care detoxifiază și vă ridică frecvența de vibrație.
9. Invocați asistența divină. 
Totdeauna divinitatea este gata să te ajute, așteaptă doar ca tu să o ceri. Dacă aveți, de exemplu, un anumit Arhanghel (cel mai adesea, Mihail), puteți apela la ajutorul și la protecția lui. Țineți minte că adevăratul bunăvointor dorește să vă facă mai puternic și mai independent și nu vă condiționează.
Asigurați -vă că sunteți pe calea propriei voastre realizări spirituale și subordonați-vă activitatea acestui măreț țel. Mai apoi, apelați la toate mijloacele oneste care să vă asigure succesul. 
În acest demers, cereți asistența și ajutorul îngerilor și altor entități de Lumiună, aflate în dimensiuni superioare.
Cum puteți face asta? Pur și simplu deschizându-vă inima și invitând acea prezență să lucreze cu voi, fiindu-vă foarte clar că orice enitatate, care nu susține binele vostru cel mai înalt, nu are ce căuta în câmpul vostru energetic. Nu uitați că, de obicei, la aceste chemări răspund și entitățile malefice, care se legitimează a fi exact entitatea la care apelați.
Din acest motiv, înainte de a face invocația, cereți părții voastre nemateriale și Sinelui vostru Superior să identifice orice entitate care se prezintă la chemarea voastră și să nu permită accesul celor malefice (care, în general,au frecvența de vibrație joasă).

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

27 ian. 2019

Simptomele Ascensiunii...

Am mai publicat articole despre acest subiect, dar am hotărât să o mai fac, deoarece cu toții traversăm în prezent acest complex proces de transformare a ființei noastre în toate planurile, inclusiv fizic. Am găsit pe site-ul https://truthearth.org mărturia autorului unui articol despre simptomele ce le trăiește în acest proces de Ascensiune. Și eu m-am regăsit în multe dintre ele și de aceea voi publica toate aceste informații, pentru a vă fi de folos și dacă le aveți să nu intrați în panică, dând vina pe vreo boală. Înseamnă că sunteți pe drumul cel bun…
Acum trebuie să rețineți că nu se poate spune cu adevărat care-i diferența dintre un atac psihotronic cu unde scalare și simptomele Ascensiunii, ptr. că acestea de multe ori sunt similare. Dacă ați cerceta ambele subiecte, veți găsi că experiențele sunt aproape la fel. Cu toate că, un lucru pe care Cobra l-a menționat într-unul dintre interviurile sale, atunci când cineva este sub atac, va avea simptome foarte neplăcute.
Aceste simptome există deoarece organismul, mai ales corpul fizic, are nevoie de timp pentru a se adapta la noile frecvențe. Celulele corpului încep să vibreze din ce în ce mai repede și atunci apar aceste simptome. În prezent planeta este invadată de această energie înalt vibrațională din Centrul Galactic. Acest proces are loc la fiecare ciclu precesional de aproximativ 26.000 de ani și la jumătatea lui de 13.000 de ani, iar noi împreună cu nava noastră galactică, planeta mamă Pământ, ne aflăm în mijlocul acestei puternice pulsații. Iată :
Sistemul nostru solar trece prin așa-numita centură fotonică. Acest parcurs a început în 1950 și se va încheia în 2100.
Acest proces galactic include și activarea cheilor și codurilor din ADN, pe care fiecare ființă pământeană le deține. Această activare va fi declanșată de exploziile solare și emisiile de unde multivibraționale ce le emite soarele nostru (care este tatăl acestui sistem solar), unde preluate din Centrul Galactic și modulate corespunzător nivelului de conștiință pe care-l suportă (sau cere) mama Gaia, planeta noastră mamă, funcție de nivelul de evoluție și trezire avut instantaneu de oameni, adică copiii Ei. Totul decurge după un masterplan divin fără a ni se încălca liberul arbitru.
Cu cât structura noastră este mai densă (de vibrație mai joasă), cu atât aceste simptome vor fi resimțite mai amplu. De la corpul fizic care trebuie purificat, curățat, prin procedee naturiste, hrană cât mai naturală, vegetală, etc, până la corpurile energetice (emoțional, mental), prin gândire pozitivă, renunțarea la șabloanele rigide și false ale subconștientului referitoare la existență în general, conflicte, sentimente negative, emoții reprimate, etc. Totul trebuie adus la suprafață și vindecat. Exact ceea ce vedeți că se întâmplă acum pe suprafața planetei, tot răul trebuie adus la suprafață pentru a se manifesta, a-l înțelege și a-l vindeca. Nu putem urca în vibrații fără această vindecare… Și toate acestea prin iertare, iubire și compasiune.
Câteva dintre simptome
     Ochi sensibili/vedere încețoșată
Se manifestă prin dureri de ochi și sensibilitate sporită, atunci când mai ales priviți la TV sau pe ecranul calculatorului. Mie de câteva săptămâni îmi lăcrimează ochii. Este un proces ce se va atenua în timp, sper… De asemenea uneori trebuie să-mi pun ochelari de vedere pentru citit (+1), pentru a citi pe laptop. Autorul articolului spune că a avut și un sindrom de orbire temporară care apoi s-a atenuat. Dacă știți că nu aveți boli oftalmologice nu intrați în panică, totul face parte din acest proces de transformare.
Greață
Acest simptom, în afara cazului când vedeți politicienii noștri, vine și pleacă, nu se datorează neapaărat vreunui fel de mâncare.
Amețeli/vertij
Acestea pot apare oricând, când vă aplecați, când conduceți sau pur și simplu când vă ridicați din pat. Cu timpul și acestea vor trece…
Sunet în urechi
Acest fenomen poate apare în ambele sau pe rând în urechi. Puteți auzi frecvențe din toată gama, de la cele joase până la cele înalte, țiuit. De obicei le auziți când în jur este liniște.
Ceață pe creier
De multe ori nu mai puteți gândi, ca și cum procesele gândirii s-ar opri pentru scurt timp. Uneori aveți pierdere de memorie, nu vă puteți aduce aminte lucruri banale (nume de persoane cunoscute, locuri, date importante, etc.). Creierul nostru în aceste vremuri se recalibrează, se remodelează (energetic) și din această cauză există aceste frânturi.
Probleme digestive/schimbarea dietei
Vă confruntați cu diverse probleme digestive fără o cauză anume. Nu vă mai plac dintr-o dată alimente pe care altă dată le adorați. Mulți trec subit la dieta vegană sau cu cât mai multe vegetale, legume, fructe. Renunță subit la carne și produse din carne sau unii cărora le plăcea carnea nu o mai suportă. Ceilalți trebuie să evite carnea și subprodusele. Trebuie să ne ascultăm organismul, el ne va transmite ce-i bun pentru el și ce nu. Să renunțăm la șabloanele culinare denumite tradiționale, totul se transformă acum și acestea ne pot ține pe loc…
Spasme musculare
Acestea se pot manifesta aleatoriu, chiar stând fără a face vreun efort, oricând în timpul zilei. Mie mi s-a întâmplat la mușchii antebrațului sau pectorali, pur și simplu zvâcneau. Era comic, i-am lăsat să-și facă de cap….
Oboseală ușoară până la extremă
Uneori sau deseori vă confruntați cu oboseală dintr-o dată, în mijlocul zilei fără să fi făcut un efort major. Normal ar trebui atunci să-i dați Cezarului ce-i al Cezarului…Să vă întindeți 10-15 min și să stați liniștiți. Cei care sunteți la servici, măcar să ședeți pe un scaun. Organismul, în munca sa de transformare vibrațională mai are nevoie și de câte un mic răgaz pentru reechilibrare. Trebuie să-l ascultați căci știe ce vă transmite. Fiți prieteni cu vehiculul vostru pentru că cu el trebuie să facem Ascensiunea de data asta…
Dureri de cap
Acestea au loc de obicei pe parcursul acestui întreg proces. Nu sunt constante dar ele există. Se manifestă ori într-o anumită parte a creierului, ca durere acută, ori simțind un vortex deasupra capului sau altfel de senzații. Se activează Sahashrara chakra și încă vreo 2-3 chakre deasupra capului. Nu intrați în panică, mintea inferioară se reechilibrează cu mintea superioară (a se vedea sau citi articolele cu Bashar), iar programele pe care le avem înregistrate acolo de la creație sunt activate datorită noilor energii ce ne înconjoară.
Palpitații și dureri de inimă  
Am des aceste palpitații. Nu intru în panică pentru că știu ce se îmtâmplă. Inima, care are cel mai puternic câmp electromagnetic se recalibrează, astfel câmpul ei își modifică de asemenea frecvența de vibrație. Mai pot apărea înțepături în inimă sau senzația că te doare inima. Excluzând bolile cronice de inimă, eceste simptome vor trece cu timpul. Dacă mergeți la medic o să vedeți că EKG-ul o să iasă foarte bine și o să vă spună că nu aveți nimic, doar că o să vă umfle de medicamente chimice, așa…preventiv.
Stări gripale atipice
 Cu cât noi ne opunem acestei transformări vibraționale, cu atât pot apărea aceste stări gripale. Am exemplul multor cunoștințe sau rude care au trecut prin aceste stări gripale atipice, dureri musculare, de spate, inclusiv a coloanei vertebrale, stări febrile, palpitații, chiar tremurături, etc. Dacă vă vaccinați sau luați medicamente o faceți degeaba. Până ce organismul nu se recalibrează pe noua frecvență nu veți scăpa de asta. Trebuie să abordați o atitudine mentală de acceptare și integrare a acestor energii înalte, să mulțumiți Creatorului pentru acest proces de transformare a noastră în ființe superioare de lumină.
Eu vreo 3-4 zile am avut o durere mare în zona lombară a coloanei, fără un motiv anume. Am știut despre ce este vorba, am conștientizat asta. Am stat liniștit și cu puțină meditație și concentrarea unui flux de lumină din creștetul capului până la locul durerii, mi-a trecut. Cu cât suntem mai ancorați în această realitate (3D) și nu vrem să renunțăm, cu atât aceste simptome se vor manifesta mai dur, mai amplu, pentru că asta este calea pe care trebuie să o urmăm de-acum încolo. Cine nu va vrea în niciun fel să renunțe, se vor îmbolnăvi și vor pleca…tare de spirit/emoții  
Acesta este procesul cel mai complex. Puteți trăi stări de la un bine exuberant la tristețe sau deprimare într-un foarte scurt timp. Să discutați voioși cu prieteni sau rude și la un moment dat să izbucniți în plâns fără un motiv serios. Nu-i nici-o problemă, nu vă faceți griji, sensibilitatea noastră crește, mai ales la subiecte de poluare a naturii, rănirea sau maltratarea unor animale, suferința altor oameni de pe planetă. Mie mi se întâmplă foarte des acest lucru și nu-l pot controla. Trecem dintr-o extremă în alta foarte rapid. Excelent ar fi să încercăm să controlăm procesul mental și emoțional, să putem să ne fixăm într-o stare înălțătoare de compasiune și iubire față de toate ființele de pe planetă, inclusiv față de călăii noștrii. Pentru atingerea acestor stări trebuie să ne raportăm direct la Dumnezeu Tatăl/Mamă, iar fructele acțiunilor noastre să i le dăruim LUI.
Toate aceste simptome fac parte din procesul de transformare vibrațională și transmutare a energiilor grosiere din ființă la un nivel superior. Este important să devenim fini observatori ai ființei noastre, la toate nivele, astfel că pe cât se poate, să devenim conștienți de tot acest proces ce se întâmplă în interiorul nostru. Putem spune că astfel ne implicăm într-un proces de autocunoaștere. Nu intrați în panică, nu mergeți la doctor și în niciun caz nu apelați la medicamente, despre care eu personal sunt total împotrivă, în afara cazurilor de medicină de urgență.
Frații noștri galactici ne repetă deseori că suntem cocreatori ai realității în care trăim, deci putem fi și ai propriei ființe. Ori, transformarea petrecându-se în interiorul a câtor mai multe ființe, aceasta se va proiecta în exterior, astfel contribuind în mod activ la transformarea lumii noastre în mod pozitiv.
Sursa: http://burebista2012.blogspot.ro/2016/12/simptomele-ascensiunii.html?m=1

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella. 

26 ian. 2019

Evoluție sau.. mândrie spirituală?...

De-a lungul timpului, din când în când, după câte-o experiență, revine întrebarea: la ce bun dacă un om are foarte multă cunoaștere dar o folosește pentru a-și judeca semenii și pentru a-și arăta cu orice ocazie superioritatea?


Un anume tip de experiențe (vă puteți da seama ușor ce tip :))) m-au condus la concluzia că, dacă ținem neapărat să ne considerăm în evoluție spirituală, e strict necesar să ne reamintim cât mai des câteva lucruri importante. Acelea din textul de mai jos. Sper ca următoarele cuvinte să ajungă la inimile tuturor și să ni le reamintim de câte ori suntem tentați să-i judecăm pe ceilalți...

***

"A crede că ești mai departe pe cărare decât oricine altcineva este mândrie spirituală. Chiar dacă acest lucru ar fi adevărat, nu ţi-ar fi de nici un folos să-l ştii sau să-l pretinzi. Ceea ce îţi este de folos este compasiunea faţă de sine, compasiunea faţă de alţii. Ceea ce îţi este de folos e să ştii că fiecărei persoane i se oferă lecția care este perfectă pentru ea, iar dacă o învață, nu poate nimeni spune cât de departe a ajuns.


Să nu crezi că ai capacitatea de a măsura în mod corect progresul spiritual al cuiva, inclusiv al tău. Nu o ai. N-ai cum să ştii. O persoană, care pare a fi rămas mult în urmă, poate trece în faţă ta într-o secundă. Iar una care pare a fi mult avansată, poate fi serios încetinită. Întreaga idee referitoare la în faţă şi în urmă nu are nici un sens, întrucât n-ai de unde să ştii care este linia de pornire sau linia de final.


Nu e neapărat nevoie ca ceilalţi să înceapă de unde ai început tu. Nu e neapărat nevoie ca ceilalţi să încheie unde închei tu. Unii parcurg o călătorie scurtă, înţesată cu provocări care le frâng inima. Alţii au o că latorie lungă, alcătuită din multe lecţii neinteresante.


Poţi să te uiţi la ceilalţi şi să crezi că înţelegi – dar asta nu înseamnă decât că te amăgeşti. Habar nu ai despre ce este vorba în viaţa celuilalt. De fapt, nici măcar nu este treaba ta să ştii.


Se întâmplă destule lucruri în viaţa ta că să fii tot timpul ocupat. A înţelege care-ţi sunt lecţiile şi a începe să ţi le însuşeşti este o activitate care durează o viaţă întreagă.


Dacă eşti învăţător spiritual, întreabă-te dacă ai ales acest rol că să eviţi să înveţi lecţiile pentru care ai venit aici. Atunci când eşti o autoritate şi spui altora ce să facă, nu trebuie să te uiţi niciodată la tine însuţi.
Să fii sigur că nu vei putea să te ascunzi pentru totdeauna. Cu timpul, rufele tale murdare vor fi date la iveală. Este inevitabil. Toată lumea vine aici şi crede că poate să dispară. Unii oameni se pricep foarte bine să o facă. Ei dispar timp de cincizeci sau şaizeci de ani. Când se întorc, sunt siguri că nimeni nu-i va recunoaşte. Dar. de îndată ce intră într-un magazin din cartier, ştiu că jocul s-a sfârşit.


Nimeni nu se poate ascunde pentru totdeauna. Asta, deoarece aici e un loc unde toţi sunt găsiţi. Mai devreme sau mai târziu, tuturor li se da deşteptarea. Această este natura călătoriei fizice. Până la urmă, chiar ai să te obişnuieşti cu ea. Le vine rândul chiar şi acelor dintre voi care tândălesc la sfârşitul cozii. Cel care vă strigă pe nume nu moare până ce nu ajunge şi la tine. Şi chiar dacă ar muri, altcineva i-ar lua locul. Nu te poţi ascunde. Nu poţi deveni invizibil în mod permanent.


Probabil că treaba asta ţi se pare ciudată. La urmă urmei, majoritatea oamenilor de pe planeta Pământ fie că se deghizează într-un mod inteligent, fie pretind că nu sunt acasă, atunci când sună soneria. Negarea se infiltrează absolut peste tot.


Dar nu contează. Nu aceşti oameni conduc spectacolul. Cel din spatele măştii este persoană care ia toate deciziile. Cel din spatele măştii îl cheamă pe străin la uşă ca să sune deşteptarea.


Voi credeţi că autoritatea se află în afara voastră şi că totul vi se întâmplă. Nu e aşa! Autoritatea este înăuntru şi faceţi ca totul să se întâmple, pentru ca să vă treziţi.


Întreaga planetă are misiunea de a se trezi. De aceea sunt atâţia oameni care par a fi adormiţi. Cum s-ar putea ei trezi, dacă nu ar dormi sau, cel puţin, nu s-ar preface că sunt adormiţi?


Nu aceasta e planeta pe care trebuie să vă aflaţi, dacă vreţi să vă ascundeţi. Nu acesta este locul pe care trebuie să vă aflaţi dacă vreţi să rămâneţi adormiţi. Dacă scopul vostru este să nu fiţi conştienţi, atunci va aflaţi într-un loc periculos!


Toţi oamenii care acum umblă în somn, într-o zi îşi vor da seama că au plecat din pat şi din casă şi umblă pe stradă. O vor face într-un mod destul de simplu: izbindu-se unul de altul.


Despre asta este vorba în această călătorie interactivă: încălcarea limitelor, coliziuni, abuzuri, numiţi-le cum vreţi. Totul pare a fi intenţionat, dar în realitate nu este. Nimeni nu ştie în mod conştient că urmează să se izbească de altcineva. Aşa se întâmplă. Apoi, dacă este deştept, se trezeşte şi spune: „îmi pare rău, nu te-am văzut”. Iar semenul îi răspunde: "Nu face nimic. Nici eu nu te-am văzut."
Ce altceva mai e de spus? Dacă totul e luat că un afront personal şi individul răspunde: "Ba m-ai văzut, mizerabile!" ce ar dovedi aceasta? N-ar dovedi că el a fost atacat. Ar dovedi doar că se simte atacat.



Şi despre asta este vorba cu adevărat aici: un grup de oameni care se simt atacaţi. Nu e o imagine exactă a ceea ce se întâmplă, dar este una acceptată de către toată lumea. Asta, deoarece toţi interpretează comportamentul. Toţi presupun că totul se face cu o anumită intenţie. Fiecare crede că ştie care este motivul celeilalte persoane. Dar, bineînţeles că nu-l ştie. Nu are nici un fel de idee de ce s-a izbit cineva de el.


Aţi auzit despre căsătoriile aranjate? Ei bine, această este o izbire aranjată. Ambele persoane aflate în spatele măştilor au decis să-şi ofere una alteia posibilitatea de a-şi aduce aminte că se pot trezi în acelaşi moment. Atunci când au aranjat întâlnirea, nici una dintre ele nu ştia că se vor simţi amândouă atacate, atunci când acest lucru se va întâmplă.


Această, deoarece atunci când au aranjat întâlnirea, fiecare a luat contact cu intenţiile celuilalt: de a cinsti şi de a ajuta – nu de a face rău sau de a agresa. Nici una dintre ele nu şi-a făcut griji în privinţa a ceea ce urma să se întâmple, deoarece a avut încredere în intenţia celuilalt. Amândoi au ştiut că, orice s-ar întâmplă, totul va fi în regulă.


Dacă ai intra în legătură cu intenţia fiecărei persoane de a te trezi şi de a te ajută să te trezeşti, nu ai lua ca pe un afront personal nici un fel de imixtiune. Ai spune doar: "Iartă-mă, frate al meu. Nu te-am văzut. Mulţumesc că ai sunat deşteptarea. Acum voi fi mult mai atent".


Nu izbitura e cea care răneşte, ci interpretarea pe care i-o dai. Faptul că îl condamni pe cel care te-a izbit. Faptul că te condamni pe ţine însuţi, pentru că ai fost izbit. De îndată ce numim acest lucru abuz, pierdem din vedere ce rol avem noi în toate astea. Proiectăm responsabilitatea asupra altcuiva. Credem că nu făceam nimic altceva decât să ne vedem de treabă şi, deodată, vine o persoană răutăcioasă care ne atacă.


Nu asta s-a întâmplat. Această e enormă autoînșelare, uriaşa minciună pe care încercaţi să o treceţi asupra altora. Va străduiţi să vorbiţi unul cu altul de pe poziţii de victime şi vă minunaţi de ce fiecare este pedepsit în permanentă.


Nu există nici o întâlnire la baza căreia să nu fi existat cinste şi simt al responsabilităţii personale. Nu există nici o întâlnire la baza căreia să nu fi existat iertare de sine şi compasiune pentru ceilalţi.
Ce altceva mai e de spus? Dacă totul e luat că un afront personal şi individul răspunde: "Ba m-ai văzut, mizerabile!" ce ar dovedi aceasta? N-ar dovedi că el a fost atacat. Ar dovedi doar că se simte atacat.



Şi despre asta este vorba cu adevărat aici: un grup de oameni care se simt atacaţi. Nu e o imagine exactă a ceea ce se întâmplă, dar este una acceptată de către toată lumea. Asta, deoarece toţi interpretează comportamentul. Toţi presupun că totul se face cu o anumită intenţie. Fiecare crede că ştie care este motivul celeilalte persoane. Dar, bineînţeles că nu-l ştie. Nu are nici un fel de idee de ce s-a izbit cineva de el.


Aţi auzit despre căsătoriile aranjate? Ei bine, această este o izbire aranjată. Ambele persoane aflate în spatele măştilor au decis să-şi ofere una alteia posibilitatea de a-şi aduce aminte că se pot trezi în acelaşi moment. Atunci când au aranjat întâlnirea, nici una dintre ele nu ştia că se vor simţi amândouă atacate, atunci când acest lucru se va întâmplă.


Această, deoarece atunci când au aranjat întâlnirea, fiecare a luat contact cu intenţiile celuilalt: de a cinsti şi de a ajuta – nu de a face rău sau de a agresa. Nici una dintre ele nu şi-a făcut griji în privinţa a ceea ce urma să se întâmple, deoarece a avut încredere în intenţia celuilalt. Amândoi au ştiut că, orice s-ar întâmplă, totul va fi în regulă.


Dacă ai intra în legătură cu intenţia fiecărei persoane de a te trezi şi de a te ajută să te trezeşti, nu ai lua ca pe un afront personal nici un fel de imixtiune. Ai spune doar: "Iartă-mă, frate al meu. Nu te-am văzut. Mulţumesc că ai sunat deşteptarea. Acum voi fi mult mai atent".


Nu izbitura e cea care răneşte, ci interpretarea pe care i-o dai. Faptul că îl condamni pe cel care te-a izbit. Faptul că te condamni pe ţine însuţi, pentru că ai fost izbit. De îndată ce numim acest lucru abuz, pierdem din vedere ce rol avem noi în toate astea. Proiectăm responsabilitatea asupra altcuiva. Credem că nu făceam nimic altceva decât să ne vedem de treabă şi, deodată, vine o persoană răutăcioasă care ne atacă.


Nu asta s-a întâmplat. Această e enormă autoînșelare, uriaşa minciună pe care încercaţi să o treceţi asupra altora. Va străduiţi să vorbiţi unul cu altul de pe poziţii de victime şi vă minunaţi de ce fiecare este pedepsit în permanentă.


Nu există nici o întâlnire la baza căreia să nu fi existat cinste şi simt al responsabilităţii personale. Nu există nici o întâlnire la baza căreia să nu fi existat iertare de sine şi compasiune pentru ceilalţi.
Dacă vreţi să vă întâlniţi, dacă vreţi să vă treziţi împreună, trebuie să încetaţi de a mai interpreta ce se întâmplă şi să lăsaţi lucrurile aşa cum sunt. Puteţi fi uluiţi de izbitură. Îi puteţi spune celeilalte persoane că sunteţi surprinşi. Dar să nu credeţi că înţelegeţi de ce s-a întâmplat totul, întrebaţi. Verificaţi.


Comunicaţi în mod cinstit şi simplu: "Atunci când m-am izbit de tine, m-a durut, semen al meu. Tu ce-ai simţit?" A spune adevărul prin preluarea responsabilităţii pentru propriile voastre sentimente nu este un atac, sau o prezumţie de imixtiune, sau vinovăție. Este doar un mod sim­plu de a împărtăşi experienţa. Ea invită la dialog, nu la separare.


Odată ce se presupune că există vinovăţie, atacul este inevitabil. Nu poţi atacă o persoană nevinovată. Pentru a ataca, trebuie să crezi că atacul este justificat, că persoană îl merită. În acest moment, te-ai disociat de propriile tale sentimente, ţi-ai împărţit mintea în două şi te-ai pregătit pentru un conflict exterior inevitabil. Totul, din cauza mândriei spirituale – totul, deoarece crezi că ştii care sunt motivele celuilalt.


Renunţă, prieten al meu. Nu ştii ce este în inima semenului tău. Nu vei ştii niciodată. Cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să-l întrebi deschis. În felul acesta ajungi cât mai aproape posibil de a şti ce gândeşte şi ce simte.


Dacă nu-l întrebi niciodată pe semenul tău ce experienţă trăieşte, cum crezi că vei ajunge să-l cunoşti? Tot ceea ce vei cunoaşte vor fi propriile tale proiecţii, propriile tale judecaţi şi interpretări. Acestea spun multe despre tine şi foarte puţine despre el. Şi, dacă nu poţi să presupui că el nu este vinovat, cum vei fi vreodată în stare să-ţi vezi propria nevinovăţie? Dacă tu crezi că-l cunoşti, cât de bine crezi că te cunoşti pe tine?


După cum vezi, nu există cale de ieşire. Fiecare judecată pe care o emiţi asupra altcuiva se întoarce la tine şi te obsedează.


Cel mai bun lucru este să renunţi la judecaţi.


Cel mai bun lucru este să-ţi dai seama că nu ştii nimic despre intenţiile sau motivele celorlalţi oameni. Cel mai bun lucru este să înţelegi că, adesea, eşti complet rupt de propriile tale intenţii. Mândria spirituală nu face altceva decât să-ţi prelungească necunoaşterea. O persoană aroganţă nu evoluează. Ea NU devine transparentă faţă de ea însăşi sau de ceilalţi. Ea se ascunde. Ea atacă pe faţă – iar atunci când i se răspunde, pare că doarme. Ea se joacă de-a v-aţi ascunselea cu ea însăşi şi cu universul.
Am să-ţi dau un joc mai bun. El se numeşte: "Mă izbesc de tine, dacă şi tu te izbeşti de mine". Nimeni nu este acuzat, nimeni nu este făcut de ruşine. Nici măcar nu trebuie să ţii scorul. Continuă să te izbeşti, până când te trezeşti şi priveşti în ochii celuilaltfără condamnare şi fără judecată." - Paul Ferrini
-sursa- http://adinaamironesei.blogspot.com/
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

25 ian. 2019

Dezlegarea legăturilor de magie făcute pe om...

Des întâlnite, sunt „firele” de energie ce leagă la propriu anumite structuri energetice ale corpului uman. Scopul lor este de a împiedica funcţionarea optimă a anumitor structuri, organe, câmpuri ale individului. Acest tip de legături pot fi făcute cu Lumină sau cu întuneric, în funcţie de energiile la care are acces agresorul. Pot fi făcute şi cu energie furată de Ia alte persoane sau chiar cu energie preluată din natură.
Simptomele acestui tip de atac psi sunt diferite în funcţie de nivelul la care este legat omul. Dacă victima este legată la nivelul capului atunci pot apărea dureri de cap, dureri în zona cerebelului – sunt legături ce au ca scop trecerea peste voinţa victimei sau, altfel spus, trecerea peste Liberul Arbitru. In cazul în care sunt legate „minţile” apare imposibilitatea gândirii coerente, imposibilitatea de. A învăţa, scade atenţia, intervine uitarea. Dacă există astfel de legături la nivelul gâtului apar problemele de comunicare, însoţite de dureri de gât şi de senzaţia de sufocare. La nivelul pieptului acestea se simt ca o ne pe piept sau senzaţie de durere în locul unde se afla tura, La nivelul plexului solar apar dureri de stomac, ri de ficat, dureri de splină, în funcţie de organul care este legat. Pe asemenea, dacă există legături la nivelul chakrei a IlI-a, acestea afectează câmpul de protecţie şi astfel apar loviturile frecvente (persoana se loveşte de uşă, de masă etc). Coborând mai jos, la nivelul abdomenului inferior, pot fi legate organele sexuale, trompele sau uterul, ceea ce duce la dureri de ovare, disfuncţii sexuale, infertilitate. La fel, tot la acest nivel se fac legături pentru a împiedica buna desfă şurare a vieţii sexuale dintre parteneri. La nivelul chakrei I, la bărbaţi apar problemele de testicule, dureri în timpul actului sexual, atât la bărbaţi cât şi la femei. In cazul legăturilor la picioare apar durerile de picioare, umflarea picioarelor sau chiar senzaţia de strânsoare în jurul picioarelor, sau impotenţă. Mai pot fi legate mâinile, degetele, ochii sau corzile vocale în funcţie de ceea ce doreşte agresorul să te împiedice să faci. Pot apărea chiar şi vânătăi în locul legat ca urmare a întreruperii fluxului de energie pe meridianele respective.
Este indicat să se măsoare nivelul la care este legat pacientul, la nivelul cărei chakre şi pe ce planuri sunt făcute: pe iubire, pe sex, pe sănătate, pe organe, pe comunicare etc.
Trebuie verificată energia cu care s-a creat legătura, dacă este Lumină sau întuneric. Legăturile create cu întuneric sunt uşor de dezlegat cu Lumină.
Problema apare însă la cele făcute cu Lumină, aici trebuie măsurată vibraţia legăturii. Acestea pot fi dezlegate doar cu Lumină de vibraţie superioară.
Pe energia legăturii se pot măsura toţi parametrii agresorului, cu condiţia să se verifice dacă nu s-a folosit de energia altei persoane pentru a ataca.
Dezlegarea legăturilor prin Reiki
Se folosesc simbolurile  RAMA şi HALU din Karuna Reiki. Se deactivează aceste legături la nivelul la pe
carecare este legat pacientul și pe chakra victima corespondentă. Aceste simboluri realizează conexiunea cu Arhanghelii Mihail şi Rafael, care lucrează foarte bine împreună în vindecări, curățări și protecții.
Aceştia pot fi rugaţi să taie şi să anihileze respectivele legături.
Activând palmele cu simboluri Reiki de vibraţie superioară, se pot simţi legăturile şi cu ajutorul palmelor.

Radiestezie
O metodă eficientă de este şi cea radiestezică, folosind Crucea de a Lumină, ceea ce funcționează foarte bine pentru legăturile făcute de țigani, de exemplu.
Se utilizează următorul algoritm: „Cu Lumina Duhului Sfânt ce curge prin palmele mele se taie şi se anihilează toate legăturile de magie de pe această persoană. Amin.”.
Se ridică mâna stângă spre cer, rugând Divinitatea să permită accesul la Duhul Sfânt. Prin această palmă se primeşte Lumina de Sus, iar prin cealaltă se emite Lumină în zona unde se află legătura, vizualizând cum aceasta se topeşte în Lumină şi dispare.

Mirul este iarăşi o formă de dezlegare în cazul legăturilor făcute cu întuneric. Se foloseşte făcând cruce cu mir pe fiecare chakră, pe ambele proiecţii. Nu pot spune că rezolvă problema 100%, dar suficient cât să permită posibilitatea de i la slujbe sau de a citi rugăciunile necesare.
O formă de curăţare de legături sau de magie în general este baia cu sare. Vezi articolul despre Duhurile Necurate.
Astfel de legături se desfac citind rugăciunea şi Acatistul Sfântului Ciprian. De asemenea, foarte eficiente sunt Slujbele de dezlegare şi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.
-sursa-Constantin Gheorghiță – Terapia spirituală
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

24 ian. 2019

Cum să ne programăm viitorul...

Viitorul, chiar îndepărtat, oferă mereu o perspectivă minunată întregii lumi, în evoluţia omenirii fiind scris faptul că omul trebuie să se apropie din ce în ce mai mult de Divinitate. Deci, încercaţi să vă imaginaţi această stare extraordinară de dezvoltare, de înflorire, de întărire şi deja o veţi putea gusta, o veţi trăi, ea se va realiza pentru voi.

Iată un exerciţiu formidabil ce este capabil să transforme complet viaţa voastră. Oamenii sunt departe de acest mod de gândire şi astfel viaţa lor rămâne ştearsă, tristă, nefericită.
Există două mari adevăruri ce trebuie cunoscute: mai întâi, faptul că gândirea este o putere reală, apoi, că ea vă permite să vă transformaţi în viitor şi vă permite să trăiţi acest viitor prin participare.
Priviţi, de exemplu: dacă trebuie să faceţi faţă unei situaţii deosebite, să susţineţi un examen sau să vă înfăţişaţi în faţa unui tribunal, cu câteva zile înainte tremuraţi deja, vă neliniştiţi, întrebându-vă: “Cum se vor desfăşura lucrurile?”. Când vă gândiţi la întâlnirea cu omul iubit, îl îmbrăţişaţi, gustaţi deja bucuria acelor minute apropiate sau, poate, îndepărtate. Dacă vă gândiţi să mergeţi la teatru ca să urmăriţi un spectacol, sau dacă aţi fost invitat la un dineu unde meniul va fi delicios, ei bine, veţi trăi la fel această seară, vă veţi bucura în avans. Deci, dacă gândul poate să vă proiecteze într-un viitor apropiat, de ce nu ar putea face-o şi într-unul îndepărtat?
Puterea gândului este reală, atât pentru latura pozitivă cât şi pentru cea negativă şi deci trebuie să o folosim, să ne servim de ea, în sens pozitiv. Iniţiaţii, care au observat toate aceste lucruri, au descoperit mijloace extraordinare pentru a-şi ameliora existenţa, în timp ce majoritatea oamenilor nu se opreşte niciodată asupra experienţelor vieţii zilnice ca să poată profita de ele: oamenii trăiesc într-un mod inconştient, mereu în domeniul negativ: mereu cu faţa alungită, mereu preocupaţi de necazurile zilnice, întrebându-se de ce totul este înfricoşător, catastrofic. Nenorocirea nu vine, dar ei o gândesc continuu, aşa de bine, încât până la urmă ea va apare: da, cu puterea gândului ei au reuşit să o atragă!
Toată lumea a putut să constate: se trăieşte în teroare sau în speranţă chiar înainte ca un eveniment să se realizeze. Dar, de ce să trăim numai într-un viitor apropiat, cel de azi sau cel de mâine? Eu, când vorbesc de viitor, subînţeleg acel viitor îndepărtat care este cel al omenirii pentru mult mai târziu, poate peste milioane de ani… Când văd oamenii gândindu-se la viitor, găsesc că acest viitor este atât de apropiat, încât pentru mine el a şi trecut.Deoarece, eu numesc trecut grijile, necazurile, suferinţele, îndoielile, ameţelile, frica. Iar oamenii le repetă veşnic, pentru că ei proiectează acest trecut în viitor. Aşteptând să găsească suferinţe în viitor, ei le trăiesc deja astăzi, fără să ştie că pretinsul lor viitor nu este în realitate decât trecut.
Trecutul, aşa cum îl înţeleg eu, este o stare de conştiinţă deplorabilă, unde lipseşte mereu câte ceva, în timp ce viitorul este o stare de conştiinţă perfectă. Deci, toate stările de conştiinţă imperfectă pe care le traversaţi: griji, temeri… aparţin trecutului, deoarece trecutul nu este decât dezordine, viciu, boală, animalitate. Viitorul, dimpotrivă, înseamnă ameliorare, perfecţiune, deoarece noi toţi ne îndreptăm spre perfecţiune.
Atât timp cât proiectaţi imperfecţiunea de ieri asupra zilelor ce vor veni, veţi continua să reproduceţi, să repetaţi vechiul trecut şi viitorul vostru nu va fi altceva decât resturi de trecut, pe care vi le-aţi proiectat în viitor. Da, bine, este o proiecţie în viitor, dar o proiecţie a ceva ce este vicios şi cariat. În timp ce, dacă veţi proiecta tot ceea ce este frumos, luminos, perfect, veţi trăi deja adevăratul viitor care vă aşteaptă. Acest viitor este deja o realitate, pentru că îl trăiţi. Iar când simţiţi în prezent lucruri care încă nu s-au realizat, puteţi simţi că există dovada lor, reală, sub o altă formă: nu în plan fizic, ci în cel al gândirii, ceea ce este formidabil.
Deci, iată ce trebuie să învăţaţi să faceţi, exersaţi-vă în acest sens şi veţi vedea că nu veţi mai putea trăi aceeaşi viaţă ca în trecut, va fi imposibil.
Este o binecuvântare pentru voi să cunoaşteţi aceste adevăruri, deoarece de acum înainte veţi deveni bogaţi şi înarmaţi cu noi cunoştinţe, vă veţi putea construi un viitor care va fi complet diferit de trecut. Acest fapt este sigur, matematic, absolut, asemenea marilor legi universale. Nu vă rămâne decât să vă lansaţi în această muncă spirituală.
Şi, ca primă sarcină, veţi avea supravegherea propriei gândiri. Orice veţi face, aruncaţi mereu o privire în forul vostru interior, ca să ştiţi ce vă mai face gândirea, unde se găseşte ea. Să fiţi mereu conştienţi, vigilenţi, lucizi…
De câte ori nu am pus unora întrebarea: “La ce vă gândiţi?” Şi ei nu ştiu răspunsul. Nu fuseseră niciodată atenţi la acest lucru. E extraordinar, aceşti oameni gândesc toată ziua şi nu ştiu la ce!… Cum vreţi ca, în aceste condiţii, să devină capabili să-şi domine forţele instinctive, să le orienteze, să le utilizeze? Este absolut imposibil. Dacă lăsaţi porţile deschise oricui, inconştient şi fără control, ei bine, aceste forţe vor ajunge într-o bună zi să vă domine. Pentru a deveni stăpânul lor, trebuie, imediat, să luaţi atitudine, să controlaţi situaţia, adică să fiţi mereu conştienţi de gândurile şi sentimentele care vă traversează. Iată cea mai mare calitate a unui discipol: el este mereu conştient şi cunoaşte în orice moment natura curenţilor care îl străbat: imediat ce alunecă în el un gând sau un sentiment negativ, el îl opreşte, îl înlocuieşte sau îl transformă.Aceasta este prima activitate; să dominăm, să orientăm, să stăpânim tot ce se opreşte în noi. Notaţi-o bine, este o cerinţă absolută. Adevărata Ştiinţă Iniţiatică începe prin aceasta: să nu lăsaţi, niciodată, să se producă un eveniment interior, un fenomen psihic, o emoţie, fără să fiţi la curent. Majoritatea oamenilor nu este conştientă de valoarea propriei sale vieţi interioare, cu excepţia momentului când trece prin tragedii sau catastrofe. În acel moment, da, ei simt că se întâmplă ceva cu ei, în ei, ceva groaznic. Dar, când evenimentele sunt mai puţin grave, ei nu sunt conştienţi; astfel, ei lasă să se acumuleze elemente negative care, puţin câte puţin, îi distrug, iar când observă aceasta, este prea târziu.
Vedeţi deci, că prima voastră sarcină este să fiţi lucizi, să supravegheaţi ceea ce se petrece în voi şi imediat ce se iveşte un element negativ, să faceţi tot posibilul ca să-l remediaţi: astfel, veţi putea cuceri adevăratele puteri, la baza tuturor puterilor aflându-se capacitatea de observaţie. Aceasta nu vă împiedica activitatea, munca, creaţia. Unii îşi imaginează că, dacă încep să se observe, să se analizeze, nu vor mai face nimic. Nu, dimpotrivă, şi analiza trebuie să devină o obişnuinţă. Cei care îşi imaginează că viaţa lor psihică se va organiza singură, fără să facă nici un efort de analiză şi de luciditate, vor fi dezamăgiţi. Inutil să aştepte mari realizări spirituale, dacă le lipsesc calităţile elementare pentru începerea activităţii.
Începutul înseamnă să fii mereu trez, vigilent, ca să fii imediat conştient de curenţii care te traversează. Există momente când faceţi curăţenie, dereticaţi sau conduceţi maşina şi sunteţi concentraţi asupra acestor activităţi. Dar, în realitate, o parte din voi este cufundată în gânduri şi sentimente negative, duşmănii…, iar aceasta durează ore în şir, fără ca voi să observaţi. De aceea, trebuie să fiţi conştienţi, altfel toate acestea vor deveni asemenea unor fluvii subterane ce nu încetează niciodată să curgă, atât timp cât nu veţi interveni să schimbaţi ceva.
Vedeţi, revenim mereu la preceptul enunţat de Iisus: “Vegheaţi şi rugaţi-vă”. A veghea înseamnă, desigur,să nu dormiţi, dar să nu dormiţi în plan spiritual. Trebuie să fiţi mereu treji şi vigilenţi în gânduri, ca să puteţi să vă daţi seama că există curenţi, elemente impure, nocive şi să le evitaţi. Cel care nu este vigilent, cel ce nu veghează,va fi expus la toate pericolele. Nu e nimic mai rău decât să trăieşti cu ochii închişi. Trebuie să păstraţi ochii deschişi, pentru a vă putea da seama, fără încetare, de ceea ce se petrece cu voi. Numai cel care păstrează ochii deschişi posedă inteligenţa vieţii interioare, el nu se va lăsa prins de cine ştie ce forţă sau de cine ştie ce entitate. Un om adormit este la bunul plac al oricui, oricine poate veni să-l atace prin surprindere! Trebuie deci să veghem.Şi acum “rugaţi-vă”; ce înseamnă să te rogi? După ce am vegheat, adică după ce am aruncat o privire pentru a şti ce se întâmplă, trebuie să intervenim, să ne implicăm direct în situaţia creată, pentru a elimina un element, a adăuga altul, împiedicându-ne astfel duşmanii să ne invadeze şi să ne tulbure. Aceasta înseamnă să te rogi. Să te rogi înseamnă să aduci un remediu, o îmbunătăţire, şi ca să poţi ajunge aici, cea mai bună metodă este să te legi de Cer. Creierul omenesc este un aparat de radio sau de televiziune: el captează anumite posturi, anumite lungimi de undă. Dacă veţi răsuci un buton pe tranzistorul vostru, vă puteţi alege emisiunea dorită: muzică, informaţii… Ei bine, în interiorul vostru, totul este la fel: dacă din greşeală apăsaţi pe un anume buton veţi auzi o muzică infernală, vacarm, dispute. Atunci, schimbaţi lungimea de undă! Cu ajutorul gândului sau al imaginaţiei apăsaţi pe un alt buton, vă va fi foarte uşor şi veţi auzi emisiunile Cerului.
Rugăciunea nu înseamnă altceva decît atingerea butonului unei lungimi de undă mai scurte şi mai rapide, ce vă pune în contact cu Dumnezeu, modificând astfel mişcările şi vibraţiile voastre interioare. Rugăciunea înseamnă declanşarea unei mişcări pozitive în voi, unei mişcări luminoase, divine. Deci, nu uitaţi niciodată: primul pas spre libertate, primul pas spre putere înseamnă să aruncaţi mai întâi o privire în voi înşivă ca să aflaţi unde vă găsiţi, ca să remediaţi atât cât puteţi.
Acest precept “Vegheaţi şi rugaţi-vă” este, deci, de o mare importanţă în viaţa spirituală. Corpului fizic trebuie să-i acordăm orele de odihnă necesare dar niciodată spiritul din voi nu trebuie să doarmă. Dormiţi, dar spiritul vostru trebuie să continue să lucreze chiar în timpul somnului. Există atâţia oameni pe pământ care sunt nefericiţi, care suferă, sunt în întuneric, dar în timpul nopţii un Iniţiat poate să-i ajute. Corpul fizic se odihneşte culcat, imobil, dar spiritul său merge peste tot pentru a ajuta şi a lumina creaturile. Spiritul nu doarme, el rămâne activ şi la voi, la fel, astfel că puteţi începe această muncă, dar cu condiţia să învăţaţi să vă pregătiţi somnul. Înainte de a adormi, spuneţi: “Iată, voi părăsi corpul meu în această noapte, mergând să mă instruiesc în lumea invizibilă şi să ajut oamenii”. Nu uitaţi niciodată să adormiţi fără un ideal înalt, mergând să înfăptuiţi diferite munci în lumea de dincolo, deoarece cu ajutorul acestui ideal vă veţi construi viitorul, asemenea cu cel al întregii omeniri.Sursa: O. M. Aivanhov

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.