Totalul afișărilor de pagină

29 nov. 2020

Ce trebuie să faci ca să ţi se îndeplinească o dorinţă. Metoda care nu dă niciodată greş...


 

Scriitorul Vadim Zeland a realizat o metodă care te ajută să îți îndeplinești dorințele, potrivit learning-mind.com. Ia o foaie sau un post-it și scrie dorința sub forma unei afirmații.

Chiar dacă sună ciudat, creierul tău are nevoie să audă asta pentru a ști în ce direcție trebuie să te îndrepți.

După acest pas, ia foaia și lipește-o de un pahar cu apă. Asigură-te că folosești apă de bună calitate. Freacă-ți palmele, pentru a activa fluxul de energie, și pune-le în jurul paharului. Spune-ți dorința tare, pentru că astfel are mai multă putere. Încearcă și să vizualizezi ce îți dorești, în timp ce trimiți energia înspre paharul de apă. Atunci când îți concentrezi atenția spre paharul de apă, în timp ce încerci să vizualizezi dorința, te încarci cu gândurile pozitive care ajută la materializarea ei. Apa este un conductor energetic foarte puternic. După ce ai urmat acești pași, bea apa.

Ar trebui să încerci această metodă în fiecare dimineață și în fiecare seară, înainte să mergi la culcare. Pentru dorințele mici, urmează acest obicei două săptămâni, iar cele mai importante au nevoie de aproximativ trei luni pentru a se materializa.

Succesul acestei metode depinde foarte mult de cât de concrete sunt afirmațiile tale și de cât de mult îți dorești să le îndeplinești. Dacă vrei să fii mai creativă, cere asta, dacă vrei un iubit, scrie asta pe foaie, dar fii întotdeauna realistă. Dacă ai mai multe dorințe, trebuie să ai câte un pahar de apă pentru fiecare. Este, de asemenea, indicat să nu mai bea nimeni din paharul tău în această perioadă.

Palmele tale au 26 de canale energetice, spun specialiștii, iar când le plasezi în jurul paharului, dorința ta se manifestă mai puternic. Apa înregistrează informațiile pe care le trimiți. Adepții acestei teorii susțin că, după ce bei apa, particulele de energie se răspândesc în tot corpul și transmit semnale care te ajută să te îndrepți în direcția pe care ți-o dorești.

Trebuie sa tii cont, că nu este de ajuns să ceri ceva, pentru a se îndeplini. Orice plan poate fi îndeplinit cu multă muncă, așa că încearca să nu te bazezi doar pe această tehnică.


 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

27 nov. 2020

𝐌𝐎𝐌𝐄𝐍𝐓𝐔𝐋 𝐋𝐔𝐌𝐈𝐍𝐈𝐈...


 

𝐏𝐞 𝟐𝟏 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟎, 𝐨 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚̆ 𝐬𝐨𝐥𝐚𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐛𝐫𝐚𝐭𝐢𝐞 𝐢̂𝐧𝐚𝐥𝐭𝐚̆ 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥, 𝐯𝐚 𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐥𝐮𝐜𝐢 𝐩𝐞 𝐏𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭 𝐬̦𝐢 𝐭𝐨𝐭 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐑𝐞𝐠𝐚𝐭, 𝐯𝐚 𝐟𝐢 𝐢𝐦𝐩𝐫𝐞𝐠𝐧𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐬𝐦𝐢𝐜𝐞 𝐞𝐱𝐨𝐭𝐢𝐜𝐞, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚𝐧𝐞𝐮 𝐀𝐃𝐍-𝐮𝐥 𝐥𝐚 𝐨 𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐞 𝐒𝐔𝐏𝐄𝐑𝐈𝐎𝐀𝐑𝐀̆.
În acel moment, Omenirea va suferi un MARE salt în conștiința evolutivă, la care lumea nu a fost martoră niciodată.
Cele mai profunde și remarcabile modificări ale ADN-ului vor apărea mai întâi în FIINȚELE care deja rezonează în apropierea celei de-a cincea dimensiuni. Catenele ADN vor fi activate de particulele GAMMA LIGHT și se vor alătura portalului de chakre corespunzător.
În acel moment, Dimensiunea corespunzătoare, poate fi percepută ca Realitatea exterioară. FIINȚELE rezonante 3D și 4D vor urma la scurt timp după ce sunt gata vibrațional pentru a face acest Salt în conștiință.
𝐒𝐜𝐨𝐩𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥 𝐬̦𝐢 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆ 𝐚𝐢𝐜𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚 𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐚 𝐬𝐚 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐚 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚 𝐥𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐥𝐮𝐦𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐮𝐧𝐞, 𝐚𝐢𝐜𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐭̦𝐢, 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐅𝐈𝐈𝐍𝐓̦𝐄𝐋𝐄 𝐩𝐨𝐭 𝐭𝐫𝐚̆𝐢 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐩𝐚𝐜𝐞, 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐫𝐞, 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐨𝐬𝐭𝐞.
Totul face parte din PLANUL DIVIN pe care l-am făcut cu toții pentru Înălțarea planetei Pământ.
Destinul acestei lumi, se întoarce din nou în Paradis și Destinul nostru, a jucat un rol important în Tot.
Comunicarea globală masivă direct de la Pleiadieni prin Alianța Pământului, către cei mai proeminenți lideri ai Luminii de pe această planetă, s-a axat în principal pe o
𝐌𝐞𝐝𝐢𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐞𝐭𝐚𝐫𝐚̆ 𝐆𝐥𝐨𝐛𝐚𝐥𝐚̆ 𝐌𝐚𝐬𝐢𝐯𝐚̆ 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐚 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐥𝐨𝐜 𝐩𝐞 𝟐𝟏.𝟏𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟎.
Ca parte a Misiunii noastre finale pe planeta Pământ și ca lideri ai Luminii staționate la suprafață, Consiliile de Lumină, ne cheamă să realizăm Conștientizarea Planetară a acestei Meditații Globale.
𝐀𝐜𝐞𝐥 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐢𝐧𝐚𝐥𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐞𝐳𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬̦𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭𝐚̆, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐭𝐞𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐏𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢, 𝐜𝐨𝐦𝐛𝐢𝐧𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐫𝐚𝐳𝐞𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐨𝐚𝐬𝐞, 𝐜𝐮 𝐯𝐢𝐛𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐳𝐢 𝐚 𝐄𝐑𝐈 𝐍𝐎𝐈, 𝐚 𝐕𝐚̆𝐫𝐬𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐑𝐚𝐳𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐮𝐫 𝐚𝐥𝐞 𝐒𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥, 𝐚𝐥 𝐍𝐨𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐒𝐚𝐭 𝐘𝐮𝐠𝐚 𝐯𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐥𝐚𝐧𝐬̦𝐚 𝐨 𝐂𝐨𝐦𝐩𝐫𝐞𝐬𝐢𝐞 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐞𝐭𝐞𝐢.
𝐔𝐧 𝐟𝐮𝐥𝐠𝐞𝐫 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚̆ 𝐚𝐥𝐛𝐚̆ 𝐨𝐫𝐛𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞, 𝐞𝐱𝐨𝐭𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐬𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥 𝐥𝐚 𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚𝐟𝐚𝐭̦𝐚̆ ,𝐯𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐮𝐥𝐬𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐭𝐚̆𝐫𝐚̂𝐦 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐠 𝐢̂𝐧 𝐚 𝐜𝐢𝐧𝐜𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐦𝐞𝐧𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞, 𝐯𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐥𝐚𝐧𝐬𝐚 𝐨 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚𝐧𝐞𝐞 𝐚 𝐀𝐃𝐍-𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐭𝐨𝐚𝐭 𝐢̂𝐧𝐭𝐮𝐧𝐞𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥 𝐬̦𝐢 𝐯𝐢𝐛𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐣𝐨𝐚𝐬𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐟𝐢 𝐞𝐫𝐚𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐞 𝐩𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭.
Conștiința este cea mai puternică forță din Univers.
Creand toată acreasta materia si realitatea percepută, prin voință conștientă pură va întoarce această lume în Paradisul care, a fost întotdeauna destinat să FIE.
Cu IUBIREA Sacră a UNUIA
~Pars Kutay
-Traducerea Valentina Ionescu
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
 

24 nov. 2020

Aminteste-ti mereu...


 Fi recunoscator .Sunt multe lucruri pentru care trebuie sa fii recunoscator;. Deschide ochii, uita-te imprejurul tau, si vezi cat esti de binecuvantat. Daca vei face asta, vei fi umplut de un sentiment covarsitor de iubire si recunostinta. Trebuie sa priviti intotdeauna latura luminoasa a vietii, caci cu cat mai multa bucurie si iubire radiati, cu atat mai multa bucurie si iubire ve-ti atrage. Iubiti-i pe toti cei din jurul vostru, caci ve-ti vedea ca pana la urma fiecare va va raspunde cu iubire. Aminteste-ti mereu ca o inima recunoscatoare e o inima deschisa, si e mai usor pentru tine sa lucrezi cu o inima deschisa... 

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

22 nov. 2020

Priveste acea minunata lumina ...


 Este foarte bine sa iti dai seama ca esti exact la locul cuvenit, la timpul cuvenit si ca esti aici pentru un anumit scop, ca sa faci un anumit lucru. De aceea daruieste-te cu totul acestui lucru si fa-l cu drag si bucurie. Sa vezi cat de placuta poate fi viata, nu numai pentru tine, dar si pentru toti cei din jurul tau.Viata este minunata cand esti in armonie cu ea si nu-i opui rezistenta. De ce sa complici totul ? De ce sa nu faci din ziua de azi o zi deosebita in care sa vezi tot ce este mai bun in toate ? Fii recunoscatoare pentru toate. Priveste acea minunata lumina  care se afla dincolo de fiecare nor negru si concentreazate asupra ei, pana cand norul dispare.Sa nu primesti inlauntrul tau nimic negativ care ar putea sa intunece lumina, ci fa-o sa straluceasca necontenit. Lumina interioara nu poate fi stinsa de nici o forta din afara, ramane vesnic vie, oricare ar fi conditiile in care se zbate lumea..

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

20 nov. 2020

DE CE UNII OAMENI PREFERA SA FIE SINGURI?...


 
Pentru ca nu isi gasesc locul in lumea aceasta comuna, a sentimentelor ieftine si a valorilor in lichidare.
Pentru ca oamenii astia, pe care multi ii numesc "Ciudati", sunt profunzi; nu se multumesc cu orice.
Ei traiesc in Lumea Reala a Magiei Spiritului, nu in imaginarul care ni se vinde ca real...
Prieteni au putini, fiindca vibratia lor nu le permite sa fie prietenii oricui.
Casa lor e un adevarat Sanctuar...iar pragul nu i-l poate trece oricine, fiindca nu oricine i-ar putea intelege Magia.
Ei nu sunt oameni comuni si pentru ca nu sunt oameni comuni, nici mediul in care traiesc nu e comun si nici prietenii lor nu pot fi unii comuni...
Nu sunt intelesi de toata lumea, dar nici ca le pasa...
Ei, vorbesc despre Universuri, Vise, Magie, Spirite, Elfi, Zane, Constiinta, Spiritualitate, Elemente si IUBIRE...
Sunt Elevat Empatici, Sensibili, Adevarati, Autentici si nu se integreaza intr-o lume de aparente si falsitate.
Spiritul ii invata cum sa se iubeasca pe ei insisi mai intai si cum sa se simta bine in propria prezenta...si cum sa se expansioneze apoi, din Sine, catre ceilalti si sa se imparta cu ei...
Persoanele "ciudate" nu se tem de singuratate: o folosesc pentru A Creste, pentru A Se Privi in Interior, pentru a-si Activa si mai mult Simtirea...pe care apoi o transmit, in cercuri, altor persoane, care chiar daca sunt departe le simt aproape, in Afinitatea Frecventelor Vibrationale...
Un om "ciudat", inainte sa se intalneasca pe Sine, are de daramat multa falsitate, in multele corpuri in care traieste...
Dar, cand se intalneste pe Sine, atunci in drumul sau apare Familia de Suflet...
NE INTALNIM!...SI ASTA-I MOTIV DE SARBATOARE..."
Sursa: Mor Maxi
Traducerea: Ioana Suta
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
 

17 nov. 2020

TESTUL CREDINȚEI...

 


Această perioadă este un mare test pentru oameni, în special pentru cei care se trezesc.

Provocarea majoră este să accepți ceea ce vine și să nu urmărești un anume rezultat. Testul este să accepți tot ceea ce se întâmplă și să ai încredere că Universul, Dumnezeu, știe ce este mai bine pentru evoluția omului.
Acum poate apărea tentația de a te ruga și a lucra pe un anume rezultat: să câștige cineva anume alegerile, pandemia să ia o anumită turnură, oamenii să se trezească și să se alăture unei anumite mișcări menite să salveze planeta, etc.

Testul major al trezirii este cel al credinței:
 
- CRED cu adevărat că indiferent ce se va întîmpla va fi spre binele nostru, la modul general, și al meu, în particular? 

- Am înCREDere că dincolo de mine este o putere superioară care aranjează lucrurile exact așa cum este menit pentru binele tuturor și nu doar al meu personal?

- Mă pot înCREDința total voii lui Dumnezeu (în care mă bat cu pumnul în piept că CRED), indiferent ce va urma și tocmai pentru că nu știu ce va veni?

- Îmi pot păstra CREDința în Dumnezeu și în mine nealterată și dacă renunț la controlul care mă face să mă cred un mic dumnezeu?

- Pot rămâne CREDincios idealurilor și viselor mele îndiferent ce va urma în viitor, sau mă voi irosi în lupte inutile de păreri pro și contra care nu fac decât să epuizeze energia vieții?

- Sunt pregătit să văd cât de inCREDibil se aranjează lucrurile, chiar dacă la început vor părea neplăcute?

- CRED cu adevărat că dacă am înCREDere în mine, în ceea ce simt, dacă rămân CREDincios CREDințelor mele și mă voi înCREDința cu totul la ceea ce e dincolo de mine, totul va fi inCREDibil de bine, exact așa cum e menit să fie și în armonie cu divinitatea din mine?

Testul suprem este să ne oprim din a mai face și drege ceva, să ne oprim să mai controlăm viața, lumea, oamenii, și să înțelegem că noi facem parte dintr-un mecanism complex numir VIAȚĂ care merge mai departe și fără noi, dar care se bucură că ne are alături.
Testul este să nu ne folosim puterea nou descoperită pentru a manipula lucrurile, chiar dacă intenția inițială ar fi una bună.

Nu ne putem ruga să iasă la alegeri candidatul nostru preferat, asta ar însemna manipulare și neînCREDere în Sursa Divină. Putem doar să ne rugăm pentru ca ceea ce e menit să se întâmple, să se întâmple și să curățăm în noi egoismul, orgoliul și vanitatea.

Nu ne putem ruga pentru oameni, țară, planetă și să cerem un anume rezultat. 
Putem să observăm cât de egoiști suntem încât să vrem ca totul să se întâmple așa cum vrem noi (deci sindromul Dumnezeu). 
Putem să ne rugăm ca tot ce vrem să schimbăm la alții, să se schimbe în noi.

Testul suprem este să acceptăm ceea ce este, chiar dacă asta poate părea neplăcut și negativ în aparență; să învățăm să tăcem și să observăm că tot ce spunem despre alții spunem, de fapt, despre noi. 

Știu, e greu, dar adevărata trezire în spirit este interioară și nu are nimic a face cu încercarea de a manipula Universul să dea rezultatele dorite de noi. Ăsta e ego spiritual, e vanitate camuflată în salvarea tuturor.

Dragă Om, ești liber să faci tot ceea ce vrei tu. Nu e nevoie să fii de acord cu mine sau cu altcineva, dar măcar caută să vezi și să înțelegi care e binele suprem, dacă tot povestești în stânga și-n dreapta despre marea trezire. 
Nu trebuie să mă crezi, iar dacă vrei îți poți irosi energia scriindu-mi răspunsuri acide; e alegerea ta. Dar dacă tot nu am dreptate, de ce îți pierzi timpul cu cineva cu care nu rezonezi?

Trăim vremuri extraordinare în care se schimbă totul. Universul se resetează și la fel se întâmplă și cu tot ce face parte din el, adică omenirea. 
Poți accepta spunând clar „Facă-se voia Ta!”, sau rămâi în iluzia că părerea ta va schimba ceva în exterior fără ca tu să schimbi ceva la tine în interior.
Că vrei sau nu, totul se schimbă. 
Că te opui sau nu, totul se reconfigurează.
Poți accepta sau te poți irosi în lupte inutile și vei sfârși bolnav. 

Dragă Om, trăim vremuri extraordinare. Te poți adapta fără să comentezi?

Indiferent ce va fi în viitor, va fi așa cum trebuie. E posibil ca la început să fie mai rău; dar e doar o aparență. În fond, când facem curățenie e mizerie și mult gunoi la început. 

Acum e o perioadă în care trecem prin teste: ne trezim în conștiință abandonându-ne în TOT, sau ne menținem în ego și continuăm să trâmbițăm vorbe goale ca interiorul nostru?

Alegerea este a fiecăruia, și fiecare alegere înclină balanța într-o parte sau alta, spre un drum sau spre altul. Important este să vedem dincolo de evidența fizică, materială, și să vedem care e adevărul.
Iar toate astea le putem face doar dacă trecem cel mai important test: TESTUL CREDINȚEI.

Dragă Om, alegerea este a ta, dar nu uita: ignoranța și orgoliul nu te absolvă de consecințele actelor tale. 
Oprește-te să mai faci ceva, și lasă viața să te surprindă. Ia lucrurile așa cum sunt și adaptează-te.

Doar fii!

Binețe, OM înțelept!

-sursa-https://vibratiavindecarii.blogspot.com/

Iti transmit din suflet lumina si Iubire.
gabriella.


16 nov. 2020

Puterea meditației ...


 

Meditația te poate ajuta atât de mult! Te poate ajuta să îți reduci anxietatea și să îți îmbunătățești sănătatea cardio-vasculară, care este, desigur, crucială pentru sănătate în general.

Ea are puterea de a controla anxietatea, promovează sănătatea emoțională, contribuie la o mai bună conștientizare de sine, îmbunătățește somnul și luptă împotriva problematicelor dependențe.

Dacă ești uituc sau faci greșeli atunci când te grăbești, meditația te poate ajuta să devii mai puțin înclinat să faci greșeli.

Cercetătorii tocmai au studiat cum meditația liberă – sau, cu alte cuvinte, o meditație care concentrează atenția pe emoții, gânduri sau senzații pe măsură ce se desfășoară în propria minte și propriul corp – schimbă activitatea cerebrală într-un mod care sugerează o mai bună recunoaștere a greșelilor.

“Interesul oamenilor în meditație și mindfulness depășește capacitatea științei de a demonstra calitățile acestora în materie de efecte și beneficii”, spune Jeff Lin, doctorand în psihologie la MSU și co-autor al studiului. ”Ceea ce este uimitor pentru mine este faptul că putem vedea cum o sesiune de meditație ghidată poate produce schimbări în creier în cazul persoanelor care nu sunt meditatori în mod uzual”.

Descoperirile sugerează că diferite forme de meditație pot avea efecte neuro-cognitive diferite iar Lin a explicat că există foarte puține studii despre modul în legătură cu modul în care meditația liberă afectează recunoașterea greșelilor.

“Unele tipuri de meditație cer concentrarea pe un singur obiect, de obicei respirația, însă meditația liberă este puțin diferită”, spune Lin.

“Aceasta cere să fii atent la interiorul tău și la tot ceea ce se întâmplă în mintea și în corpul tău. Scopul este să stai în tăcere și să fii foarte atent unde îți călătorește minte, fără să fii prins în acest scenariu”.

Mai mult de 200 de participanți la studiul care a cercetat efectul pe care meditația liberă o are asupra modului în care oamenii detectează și răspund la greșeli. Participanții, care nu au mai meditat până în acel moment, au fost ghidați într-un exercițiu de 20 de minute de meditație liberă, în timp ce oamenii de știință le-au măsurat activitatea cerebrală prin electro-encefalografie. Apoi, au trebuit să completeze un test computerizat legat de distragerea atenției.

“Electroencefalograma poate măsura activitatea cerebrală la nivel de milisecundă, deci am putut măsura extrem de precis activitatea neuronală imediat după greșeli comparativ cu momentul în care au dat un răspuns corect”, a declarat Lin. ”Un anumit semnal neuronal apare la aproape jumătate de secundă când a fost recunoscută o greșeală. Am descoperit că intensitatea semnalului crește în cazul meditatorilor relativ la grupul de control”.

Cu toate că meditatorii nu au prezentat îmbunătățiri imediate în cazul testelor practice, descoperirile oamenilor de știință oferă o fereastră promițătoare pentru demonstrarea potențialului unei practici susținute de meditație.

“Aceste descoperiri sunt o demonstrație extrem de potentă a ceea ce pot face 20 de minute de meditație pentru îmbunătățirea abilității creierului de a detecta greșelile și de a fi atent la ele”, spune Moser. ”Ne face să fim mult mai încrezători în potențialul pe care meditația mindfulness le poate avea dar și pentru funcționarea și performanța zilnică moment de moment”.

Meditația și mindfulnessul au câștigat un renume extrardinar în ultimii ani.

“Este extraordinar să vezi entuziasmul publicului pentru mindfulness, însă există încă multă muncă din perspectiva oamenilor de știință de a înțelege beneficiile pe care le poate avea și, la fel de important, cum funcționează de fapt”, spune Lin. ”A venit timpul să ne uităm la acesta prin niște lentile mult mai riguroase”.

Scris de Cynthia McKanzie – Editor MessageToEagle.com

sursa: http://www.messagetoeagle.com/power-of-meditation-try-meditate-youll-not-make-so-many-mistakes/

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

 


15 nov. 2020

Energiile locurilor sau obiectelor din trecut...


 Conceptul de amprente fantomatice afirma ca energia materiei vii proiecteaza amintiri asupra locurilor si obiectelor. Exista locuri, cum ar fi casele, locurile sacre, campurile de lupta, navele si cimitirele, care au propria lor personalitate. Obiecte, cum ar fi piesele de mobilier, bijuteriile, tablourile si instrumentele muzicale, pot sa aiba „amprente fantomatice”.

Amprentele fantomatice sunt energii „culese” din evenimente emotionale sau de la oamenii care au folosit acele locuri sau obiecte. Casele, locurile sacre si obiectele pot avea propria lor perceptie de senzatii, ba chiar si propria lor personalitate. Ele pot interactiona cu formele de viata biologica. Astfel, casa devine „bantuita”, indiferent de spiritele care o locuiesc. Casa va scoate sunete ciudate, scartaituri si gemete, iar usile si ferestrele se vor deschide sau inchide pe neasteptate. Prin urmare, o casa poate fi „bantuita” nu neaparat de spirite, ci de “senzatiile” acumulate de acea casa.Oamenii pot avea “viziuni” dintr-un razboi si dintr-un macel din trecut, atunci cand stau in apropierea unui fost camp de lupta. Aceste “viziuni”, pe care oamenii le vad, sunt amprente lasate de experientele emotionale puternice traite de oamenii implicati in acel conflict. Amprentele creeaza un vartej, o deschidere, in spatiu si in timp, si atunci este posibil sa vedem evenimente din trecut.Pentru a simti amprentele fantomatice pastrate de obiectele fizice, atingeti sau tineti pur si simplu in mana obiectul sau obiectele respective. Deschideti-va simturile paranormale (psi) pentru a permite energiei obiectului pe care il tineti in mana sa curga prin dumneavoastra. Aceasta tehnica este o citire empatica si puteti vedea, simti, pipai sau gusta senzatii produse de obiect, asa cum puteti auzi ca obiectul “va vorbeste”.

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

13 nov. 2020

Semne ca energiile negative va inconjoara viata...

 

Energia negativa este un termen foarte general pe care il folosim astazi pentru a descrie o forta nevazuta care ne face viata mai greu de trait. In unele culturi, ea se numeste “deochi”, psihologia moderna o poate numi depresie, iar medicina – oboseala.

Este adevarat ca nu avem toate raspunsurile, dar un lucru e sigur: uneori experimentam un val de emotii negative, ganduri si experiente in care corpul, mintea si sufletul nostru reactioneaza zilnic si nu avem nicio explicatie pentru asta.

Iata in continuare 10 semne pe care oamenii le intalnesc atunci cand au in jurul lor energie negativa. In definitiv, energia negativa poate avea o multime de surse la origine, iar cel mai important lucru este acela de a sti sa ne protejam.

1. Banii par sa se imputineze, facturile neplatite incep sa se inmulteasca si nu stiti unde se duc banii. O stagnare in prosperitatea voastra este un semn ca drumul spre crestere este blocat, chiar si atunci cand castigam suficienti bani.

2. Va simtiti obosit, epuizat si frustrat. Simtiti cresteri si descresteri, asemenea unui rollercoaster. De obicei, va simtiti inca epuizati chiar si dupa o odihna buna si o dieta echilibrata.

3. Va simtiti stresati si va aflati in imposibilitatea de a face fata activitatilor zilnice, chiar daca inainte totul a fost bine.

4. Sunteti mai predispusi la infectii decat in ​​mod normal si incepeti sa va imbolnaviti mai des. Aveti semnele unui sistem imunitar scazut.

5. Comunicarea este deficitara, oamenii par sa nu va poata intelege si simtiti ca nu va intelegeti cu altii.

6. Va este greu sa aveti grija de dvs. si nu va gasiti timp pentru voi insiva.

7. Somnul va este afectat de vise si cosmaruri ciudate. Mintea dvs. subconstienta incearca sa va avertizeze ca ceva nu este in regula.

8. Gandurile si emotiile negative par sa va apara de fiecare data cand incercati sa va relaxati.

 9. Pierdeti lucruri (chei, bani, portofele, imbracaminte etc.) si aveti dificultati in a le gasi, chiar daca de cele mai multe ori sunt in jurul dvs.

 10. Simtiti ca nu va puteti concentra mintea.


 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

 




 

12 nov. 2020

Fa-ti viata mai frumoasa...

Fa-ti viata mai frumoasa…
…daca n-o faci tu, atunci cine?
Fa-o mai mult decat un set de reguli carora sa te supui, fa-o o sursa de bucurie. Sau si o sursa de bucurie. Nu vei avea niciodata control deplin, insa viata este asa cum o construim in mintea noastra, deci ceva control tot avem. De multe ori alergam sa tinem pasul cu ea, cu tot ce am planificat si tot ce ne solicita atentia si energia. Si avem impresia ca viata goneste prea repede, ca este plina de neprevazut, ca viata nu ne da ragazul sa ne acordam cu noi insine. In realitate, tot noi suntem cei care alergam dupa atat de multe lucruri si vrem sa realizam atatea intr-un timp cat mai scurt. Vrem totul, ne ambalam la maxim, si apoi ne minunam ca nu mai stim cine suntem, ca nu ne mai regasim.
Asta in cazul in care nu ne trezeste la realitate vreo boala.
La unii se intampla un atac de panica.
La altii un sindrom burnout.
La altii se schimba/pierd jobul- de aici debusolare.

Zece pasi de recuperare a vietii asa cum o stim, asa cum o dorim. Iata-le, de la cele de baza, la cele de un nivel mai inalt:

2. Fa miscare. Este buna si pentru fizic, dar si pentru psihic. Orice forma de sport care iti ridica pulsul, pentru 30 minute pe zi, cel putin de 4 ori pe saptamana ar fi ideal pentru o viata lunga, dar si sanatoasa.

3. Mananca mai putin, dar mai des. Mancarea este combustibil. Alege-o cu grija. Informeaza-te despre mancarea sanatoasa, pentru ca sunt multe mituri spulberate acum legate de ce e bun. Alimentele traditionale (gen carne, lactate, dulciuri) nu sunt chiar sanatoase. Informeaza-te. Din mai multe surse.

4. Improspateaza-te mai des. Nu munci neincetat, nimeni nu a fost construit sa munceasca non-stop. Fa pauze in timpul programului de lucru, ocupa-te de lucruri care iti fac placere in afara lui.

5. Acorda timp lucrurilor care iti fac placere. Fii prezent suta la suta atunci cand activitatea iti face placere, si nu numai atunci. Implica-te si lucrurile vor capata mai mult sens.

6. Multumeste. Chiar daca ti-e mult mai usor sa observi ce nu merge bine decat ce este frumos, fa un obicei din a trece in revista (sau a nota undeva) lucrurile pentru care este recunoscator. Iti va ridica starea de spirit. Pana nu o vei face, nu vei sti ca acesta este un mic dar important pas spre fericire.

7. Fa lucrurile cele mai importante primele. Dimineata, cand ai nivelul cel mai ridicat de energie.

8. Reflecteaza. Lucram, traim, functionam adesea pe fast-forward si nu ne luam un moment sa vedem in perspectiva lucrurile. De ce ne-am implicat, unde am ajuns, ce am invatat, ne mai este de folos sau ar trebui schimbat ceva? Cateva minute de reflectie pe zi ne-ar ajuta sa reasezam lucrurile in viata, daca este nevoie.

9. Continua sa inveti. Creierele functioneaza mai bine daca le provocam, daca le punem la treaba. Sa citesti o carte, sa inveti o limba straina, sa inveti practici un sport, sa canti la un instrument muzical…

10. Daruieste. Macar o ora pe saptamana lasa-ti propriile griji deoparte si ingrijeste-te de ale altora. O ora e putin, dar e un inceput si poate valora enorm pentru altii.

 

Si inca ceva, in loc de incheiere: succesul este un sentiment. Depinde cine intreaba si depinde cine il traieste. Cand doi oameni privesc acelasi lucru, viziunile s-ar putea de fie diferite.

Tony Schwartz


 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

 

 

 

11 nov. 2020

Trei semne care va arata ca ati intalnit pe cineva dintr-o viata anterioara...


 Uneori suntem atrasi de oameni din motive pe care nu le putem explica sau intelege. Poate ca este o coincidenta faptul ca drumurile noastre cu altii se intersecteaza sau poate ca e vorba de altceva.

Teoria reincarnarii continua sa creasca in popularitate, iar tot mai multi oameni devin deschisi la ideea ca noi am trait cu totii vieti trecute. Este foarte posibil ca acesti oameni cu care avem legaturi permanente in aceasta viata sa-i fi cunoscut in vietile trecute. De aceea, in acest articol va prezentam 3 semne dupa care sa va dati seama ca o persoana pe care o cunoasteti este una din vietile voastre trecute:

1) Simpatie sau antipatie imediata

Ati intalnit vreodata o persoana si intr-un fel va dati seama instantaneu ca voi doi o sa fiti foarte buni prieteni? Pare ca acest lucru se intampla mai des decat ati crede. Sufletele pereche si prietenii din vietile trecute se conecteaza intre ei in mod instantaneu.

La fel, daca aveti brusc sentimente de ostilitate fata de o persoana, ea probabil v-a facut rau intr-o viata anterioara. Daca nu va place de cineva, dar nu sunteti sigur de ce, s-ar putea sa fie cauza aceasta.

2) Legatura telepatica

Multi oameni au parte de conexiuni si legaturi unice care nu pot fi descrise sau explicate. Acest tip de conexiune cu o alta persoana este un semn. De exemplu, acea persoana va poate contacta imediat sau la scurt timp dupa ce v-ati gandit la ea sau stiti dinainte ce vrea sa va spuna.

3) Conexiunea prin ochi

Daca aveti prima intalnire cu cineva, iar ochii persoanei respective vi se par extrem de familiari, acesta este un semn ca ati cunoscut-o intr-o viata anterioara. Ati observat, fara indoiala, de-a lungul vietii voastre, ca sunt oameni la care va puteti uita ore intregi in ochii lor, fara a simti vreo conexiune, iar fata de alti oameni va puteti uita un singur moment si sa simtiti o legatura instantanee. Expertii reincarnarilor cred ca acest lucru nu este o coincidenta, caci e posibil ca ochii nostri sa nu se schimbe de la o viata la alta. Nu degeaba se spune ca ochii sunt oglinda sufletului…

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

 

10 nov. 2020

Sufletul/ Perispirit si Corpurile Sufletului...


 

Spiritul omului locuieşte în cap şi este înrădăcinat prin fire nevăzute de trilioanele de celule fizice şi de sutele de mii de porţi de vibraţie din straturile infoenergetice , centrii, meridianele şi canalele infoenergetice.

   Odată eliberat din Sfera Divină şi trimis în Lume pentru şcolarizare, spiritul este îmbrăcat într-o hăinuţă (corp energetic) pentru a fi protejat în Universul material.    Corespunzător sistemului solar în care va intra, îmbracă o altă hăinuţă cu densitatea şi compoziţia eterică şi substanţele specifice aceluia.     Spiritele se trimit la întrupare pe comunităţi, în grupuri şi sunt conduse de un şef .    Şcolarizarea începe pe planeta de gradul cel mai mic, urmând cu planetele de grad mai mare, spiritele îmbrâcând hăinuţele de protecţie cu structura şi compoziţia energetică (fluidele) specifice acelei planete.     Altfel nu ar putea să fiinţeze şi nici să se întrupeze în planul material al planetei respective.

   Aşadar, toate hăinuţele îmbrăcate de spirit până la ajungerea în trupul fizic şi pe timpul întrupării se numesc corpuri infoenergetice (straturile spiritului) şi noi, oamenii , le numim suflet.     Aceste corpuri sunt următoarele : cele trei corpuri ale duhului cu care a plecat din sfera divină şi pe care le va purta în veşnicie, apoi corpurile cosmic, universic, solar, planetar.

     În total sunt 7 corpuri ale duhului ( spiritului ).

   Adaptându-se Lumii materiale, la întrupare spiritului i se acoperă, blochează memoria solară (numai pe soare, spiritul isi aduce aminte de vietile trecute) şi i se dă un corp al mentalului planetar pe care-l va înregistra cu gândurile, informaţiile şi faptele vieţii sale noi.   Legarea sufletului de biocâmp se face prin centrii energetici dispuşi în dublul eteric, care comunică în exterior, cu corpurile (straturile) biocâmpului prin porţile de vibraţie.

   Vă veţi întreba desigur de ce facem noi vorbire despre asemenea aspecte într-un site pe Internet.Păi foarte simplu, pentru că şi duhurile se îmbolnăvesc, iar specialitatea nostra este de a vindeca spiritele, sufletele şi trupurile oamenilor bolnavi, prin metodele medicinii astrale şi de a preveni printr-o protecţie adecvată alte suferinţe în viitor.    Nu este o competiţie şi nici măcar o încălcare a dogmelor bisericeşti deoarece însuşi Iisus Hristos a fost cel mai mare bioterapeut din toate timpurile şi apostolii săi au aplicat cu succes medicina astrală sacrosanctă.

   În Astral există medici specializaţi care repară duhurile bolnave după întrupări.    Putem noi să reparăm un spirit bolnav întrupat ?

   Chiar dacă este spre uimiea dvs. noi vă spunem că împreună cu Astralul putem să facem aceasta .   Astfel reuşim să-i  ajutăm pe semenii aflaţi în suferinţă, care au suferit depresii nervoase, au mentalul descărcat, sunt posedaţi ori au fost prelucraţi şi atacaţi malefic.

Corpurile infoenergetice – Biocampul omului

Cea mai înaltă realizare din Planul Creaţiei o reprezintă indiscutabil crearea omului.    Venit la întrupare duhul (spiritul ) devine treimic : spirit care locuieşte în capul omului, trupul fizic pe care îl vedem , sufletul care le uneşte pe cele două şi care locuieşte în trup.    Pentru a putea să fie apărat de intemperii şi pentru a se racorda cu   lumea exterioară spirituală, fluidică şi materială omului i s-a întocmit de către strategii din Astral, după matricea energetico- informaţională originară  OM  şi conform cu tiparele  raselor umane existente în univers,  o îmbrăcăminte specializată numită biocâmp.                      

   Totalitatea corpurilor , centrilor , meridianelor, canalelor infoenergetice şi porţile lor de vibraţie, în tripla ipostază de spirit , suflet şi trup şi care se „întind” până la aprox. 4 m în jurul trupului fizic, având legătură cu Universul prin canale de legătură specializate, reprezintă biocâmpul omului (aura).Cea mai înaltă realizare din Planul Creatorului o reprezintă omul.    Pentru fiinţarea lui în planurile stelare , cele ale astrelor şi planetelor au fost construite sisteme solare numite Arbori Sephirotici de către ştiinţa kabbalistică.    Indiscutabil Arborele Sephirotic este construit pe structura omului şi îl deserveşte pe acesta cu energiile şi influenţele sale.

   Structura Sistemului nostru Solar pentru acest scop a fost realizată şi fiecare planetă, şi Soarele şi Luna sunt îmbrăcate de corpul unui înger, geniul planetei respective, care are un magnetism specific.     Organele corpului OM , corpurile energetice specifice organelor , corpurile energetice ale spiritului, ale biocâmpului ca întreg se găsesc în rezonanţă sau distonează cu întregul.

   Cu acordul Consiliului Karmic atunci când omul greşeşte, cu sprijinul medicilor din Astral atunci când apar disfuncţii ori blocaje ale porţilor de vibraţie, cu priceperea experienţei acumulate bioterapeutul repară biocâmpul celui aflat în suferinţă.   Vom da câteva imagini în site-ul nostru însă nu vom intra în detalii privind structurile corpurilor, meridianelor, canalelor infoenergetice.     Detaliile se vor desprinde în capitolul biotratamentelor.     Noi vă punem la dispoziţie informaţiile care să vă ajute să corectaţi intemperiile unui destin mai greu încercat sau să vă faceţi sănătoşi în urma unor încercări inexplicabile.     Interdependenţa astrală a influenţelor o rezolvă astrologul .     Ce este înscris a vi se întâmpla vă desluşeşte parapsihologul specializat în divinaţie.    Să vă însănătoşiţi vă ajută bioterapeutul.    Acum înţelegeţi mai bine cele spuse de noi.

Purificarea aurei

Aura omului poate fi văzută de către clarvăzători  până la o anumită distanţă de trupul fizic .    Aura evidenţiază numai corpul spiritual dispus în jurul capului persoanei, dar specialiştii au extins termenul până la limita dublului eteric şi chiar corpului astral.    Pot fi „văzute” şi organele din corpul uman sub formă eterică, adică din punct de vedere coloristic şi fluidic . În funcţie de „petele” care apar în coloristica originală, se pot trage anumite concluzii medicale legate de sănătatea organului respectiv.    De regulă un clarvăzător obişnuit vede aura până în corpul astral numit şi corpul emoţiilor şi al dorinţelor.

   In realitate sunt 7 corpuri infoenergetice şi se întind până la 4 m în jurul persoanei.

   Un bioterapeut clarvăzător vede o parte dintre aceste straturi .    Prin excepţie clarvăzătorii superdotaţi accesează toate straturile biocâmpului (fizic, dublul etheric, astral, solar, mental, cauzal, spiritual, atmic)  precum şi straturile interioare ale spiritului ( planetar, solar, universic, cosmic, divine: voinţei, intuiţiei, înţelepciunii) până la o anumită limită desigur .

   Nimeni pe pământ nu poate „dezbrăca” steluţa divină fără să orbească temporar .    Clarvăzătorii intuitivi „citesc” tema de viaţă, soarta, karma şi destinul persoanei .    Aşadar acestea sunt înscrise în corpurile spiritului întrupat şi nu pe cer sau în cronica akaşă.    Problematica fizică, sentimentală, sefletească, mentală, cauzală, spirituală, atmică va fi „citită” de clarvizionarii intuitivi pe corpurile specifice acestor nivele pe care le-am enumerat mai înainte .   Cu puterea care i s-a dat şi exeperienţa acumulată bioterapeutul trebuie să purifice, curăţe sau exorcizeze după caz  „aura” persoanei în nevoie ( sufletul şi biocâmpul).    Spunem aceasta deoarece în unele situaţii este nevoie de exorcizare şi nu de purificare sau curăţire.    După purificare, straturile (corpurile) energetice trebuie să se întoarcă la coloristica lor, la amplitudinea lor , la vibraţia şi compoziţia lor substanţială .

   O aură încărcată evidenţiază o persoană cu probleme .    O persoană cu o vibraţie scăzută are coloristica ştearsă .    O persoană dezenergizată are corpurile energetice strânse în jurul trupului fizic.

   Un specialist bun în acest domeniu vă poate feri de complicaţiile viitoare spunându – vă cu ce anume vă confruntaţi şi ce trebuie făcut preventiv pentru reparaţii , vindecare, optimizare şi protecţie.

Vindecarea proximala

  Vindecarea nemijlocită, proximală presupune prezentarea persoanei cu probleme medicale la sediul, cabinetul pentru terapii complementare neconvenţionale pentru investigaţii şi biotratamente.    Are loc o consultaţie infoenergetică radiestezică concomitent cu vizionarea prin clarvedere perceptivă sau intuitivă şi diagnosticarea spirituală pe baza unor parametri infoenergetici specifici stărilor de nesănătate ale spiritului, sufletului şi organelor trupului fizic.

   Se compară actele medicale ale persoanei , eliberate de instituţiile medicinii alopate, cu parametrii infoenergetici ai stărilor de nesănătate, cu care lucrăm noi.    Se stabilesc cauzele îmbolnăvirii, nivelul cronicizării afecţiunilor, strategia şi  metodele de tratament, numărul de şedinţe necesare.

   Asta înseamnă că unele boli cronice impun o perioadă mai mare de biotratamente .    De regulă după primele 10 şedinţe se face o pauză pentru optimizarea organică apoi se fac din nou verificări medicale .    Aceste verificări se fac pentru ca pacienţii să fie siguri că starea lor de sănătate se îmbunătăţeşte.

   Vindecarea nemijlocită impune aşadar prezentarea pacientului la cabinetul respectiv cu documentele medicale şi supunerea sa la metodele de tratament ale medicinii neconvenţionale.    Noi suntem doar operatorii intervenţiilor reparatorii bioenergetice , vindecarea definitivă o face Tatăl  Ceresc.

   Nu este o competiţie şi nici măcar o încălcare a dogmelor bisericeşti deoarece însuşi Iisus Hristos a fost cel mai mare bioterapeut din toate timpurile şi apostolii săi au aplicat cu succes medicina astrală sacrosanctă.

   Este important să reţinem că se tratează şi vindecă concomitent toate afecţiunile de care suferă persoana bolnavă şi nu numai una.    Se repară şi vindecă spiritul, sufletul şi trupul fizic, nefiind necesare intervenţii repetate pe sisteme sau grupuri de organe.   Aceasta este măreţia şi minunea intervenţiilor bioterapeutice.- Sursa:biomakic.ro-

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

 

9 nov. 2020

Pentru cei care se simt blocati, debusolati, confuzi...


 Pentru cei care se simt blocati, debusolati, confuzi. Este timpul sa va regasiti. Sa va reconectati cu inima voastra.Va propun o mini meditatie de apreciere si gratitudine catre inima voastra care mereu va ghideaza dar de cele mai multe ori e ignorata.Faptul ca va invartiti in jurul cozii si sunteti obositi, stresati, prea ocupati – spune de fapt ca va ignorati propria fiinta.Fiti atenti la intuitie si veti reusi sa va deblocati!Luati-va un ragaz de cateva minute, respirati adanc, abdominal si fie stati in liniste fie cu muzica de relaxare (sunt frecvente de vindecare, vedeti cu ce rezonati).Apoi cand v-ati calmat puneti mana pe inimaSi spuneti:Multumesc!Te iubesc!Iarta-ma ca nu te ascult mai mult!Sunt recunoscatoare/recunoscator pentru absolut tot!De acum te voi asculta mai mult.Sunt in permanenta conectat/a cu inima meaSi ii ascult ghidarea.Vizualizati apoi o lumina roz diafana ce va umple inima.Apoi multumiti din nou si repetati ori de cate ori e nevoie.

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

7 nov. 2020

Vampirii energetici” si tehnicile lor de lupta...


 S-a scris si s-a vorbit foarte mult despre asa-numitii „vampiri energetici”. Acestia sunt oameni care se invart in jurul nostru si „sug” constant din energia noastra vitala, epuizandu-ne fizic cat si psihic.

Pana in urma cu 20 de ani, „vampirii energetici” au existat doar in glume si in folclor. Insa, astazi ei fac obiectul unor cercetari stiintifice speciale, informeaza .teenproblem.net

Un exemplu tipic de „vampirism energetic” este scandalul. In 92 la suta din cazuri, cel care cauzeaza un asemenea moment tensionat este un vampir energetic, dupa cum sustin psihologii. Acesta va face sa va iesiti din fire, tragand cu pompa creierului energia rezultata din furia celuilalt.

Expertii spun ca exista doua tipuri de vampiri energetici: agresivi, care sunt guvernati de lumina Soarelui, si pasivi, aflati sub dominatia totala a Lunii.

„Vampirii solari” sunt oameni destul de cruzi. Sunt genul de persoane care ne provoaca singuri, fara motiv, pentru a dezlantui transferul de energie dinspre noi catre ei. „Lunaticii”, dimpotriva, nu sunt agresivi, cruzi sau violenti. Atitudinea lor seamana cu un murmur continuu, acompaniat de scancete si lamentari privitoare la viata cruda si nemiloasa pe care o duc.

Un lucru este comun pentru cele doua tipuri de „vampiri energetici”, invidia. Asemenea oameni sunt sfasiati de gelozie, aratata, uneori, in mod vizibil iar, alteori, zace latenta in adancul sufletului lor. Oamenii care au o viata lipsita de armonie, haotica, sunt cei mai vulnerabili la asemenea atacuri energetice. „Vampirii energetici” simt imediat mirosul nelinistii sufletesti a oamenilor care au inima indurerata.

Singura cale sigura, prin care va puteti proteja de asemenea persoane malefice, este bucuria pentru tot ce va inconjoara si pentru ceea ce va ofera viata. Daca intampinati lucrurile cu un zambet, daca raspundeti raului cu bine, veti reteza din fasa orice intentie a fortelor rele.

Aura reprezinta apararea noastra impotriva influentelor nefaste ale mediului inconjurator. Cand ne simtim fericiti si in deplina armonie cu lumea exterioara, aura se deschide, incarcandu-se cu energie proaspata.

„Vampirii energetici” nu se nasc asa, ci viata ii transforma in asemenea fiinte. Acest tip de oameni au pierdut orice fel de contact cu natura, psihicul lor sufera enorm transformandu-se treptat in adevarati monstri.

„Vampirii energetici” nu se pot distinge din punct de vedere fizic de celelalte fiinte umane. Contactele cu ei nu pot fi evitate. Daca vrem sa-i evitam, trebuie sa le intoarcem spatele atuci cand ii avem in raza vizuala. Intotdeauna trebuie sa privim asemenea persoane intre sprancene, nu drept in ochi, atenuand dorinta acestora de a suge din energia noastra. Evitati cactusii, inconjurati-va de flori vii. Nu aratati prea mult regeret si afectiune fata de plangaciosi de langa voi, altfel riscati sa preluati energia lor negativa.

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

6 nov. 2020

Dezlegare de legaturi karmice, blocaje care ne tin pe loc...


 Dezlegare de legaturi karmice, blocaje care ne tin pe loc.

Trebuie doar sa spui, sub forma de meditatie: Revoc in acest moment toate acordurile facute cu orice fiinta care nu aveau in vedere cel mai bun interes al meu, indiferent cine sunt aceste fiinte sau cine pretind ca sunt.

O sa-ti dai seama ca functioneaza daca te trezesti din somn si esti linistit, fara sa-ti fie luata energia. In timpul noptii aceste fiinte ne dau tot felul de imagini de razboi, si astfel ne seaca de toata energia.

Angajeaza-te intr-o eliberare interioara a sistemului de protocoale si revocarea tuturor intelegerilor pe care le-ai facut cu oricare fiinta care nu are nici cel mai mic interes al tau in minte. Vezi ca functioneaza din momentul in care incepi sa ai mai multa energie, pentru ca practic vine inapoi catre tine toata energia pe care ai pus-o in acele acorduri. Daca faci asta zilnic, la un moment dat o sa incepi sa te simti cam singur, pentru ca n-o sa mai simti in campul tau energetic tot felul de ramasite de energie, si n-or sa mai fie nici “lupte”. Acum intareste-ti legatura cu Sinele tau superior, cu inima pamantului si cu inima galaxiei.

De acum incolo incepi sa-ti dai seama intr-adevar care sunt fiintele de lumina, si celelalte. Din partea fiintelor de lumina o sa primesti lumina, bucurie si liniste, si din partea celorlalti o sa primesti adversitati si cuvinte clare in minte. Pentru a anula contractele pe care le-ai semnat inainte de a te incarna, trebuie sa stii ca pot sa fie milioane de astfel de contracte, asa ca trebuie sa fii foarte atent si sa-ti doresti sa le inlaturi total.Afirma; Din autoritatea interioara a sinelui meu, declar toate aceste contracte nule si neavenite. Revoc toate aceste contracte la fel ca si toate copiile altor parti, clause de restabilire, duplicate, rezerve, copii, oglindiri, etc ale tuturor celor numite anterior. Ma deconectez de toate aceste fiinte, in totalitate si definitiv. Nu mai permit nici un fel de conexiune cu nici o fiinta, care nu este pentru binele meu suprem. In acest moment rup toate acordurile, toate pacturile, chiar si cu legea karmei, pe care le-am acceptat in aceasta viata. Rup tot si voi fi in totalitate libera, nu mai depind de nici o entitate si de nici o lege.


Dezlegare de legaturi karmice, blocaje care ne tin pe loc.

Trebuie doar sa spui, sub forma de meditatie: Revoc in acest moment toate acordurile facute cu orice fiinta care nu aveau in vedere cel mai bun interes al meu, indiferent cine sunt aceste fiinte sau cine p





O sa-ti dai seama ca functioneaza daca te trezesti din somn si esti linistit, fara sa-ti fie luata energia. In timpul noptii aceste fiinte ne dau tot felul de imagini de razboi, si astfel ne seaca de toata energia.

Angajeaza-te intr-o eliberare interioara a sistemului de protocoale si revocarea tuturor intelegerilor pe care le-ai facut cu oricare fiinta care nu are nici cel mai mic interes al tau in minte. Vezi ca functioneaza din momentul in care incepi sa ai mai multa energie, pentru ca practic vine inapoi catre tine toata energia pe care ai pus-o in acele acorduri. Daca faci asta zilnic, la un moment dat o sa incepi sa te simti cam singur, pentru ca n-o sa mai simti in campul tau energetic tot felul de ramasite de energie, si n-or sa mai fie nici “lupte”. Acum intareste-ti legatura cu Sinele tau superior, cu inima pamantului si cu inima galaxiei.

De acum incolo incepi sa-ti dai seama intr-adevar care sunt fiintele de lumina, si celelalte. Din partea fiintelor de lumina o sa primesti lumina, bucurie si liniste, si din partea celorlalti o sa primesti adversitati si cuvinte clare in minte. Pentru a anula contractele pe care le-ai semnat inainte de a te incarna, trebuie sa stii ca pot sa fie milioane de astfel de contracte, asa ca trebuie sa fii foarte atent si sa-ti doresti sa le inlaturi total.

Afirma; Din autoritatea interioara a sinelui meu, declar toate aceste contracte nule si neavenite. Revoc toate aceste contracte la fel ca si toate copiile altor parti, clause de restabilire, duplicate, rezerve, copii, oglindiri, etc ale tuturor celor numite anterior. Ma deconectez de toate aceste fiinte, in totalitate si definitiv. Nu mai permit nici un fel de conexiune cu nici o fiinta, care nu este pentru binele meu suprem. In acest moment rup toate acordurile, toate pacturile, chiar si cu legea karmei, pe care le-am acceptat in aceasta viata. Rup tot si voi fi in totalitate libera, nu mai depind de nici o entitate si de nici o lege.


Proclameaza: Reclam toata energia mea care s-a cheltuit in aceste contracte. Pe masura ce energiile revin la tine, o sa simti ca esti din ce in ce mai puternic, si reintegreaza-le prin centrul tau din inima.

Comanda; trimit toate aceste contracte si toate fatetele numite anterior in vacuumul galactic pentru a fi transmutate in nucleul galactic.

Apoi afirma catre toate fiintele: Sunt suveran si nimanui nu ii este permis sa-mi fure energia. Sunt suveran si nici unei fiinte sau nefiinte nu ii este permis sa incalce spatiul meu suveran. Toate fiintele parazitice terte sunt acum si aici notificate ca eu interzic pentru totdeauna sa imi afecteze energia vreodata. Daca incercati sa violati suveranitatea sferei mele energetice voi fi fortat sa va trimit in nucleul galactic pentru transmutare. In timp ce veti fi transmutati va fi cel mai bun lucru care vi s-a intamplat vreodata, este posibil sa nu mai rasariti daca nu a mai ramas nimic interior care sa poata fi salvat si transmutat. Ati fost avertizati.

Declara: Scot toate imprimarile, implanturile, suprapunerile, credintele, perceptiile, atitudinile, identitatile, emotiile inghetate, etc, relationate cu aceste contracte. Cer sinelui divin interior sa indrepte vacuumul galactic sa intrepatrunda mintea subconstienta si toata sfera de constienta a mea sa elimine toate aceste componente si orice altceva relationat cu aceste contracte.

Apoi fa ca lumina sinelui interior sa umple toate golurile ramase de unde ai curatat aceste energii, si astfel adevaratul tau sine va veni din nou in interiorul tau.

Cheama si restaureaza contractul initial pe care l-ai facut cu sursa suprema sa te incarnezi pe pamant. Permite-i puterii iubirii continute in acel contract original sa dizolve orice constructii ramase relationate cu acele contracte vechi, artificiale si impuse.In acest moment declar: “In acest moment aleg sa constientizez ca este un blestem in sangele familiei in care m-am nascut, si in sangele meu. Nu am ales sa ma nasc in aceasta familie, asa ca de ce imi este atribuit acest blestem? Vreau sa revoc acum orice fel de contracte as fi putut sa fac, astfel incat sa fie totul la nivelul 0 in toate dimensiunile, timpurile, galaxiile si universurile. Deconectez in acest moment aceasta rana din chakra inimii mele, si din coloana mea vertebrala. Returnez toata aceasta energie care a fost folosita pentru a crea aceasta rana. Cer sa se anuleze in acest moment orice contract pe care l-am facut, in acest moment sunt pe 0, si nu mai am nici o datorie ancestrala. Rup in acest moment toate contractele, juramintele, acordurile facute cu karma reincarnarii, si trimit iubirea mea tuturor celor care sunt in acest moment la alegerea reincarnarii. Ma deconectez de tot ce este in acest moment in viata mea, si nu este pentru binele meu suprem. Nu mai accept proiectiile pe care alte fiinte le fac asupra mea, si care nu sunt pentru binele meu suprem. Cer ca ceea ce spun acum sa intre in cronicile akashice, pentru ca am decis ca sunt suverana.Spune: Eliberez incepand cu acest moment pe toti, toate, si tot ce nu face parte din planul divin al meu. Elimin toate experientele care au fost, sunt si vor fi in viata mea, si care nu corespund planului divin.

-sursa-https://totulpentrunoi.com 


 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

5 nov. 2020

Mostenirea divina ...


 De ce sa nu-ti iei chiar de acum mostenirea ta divina? Dumnezeu este cu tine, mai aproape decat respiratia ta, mai aproape decat mainile si picioarele tale. Poti accepta acest lucru? Sau te mai indoiesti si te intrebi daca este posibil? Acesta este un lucru pe care fiecare om trebuie sa-l descopere singur. Oricat de mult li s-ar spune oamenilor, ori de cate ori li s-ar repeta acest lucru, pana cand oamenii nu vor sa-l accepte ca fapt, si sa inteleaga minunatia lui, el nu inseamna nimic pentru ei. Sau nu este decat un vis frumos care odata si odata ar putea sa devina realitate.Vai, cat de mult timp se pierde in indoiala si necredinta! Numai cand cunosti adevarul numai atunci el te poate elibera. Cand auzi despre el,cand citesti despre el sau vorbesti despre el, nu are niciun efect. Adevarul trebuie sa traiasca, sa pulseze si sa-si aiba existenta in voi. Numai atunci va elibereaza si numai atunci puteti cunoaste adevarata insemnatate a libertatii inimii,mintii si spiritului. 

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

4 nov. 2020

Viata spirituala...


 In viata spirituala nu trebuie sa existe gandire subiectiva. Viata spirituala este obiectiva, practica, reala, plina de neprevazut si de evenimente interesante. Asteapta-te oricand ca imposibilul sa devina posibil. Asteapta-te sa se intample miracol dupa miracol, pentru simplul fapt ca traiesti si demonstrezi legile divine. Cand traiesti dupa legile lui Dumnezeu, orice se poate intampla oricand, pentru ca esti acordat la diapazonul puterilor inalte si actionezi la nivelul de constiinta cel mai inalt. Esti una cu Mintea Universala, cu Dumnezeu. Cand nu mai exista separatie, cand se lucreaza ca fiind unul, totul este posibil. Deci acordeaza-te la diapazonul lui Dumnezeu. Incepe ziua in rezonanta cu El, prin a fi calm si a gasi aceasta seninatate si pace interioara pe care nimic nu o poate tulbura. Inainte de a canta pe un instrument muzical sensibil, acesta trebuie acordat. Cu atat mai mult trebuie sa fii si tu acordat zilnic inainte de a canta in orchestra vietii. 

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

3 nov. 2020

Cum puteti citi energia cristalelor in 6 pasi! “Cristalele sunt fiinte vii” spunea genialul Tesla!...


 Cristalele… Cristalele nu reprezinta o solutie miraculoasa de vindecare; ele lucreaza in moduri subtile. Pentru a utiliza o metafora, cristalele sunt comparabile cu suplimentele alimentare. La fel ca suplimentele sunt concepute pentru a sustine o dieta sanatoasa, la fel si cristalele au rolul de a completa bunastarea generala a fiintei umane. De ce sunt cristalele un supliment? Ei bine, pentru ca factorul cel mai puternic determinant al sanatatii este ceea ce faceti in mod regulat (modele de gandire, de credinte, de dieta, obiceiuri, etc.) Asa ca nu va asteptati sa existe in jurul dvs. dragoste neconditionata, daca singurul lucru pe care il schimbati in viata dvs. e doar o piatra de cuart roz in jurul gatului dvs. (desi acest cristal va poate ajuta).

Cristalele sunt niste lucruri vii. Cristalele sunt unice in felul in care ele cresc, la fel cum o fac fiintele vii. Cristalele cresc in modele geometrice specifice (geometrie sacra), in functie de tipul de cristale. De asemenea, la fel ca cele mai multe forme de viata de pe Pamant, cristalele sunt pe baza de carbon. Cristalele, desi diferite fata de cele mai multe lucruri pe care noi le consideram ca fiind “vii”, sunt intr-adevar o forma de viata, fiecare intruchipand un spirit unic.

Nikola Tesla a spus odata: “In cristale avem o dovada pura a existentei unui principiu de viata de formare, si cu toate ca nu putem intelege viata cristalelor, acestea sunt totusi fiinte vii.” Acestea nu sunt cuvintele unor ocultisti, ci al unui om de stiinta cu mult inaintea timpului sau, despre care Albert Einstein il considera a fi cel mai inteligent om aflat in viata.

Cum lucreaza cristalele

Cristalele emit energii specifice (fiecare dintre ele sunt diferite), care interactioneaza cu campurile noastre energetice. Din moment ce cristalele detin anumite tipare de energie, acest lucru poate sincroniza corpul nostru energetic la rezonanta cristalului. Amintiti-va, starea de baza a realitatii este o “supa cuantica” de frecvente / vibratii energetice, care interactioneaza si se amesteca in mod constant. Acelasi genial Nikola Tesla spunea: “Daca doriti sa gasiti secretele Universului, ganditi-va in termeni de energie, frecventa si vibratii”.

In ziua de astazi, avem o intelegere stiintifica limitata a cristalelor. Totusi, in 2014, s-a descoperit faptul ca cristalele au o capacitate incredibila de stocare a datelor. Asadar, ce alte calitati s-ar putea cristalele sa aiba, de care noi nu suntem inca constienti?


 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.