Totalul afișărilor de pagină

30 nov. 2016

Alternativa la proiecţie...


1.Orice scindare a minţii trebuie să implice o respingere a unei părţi din ea, şi asta e credinţa în separare. Întregimea lui Dumnezeu, care este pacea Sa, nu poate fi apreciată decât de o minte întreagă care recunoaşte Întregimea creaţiei lui Dumnezeu. Prin această recunoaştere, ea îşi cunoaşte Creatorul. Excluderea şi separarea sunt sinonime, la fel ca separarea şi disocierea. Am spus mai înainte că separarea a fost şi este o disociere şi că, odată ce are loc, proiecţia devine principala ei apărare, sau procedeul prin care îşi asigură continuitatea. Motivul însă poate să nu fie atât de evident pe cât crezi.
2.
Ce proiectezi, renegi, şi nu crezi, aşadar, că îţi aparţine. Tu te excluzi prin chiar judecata că eşti diferit de cel asupra căruia proiectezi. De vreme ce ai judecat şi ai respins ce ai proiectat, continui să îl ataci pentru că îl ţii în continuare separat. Făcând-o inconştient, încerci să nu conştientizezi că te-ai atacat pe tine însuţi, şi îţi închipui astfel că ţi-ai luat toate măsurile de precauţie.
3.
Proiecţia însă te va răni întotdeauna. Ea îţi întăreşte credinţa în mintea ta scindată, singurul ei scop fiind acela de-a perpetua separarea. E exclusiv un procedeu de-al eului de-a te face să te simţi diferit de fraţii tăi şi separaţi de aceştia. Eul îl justifică motivând că te face să pari „mai bun" decât ei, făcându-ţi astfel şi mai obscură egalitatea cu aceştia. Proiecţia şi atacul sunt corelate în mod inevitabil, proiecţia fiind întotdeauna un mijloc de-a justifica atacul. Mânia fără proiecţie e imposibilă. Eul foloseşte proiecţia doar ca să îţi distrugă percepţia ta şi a fraţilor tăi. Procesul începe cu excluderea unui lucru ce există în tine, dar pe care nu îl vrei, şi duce direct la excluderea ta din mijlocul fraţilor tăi.
4.
Am învăţat însă că există o alternativă la proiecţie. Fiecare aptitudine a eului are o întrebuinţare mai bună, căci aptitudinile lui sunt dirijate de minte, care are o Voce mai bună. Spiritul Sfânt extinde, iar eul proiectează. Aşa cum obiectivele lor sunt opuse, tot aşa este şi rezultatul.
5.
Spiritul Sfânt începe cu perceperea ta ca lucru perfect. Ştiind că această perfecţiune e împărtăşită, El o recunoaşte în alţii, întărind-o astfel şi în tine, şi în ei. În loc de mânie, asta trezeşte iubire de ambele părţi, pentru că stabileşte includere. Percepând egalitate, Spiritul Sfânt percepe nevoi egale. Automat, asta invită Ispăşirea, căci Ispăşirea e singura nevoie universală din lumea aceasta. Singurul mod de-a-ţi afla fericirea în lume e acela de-a te percepe astfel. Căci aşa adevereşti că nu eşti în lumea aceasta, pentru că lumea e un loc nefericit.
6.
Oare cum îţi poţi afla bucuria într-un loc lipsit de bucurie altfel decât realizând că nu eşti în locul respectiv? Nu poţi fi unde nu te-a pus Dumnezeu, iar Dumnezeu te-a creat parte din El. Iată atât unde eşti, cât şi ce eşti. E ceva complet inalterabil. E includere totală. Nu îl poţi schimba acum şi niciodată. Căci e în vecii vecilor adevărat. Nu e o convingere, ci un Fapt. Ce a creat Dumnezeu e ca El de adevărat. Adevărul său stă numai în desăvârşita sa includere în Singurul desăvârşit. A nega asta înseamnă a te nega pe tine şi pe El, din moment ce este imposibil să accepţi una fără alta.
7.
Desăvârşita egalitate a percepţiei Spiritului Sfânt e doar reflecţia desăvârşitei egalităţi a cunoaşterii lui Dumnezeu. Percepţia eului nu are echivalent în Dumnezeu, dar Spiritul Sfânt rămâne Puntea dintre percepţie şi cunoaştere. Dându-ţi posibilitatea să foloseşti percepţia într-un mod ce reflectă cunoaştere, ţi-o vei aminti în cele din urmă. Eul ar prefera să creadă că această reamintire e cu neputinţă, dar percepţia ta e cea îndrumată de Spiritul Sfânt. Percepţia ta va înceta unde a şi început. Toate converg în Dumnezeu, pentru că toate au fost create de El şi în El.
8.
Dumnezeu Şi-a creat Fiii extinzându-Şi Gândul şi reţinând extensiile Gândului Său în Mintea Sa. Toate Gândurile Sale sunt, aşadar, cât se poate de unite în ele şi între ele. Spiritul Sfânt îţi dă posibilitatea să percepi această întregime acum. Dumnezeu te-a creat să creezi. Nu Îi poţi extinde Împărăţia până nu Îi cunoşti întregimea.
9.
Gândurile încep în mintea celui care le gândeşte, de unde se extind în afară. Asta e la fel de adevărat în ce priveşte Gândirea lui Dumnezeu, cât şi în ce o priveşte pe a ta. Deoarece mintea ta e scindată, poţi atât să percepi, cât şi să gândeşti. Percepţia însă nu poate scăpa de legile fundamentale ale minţii. Percepi din minte şi îţi proiectezi percepţiile în afară. Deşi percepţia de orice fel nu e reală, ai făcut-o şi Spiritul Sfânt o poate folosi deci foarte bine. El poate inspira percepţia şi o poate conduce spre Dumnezeu. Această convergenţă pare să fie într-un viitor îndepărtat numai din cauză că mintea ta nu e perfect aliniată cu ideea şi, prin urmare, nu o vrea acum.
 10.
Spiritul Sfânt foloseşte timpul, dar nu crede în el. Venind de la Dumnezeu, El foloseşte totul spre bine, dar nu crede în ce nu e adevărat. De vreme ce Spiritul Sfânt e în mintea ta, mintea ta poate crede şi ea numai ce e adevărat. Spiritul Sfânt poate vorbi numai pentru asta, căci El vorbeşte pentru Dumnezeu. Îţi spune să Îi înapoiezi lui Dumnezeu mintea ta întreagă, pentru că nu L-a părăsit nicicând. Dacă nu L-a părăsit nicicând, nu trebuie decât să o percepi aşa cum este ca să Îi fie înapoiată. Conştientizarea deplină a Ispăşirii e, aşadar, recunoaşterea că separarea nu s-a produs niciodată. Eul nu poate să o înfrângă pentru că e o afirmare explicită a faptului că eul nu s-a produs nicicând.
11.
Eul poate accepta ideea că înapoierea este necesară pentru că poate atât de uşor să facă ideea să pară dificilă. Spiritul Sfânt îţi spune însă că nici măcar înapoierea nu e necesară, căci ce nu s-a întâmplat nicicând nu poate să fie dificil. Cu toate acestea, tu poţi să faci ideea înapoierii atât necesară, cât şi dificilă. Şi totuşi, e cât se poate de clar că perfecţii nu au nevoie de nimic şi că nu poţi să resimţi perfecţiunea ca o realizare dificilă, pentru că asta e ceea ce eşti. Iată cum trebuie să percepi creaţiile lui Dumnezeu, aducându-ţi toate percepţiile pe singura linie pe care o vede Spiritul Sfânt. Această linie e linia directă de comunicare cu Dumnezeu, şi îţi lasă mintea să conveargă cu a Lui. Nu există conflict niciunde în această percepţie, căci înseamnă că toată percepţia e călăuzită de Spiritul Sfânt, a Cărui Minte e fixată asupra lui Dumnezeu. Numai Spiritul Sfânt poate rezolva conflictul, pentru că numai Spiritul Sfânt e lipsit de conflict. El percepe doar ce e adevărat în mintea ta şi Se extinde în afară doar la ce e adevărat în alte minţi.
12.
Diferenţa dintre proiecţia eului şi extinderea Spiritului Sfânt e foarte simplă. Eul proiectează pentru a exclude şi deci pentru a amăgi. Spiritul Sfânt extinde recunoscându-Se pe El în fiecare minte şi percepându-le astfel ca tot unitar. Nimic nu este în conflict în percepţia aceasta, căci ce percepe Spiritul Sfânt e totuna. Oriunde Se uită, Se vede pe El şi, pentru că El e unit, oferă întotdeauna Împărăţia întreagă. Acesta e singurul mesaj pe care I l-a dat Dumnezeu şi pentru care trebuie să vorbească, căci tocmai asta este El. Pacea lui Dumnezeu stă în acel mesaj, aşa că pacea lui Dumnezeu stă în tine. Măreaţa pace a Împărăţiei se răsfrânge de-a pururi în mintea ta, dar trebuie să se răsfrângă în afară pentru a te face conştient de ea.
 13.
Spiritul Sfânt ţi-a fost dat cu desăvârşită imparţialitate şi Îl poţi recunoaşte doar recunoscându-L în mod imparţial. Eul e legiune, dar Spiritul Sfânt e unul. Niciun pic de întuneric nu rămâne nicăieri în Împărăţie, dar rolul tău e doar să nu laşi să rămână niciun pic de întuneric în mintea ta. Această aliniere cu lumina e nelimitată, căci e aliniată cu lumina lumii. Fiecare dintre noi e lumina lumii şi, unindu-ne minţile în lumina aceasta, proclamăm Împărăţia lui Dumnezeu împreună şi ca tot unitar.

“A Course in Miracles” de Kenneth Wapnick-
-sursa- http://viatainmiracole.blogspot.ro/-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

29 nov. 2016

Despre Initierile Reiki ...

Cred, ca toti dintre voi, care sunteti practicanti Reiki sau doriti sa deventi, sunteti informati ca o initiere pentru un grad/nivel al unui sistem Reiki, consta in efectuarea de catre Maestrul Instructor Reiki a unui numar de acordaje, pe care le primeste studentul caruia i se face initierea.
Scriu despre initierile Reiki (fie Usui, Karuna,Karuna Ki etc) caci multi din studentii mei care au primit acordajele de Maiestru Instructor Reiki, isi pun intrebarea cat de repede si in ce conditii pot face si ei acordaje Reiki pentru diferite grade/nivele.
            Cred, in primul rand, ca si aici, se poate aplica proberbul “Graba strica treaba”.
De ce?
Ca sa dau un raspuns cat mai clar, va reamintesc ca initierea are trei aspecte importante:
I. - de ritual, adica aspectul fizic care rezulta din toate miscarile facute de catre Maestrul Instructor Reiki asupra receptorului, in procesul de acordaj.
II. - un aspect energetic, caci receptorului i se deschide chakra coroanei  si canalul Governor - sau Shushumna ca in Qi Gong - pentru ca Energia Universala/Lumina de la Sursa de Energie, sa ajunga sa poata fi transmisa de acesta prin palme catre sine/autotratament sau catre alte persoane/tratament.
III. - un aspect spiritual, caci prin initiere studentul, care devine practicant Reiki capata un numar de Ghizi Spirituali.
Sunt convins ca stiti toate aceste date, dar le-am reluat caci ma voi referi, in continuare la ele.
            Maestrul care face Initierea trebuie sa stie la perfectie ritualul de realizare al acordajelor, asa cum l-a primit de la Maestrul sau; el trebuie reprodus perfect. Desigur ca acest lucru cere antrenament, rabdare si o autoapreciere corecta pentru a simti cand esti pregatit sa faci Initierea.
            Cu privire la aspectul energetic, trebiue sa mentionez, ca Maestrul Instructor care face initerea Reiki, transmite celui care primeste Initierea, in cadrul procesului energetic, o particica infima din Energia/Lumina sa.
Ce rezulta de aici?
In primul rand, rezulta ca Maestrul Instructor Reiki, trebuie sa aiba vechime destul de mare ca practicant Reiki, dupa parerea mea de cel putin un an de cand a primit gadul de Maestru Instructor Reiki, pentru ca Maestrul Reiki sa fie foarte curat energetic, ca urmare a autotratamentelor pe care si le face, si pentru ca Lumina de la Sursa, inmagazinata in el, sa fie suficient de mare pentru a avea rezerve care sa ii permita sa cedeze din ea studentului care primeste Initierea.
In al doilea rand, este important ca Maestrul Instructor Reiki, care doreste sa faca initieri, sa fie si un practicant constant al terapiei Reiki, aplicata altor persoane; caci dupa cum bine stiti practicarea permanenta a tratamentului Reiki, aplicat altor persoane, va permite sa transmiteti din ce in ce mai multa Lumina prin palmele Dvs., caci prin tratament se intareste canalul Governor al terapeutului, si in consecinta puteti transmite din ce in mai multa Lumina.
In al treilea rand, cred, de asemenea, ca este foarte bine, ca Maestrul Instructor Reiki care doreste sa faca initieri sa se autoevalueze, cat mai obiectiv, pentru a decide care este momentul cel mai ptrivit in care sa inceapa sa faca initieri.
In cazul in care, momentul ales nu este optim, efectele sunt negative asupra recetorului care primeste initierea, cu consecinte negative asupra evolutiei ca practicant Reiki a acestuia.
Din pacate, am avut multi practicanti Reiki, care au venit sa primeasca, din nou initieri in cadrul cursurilor mele, caci nu simteau bine Energia Reiki.
Prin repetarea Initierii cu mine, dupa primirea acesteia, practicantii Reiki au simtit energia Reiki asa cum este normal sa se simta de practicantul Reiki, dupa primirea Initierii.
Asa ca sfatul meu este: Nu va grabiti, caci daca trebuie sa faceti Initieri Reiki, veti face!
Va doresc, tuturor, multa sanatate si numai bine.
-sursa- http://cev-reikiradiestezie.blogspot.ro/2010/10/despre-initierile-reiki.html-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

28 nov. 2016

Totul se intampla cu un motiv...

Atunci cand ai nevoie de ajutor intr-un anume aspect al vietii tale, Dumnezeu iti trimite oamenii care te pot ajuta. Depinde insa de tine sa poti sa-i mentii in viata ta sau nu. In multe cazuri atunci cand cunosti o noua persoana, stii instinctiv ca o cunosti sau ca trebuie sa apara acum tocmai ca sa te ajute sa depasesti anumite blocaje.
Acesti oameni apar in viata ta cu un motiv, te invata o lectie sau pur si simplu sunt meniti sa te ajute sa treci peste anumite probleme, si sa stii cum sa te descurci in continuare. Acesta este unul din principalele motive pentru care oamenii imi solicita sedinte: pentru ca de multe ori nu stiu ce ar trebui sa faca in continuare, si Dumnezeu gaseste o modalitate ca aceasta informatie sa ajunga la ei pe o cale in care ei ar putea s-o inteleaga.
Trebuie sa stii ca, din pacate oamenii invata doar din experientele negative, asa ca nu fii trist daca treci prin anumite experiente. Gandeste-te ca sufletul tau a ales inainte de a veni la reincarnare in ce familie sa vina, tocmai ca sa depaseasca anumite obstacole. Si de multe ori, dupa experientele neplacute noi descoperim cat de puternici suntem.
Oamenii pe care ii intalnesti si care te ajuta sa treci peste anumite bariere sunt de fapt oamenii care te formeaza ca om si personalitate. Daca cineva te raneste, iti raneste inima, trebuie sa-l ierti, si sa te gandesti ca ti-a dat o lectie: fii atent cui ii deschizi inima de acum inainte. Daca cineva te iubeste, iubeste-l si tu neconditionat, pentru ca te invata lectia iubirii: cum sa te iubesti si pe tine, dar si pe cine merita.
Poti sa faci din viata ta tot ce doresti: trebuie numai sa te decizi, si Dumnezeu iti va scoate in cale oamenii potriviti meniti sa te ajute si sa te puna pe calea cea buna.
-sursa-http://www.programespirituale.com/totul-se-intampla-cu-un-motiv/- 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

27 nov. 2016

Cum sa-ti cresti vibratia-tehnica din lucru...

Ia o foaie de hartie si fa o lista cu cel putin 10 lucruri frumoase care sunt in viata ta, indiferent daca te impacteaza fizic sau psihic. Apoi, in dreptul fiecarei lucru pune 3 liniute unde notezi ce lucruri bune ti-au adus acele lucruri bune pe care le ai déjà. Si apoi, la fiecare treci cate 3 chestii bune aduse, si tot asa. Intotdeauna binele se propaga si va aduce si alte lucruri bune in viata unui individ.
Este foarte important sa fii recunoscator atat pentru lucrurile bune cat si pentru rele. Pentru ca daca noi nu am trece prin tragedii, nu ajungem sa ne schimbam si automat, sa generam un flux de lucruri bune care sa intre in viata noastra. Fa o alta lista cu 10 tragedii sau lucruri rele care ti s-au intamplat si care au fost urmarile pozitive. Indiferent cat de greu ti-ar fi, incearca sa gasesti si partea buna, pentru ca intotdeauna exista.
Ca sa primesti ceva, mai intai trebuie sa daruiesti. Inceteaza sa iti mai doresti anumite lucruri daca tu nu esti in stare sa daruiesti alte lucruri. Si aici ma refer la iubire neconditionata. Invata sa daruiesti altora si sa creezi energie pozitiva in jurul tau ajutandu-i pe ceilalti. Am avut la un moment dat o clienta care nu avea mare legatura cu spiritualitatea, insa ea a vazut ca daca face fapte bune, ii merge bine. Asa ca zilnic facea o lista cu 10 lucruri bune facute: incepand de la faptul ca lasa o persoana in varsta sa stea jos in autobuz, etc.
Invata sa-ti inlaturi fricile pentru ca ele te trag in jos. Este ca si cum ai incerca sa zbori avand de picior o piatra de moara. Temerile noastre ne tin inapoi din a atinge o stare de iubire si fericire, si, infruntandu-le, ti se deschid drumurile catre o lume plina de oportunitati.
Tine minte: ca sa-ti cresti vibratia primul pas este ca tu sa constientizezi ca trebuie, ca ai nevoie sau ca vrei sa faci acest lucru. Totul incepe de la daruire: daruieste ceva neconditionat si la fel, vei primi multe lucruri neconditionate, chiar daca uneori dureaza si nu le primesti de la persoanele carora le-ai facut bine. Misiunea ta pe pamant este sa daruiesti si sa primesti dragoste neconditionata in tot ce te inconjoara.-tehnica de lucru din programul de Manifestare a abundentei in viata ta-program.
-sursa- http://www.programespirituale.com/cum-sa-ti-cresti-vibratia-tehnica-din-lucru/-
 Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

26 nov. 2016

Cum îți poți modela viața prin puterea subconștientului...

Încă de mici avem visuri legate de ceea ce vom deveni când vom fi mari. Pe parcursul vieții ne schimbăm însă opțiunile, alegem altceva, ne îndreptăm spre ceea ce avem înclinație și atracție. Cert este că fiecare dintre noi are visuri și speranțe. Cei mai hotărâți, cu privire la visul lor, chiar reușesc să și-l atingă, alții însă mai puțin. Diferența între cei care reușesc și cei care nu-și ating visurile, este gândirea fiecăruia.
Cel care își va atinge visul, este o persoană optimistă, convinsă încă de la început că va obține ceea ce visează. Este o persoană care are încredere în ea, se imaginează ca și cum și-ar trăi deja visul şi nu renunță la acest vis.Cel ce eșuează, chiar dacă își dorește, înseamnă că o face superficial, pentru că în sinea lui nu are încrederea ca va putea vreodată obține acel lucru. Astfel, fiecare prin subconștientul său își modelează viața.Subconștientul deține puterea credinței că ne putem împlini ambițiile și visurile noastre pot deveni realitate. Trebuie să încerci să dai mereu o formă idealului tău. Subconștientul va răspunde, iar lucrurile pe care îți dorești să le îndeplinești în viață, indiferent că este vorba despre sănătate, carieră, un caracter nobil sau orice altceva, se vor îndeplini.
Dacă vei crede cu tărie în aceste rezultate și vei încerca din toate puterile să le obții, sunt șanse mult mai mari să se îndeplinească, decât dacă nu ai face nimic. Însă, doar atunci când dorința se transformă în acțiune, aceste lucruri pot deveni reale. Nu poți să-ți dorești un lucru fără ca tu să faci ceva în sensul acesta. Nimic nu-ți va pica din cer. Trebuie să „pornești” tu în căutarea acelui lucru.
Dacă îți dorești să atingi un obiectiv, indiferent de domeniu, fixează-ți acest ideal și urmărește-l cât mai tenace. Gândește-te consecvent la el până atunci când simți că este pe cale să se întâmple.
Prosperitatea începe în mintea ta și este imposibil de obținut, atât timp cât mintea ta o tratează cu ostilitate. De aceea trebuie să-i transmiți exact subconștientului tău ceea ce îți dorești.
Noi tindem să obținem ceea ce ne dorim, de aceea trebuie să ne fixăm bine obiectivele în minte, să ne fie clar ce vrem, să nu oscilăm între dorințe. Dacă azi vrem ceva, mâine altceva, nu vom obține nimic din ce ne dorim, iar rezultatul va consta în suma gândurilor emise.
Subconștientul funcționează. Astfel că, „Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple”, nu este doar o simplă zicală. Gândurile sunt magneți care atrag lucruri similare. Dacă gândurile tale rămân la sărăcie și boală, îți vor aduce sărăcie și boală. Nu există posibilitatea de a produce opusul a ceea ce ai în minte. Toate realizările se obțin întâi la nivel mental. Așadar, fii optimist, dezvoltă-ți obiceiul de a privi constructiv orice lucru, plin de încredere și speranță! Abține-te să privești viața cu incertitudine și îndoială. Câștigă-ți obiceiul de a crede că ceea ce e mai bun e pe cale să se întâmple.
Trebuie să te analizezi. Există o singură persoană în lume care te poate pune pe drumul spre succes. Această persoană ești TU. Caută adânc în tine și scoate din subconștient ceea ce îți dorești cu adevărat în viață și vezi ce mijloace ai la dispoziție pentru a te conduce la atingerea acelui obiectiv. Trebuie să fii realist. Revizuiește-ți periodic educația, experiențele anterioare, plăcerile și interesele. Caută acele aspecte ale vieții tale în care te-ai bucurat de succes și ai atins satisfacția și plăcerea. Acestea sunt indicatorii în care vei avea succes în viitor. Nu te uita la ceea ce ai realizat până acum în viață, ci la ceea ce poți realiza de acum înainte.
Este foarte important să știi ce îți dorești de la viață. Ca să reușești trebuie să îți concentrezi atenția asupra unui obiectiv bine stabilit, statornic. O persoană cu un singur punct forte are mult mai multe șanse de reușită, decât o persoană care își îndreaptă atenția către zece obiective, astfel își risipește energia și nu știe niciodată ce are de făcut.
După ce ți-ai fixat bine obiectivul în care crezi cu toată tăria, obiectiv pe care încearcă să-l vizualizezi ca și cum s-ar fi îndeplinit deja, ca și când te-ai afla deja în situația în care acesta s-a realizat, acum treci la acțiune pentru atingerea acelui scop. Chiar dacă asta presupune să începi de undeva de jos, chiar dacă acel obiectiv pare foarte îndepărtat, chiar dacă vei întâmpina obstacole, nu renunța nicio clipă la visul tău. Dacă vei fi perseverent, vei atinge acel vis, dacă vei renunța pe parcurs înseamnă că nu ți l-ai dorit suficient  și niciodată nu va fi realizabil. Păstrează-ți visul mereu viu în mintea ta și nu-ți imagina că viața ar putea fi altfel, decât arată ea în visul tău.
-sursa- ”Cum să folosim puterea subconștientului”, Joseph Murphy, Editura Nicol, 2011.-



Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella






25 nov. 2016

Cum sa creezi magie cu Reiki...

Fiind un practicant Reiki, cea mai frecventa intrebare care mi se pune este: “ Face minuni peste noapte?” Raspunsul meu este Da si Nu, in acelasi timp. Poate ca stiti deja, in Reiki cele mai importante aspecte sunt auto-tratamentul si intentia. Invatam in fiecare zi prin diferite experiente – unele bune, altele provocatoare. Provocarile sunt cele care ne invata cele mai multe lucruri, multi dintre noi au tendinta sa isi piarda credinta in acele incercari. Suntem programati sa gandim pe termen scurt si sa gandim imediat negativ. Asa ca, hai sa aducem putina magie cu Reiki, mai ales cei care au inceput recent sa practice.
In primul rand si cel mai important, daca vrei sa creezi magie trebuie sa crezi in magie!
Va impartasesc cateva metode simple de urmat.
– Cand va treziti dimineata,chiar inainte de a va deschide ochii, multumiti Universului si divinitatii/ ingeri/ maestri ascensionati cu care lucrati, pentru noua si frumoasa zi care incepe. Asta va ajuta sa va incepeti ziua cu sperante noi.
– Inainte de a va incepe ziua, desenati simbolul de putere in jurul vostru si cereti Reiki sa va tina in siguranta. Daca sunteti practicant de nivelul 1, doar setati-va intentia ca Reiki sa va protejeze.
– De cate ori beti apa, transmiteti Reiki in apa si cereti sa va mentina o stare buna de sanatate. La fel puteti face si cu mancarea. Puteti ,fie sa va energizati palmele cu simboluri si sa trimiteti Reiki in apa si mancare, fie sa desenati mental simboluri Reiki deasupra apei si mancarii.
– Alegeti o periada convenabila din timpul zile cand va puteti relaxa si sa nu fiti deranjati. Ganditi-va la un aspect pe care doriti sa il vindecati, fie ca e vorba de bani, sanatate sau relatii. Luati un pix si o hartie si notati acel aspect. De exemplu va doriti un job bun, in partea stanga a paginii notati motivele/obstacolele posibile pentru care sa nu aveti acel job, puteti folosi cerneala neagra. In partea dreapta notati cum va puteti atinge scopul, un job in situatia de fata. Puteti scrie cu cerneala albastra sau verde.
– Asezati-va confortabil si faceti-va impamantarea si protectie. Daca sunteti initiati si in sistemul Karuna, desenati simbolul Rama pe picioare si pe peretii din jurul vostru. Il puteti chema pe Arhanghelul Mihail sa va protejeze, de-a lungul sedintei.
– Daca obisnuiti sa folositi lumanari in meditatii si rugaciuni, atunci folositi lumanari albe. Energizati lumanarea , rugati-va la ingeri, maestri , ghizi pentru a binecuvanta situatia respectiva si pentru a indeparta obstacolele.
– Pe masura ce arde lumanarea, vizualizati cum obstacolele scrise sunt absorbite de flacara lumanarii, literele negre sunt imprastiate in aer , sub forma de fum negru. Acum rupeti partea stanga pe care sunt scrise obstacolele.
– Ardeti-o in flacara lumanarii, cu grija. Pentru mai multa siguranta puteti face asta intr-un spatiu deschis, o terasa, un balcon.
– Cand lumanarea arde complet, aduceti multumiri Universului, Reiki, ingerilor, ghizilor, maestrilor – tuturor celor pe care i-ati invocat.
– Acum luati partea dreapta a hartiei pe care ati notat solutiile cu cerneala verde, cititi-le cu voce tare, desenati simboluri Reiki mental, pe hartie. Continuati sa transmiteti Reiki hartiei pentru 10 minute. Rugati-va: “ Draga Univers, ingeri, arhangheli, maestri inaltati, ( orice zeitate in care credeti) va multumesc pentru ca mi-ati aratat posibilitatile si resursele nelimitate pe care mi le-ati oferit. Ajutati-ma sa vad clar drumul pana la implinirea scopului meu. Asta sau mai bine decat atat. Multumesc! Multumesc ! Multumesc!
– Pastrati aceasta hartie pe altarul dumneavoastra sau in cutia cu proiecte Reiki, oferiti-i Reiki regulat.
– Nu asteptati un rezultat imediat. Asta va poate crea stres si neliniste. In timpul vremurilor mai provocatoare noi avem tendinta sa cautam solutii rapide. Nu o faceti! Doar aveti incredere!
– Acordati atentie semnelor pe care le primiti, credeti-ma ca veti incepe sa primiti tot felul de semne, doar fiti deschisi, fiti mai receptivi la ghidarea pe care o primiti.
Acum vreau sa va spun ca si vindecatorii au parte de incercari . Este ok sa infruntati provocarile dar diferenta consta in cat de repede putem transforma o provocare intr-o experienta din care sa invatam. Metoda prezentata mai sus este foarte utila, pe mine m-a ajutat mult. Chiar creeaza magie. Poate nu imediat si poate ca nu in modul in care va asteptati voi. Oricum, dupa o vreme, Reiki va da intelepciunea de a intelege situatiile intr-un mod mai bun. Si Acela va fi momentul in care veti realiza ca ati creat deja magie.
Asta e motivul pentru care, odata in plus, sustin auto-tratamentul zilnic, vindecarea Mamei Pamant , practicarea recunostintei. Le multumesc maestrilor mei, multumesc Reiki , colegilor mei care practica vindecarea, pentru ca ma ajuta sa evoluez in fiecare zi.
Va doresc o transformare fericita pe drumul catre a crea magie cu Reiki!
Autor- Maestru Reiki Moumita Rudra
-sursa- – reikirays-


Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

23 nov. 2016

Cele 5 regrete pe care le are un om înainte de a muri- Bronnie Ware...

O asistentă a înregistrat de-a lungul timpului cele mai comune regrete ale persoanelor aflate pe patul de moarte, iar în top se află afirmația “Mi-aș fi dorit să nu muncesc atât de mult”. Care ar fi cel mai mare regret al tău daca aceasta ar fi ultima zi din viață? 
Nimeni nu a menționat nimic care să aibă legatură cu sexul sau cu bungee jumping. Bronnie Ware este o asisitenta medicală din Australia, care și-a petrecut mulți ani din viață îngrijind persoanele aflate în ultimele 12 săptămâni de viață. Ea a postat tot ceea ce spuneau persoanele respective pe blogul personal care se numește Inspiration and Chai, care a atras atât de mult atenția încât femeia a decis să puna toate informațiile într-o carte.
Mai jos vă prezentăm top cinci regrete ale persoanelor aflate pe patul de moarte:
1. Îmi doresc să fi avut curajul să-mi trăiesc cu adevarat viața pentru mine, nu viața pe care alții o așteptau de la mine
“Acesta a fost cel mai comun regret. Atunci când oamenii își dau seama că viața lor este pe sfârșite și analizează ce au făcut în restul vieții, își dau seama că au ramas o mulțime de vise neîmplinite. Mulți oameni nu și-au îndeplinit nici jumătate din vise, iar acest lucru s-a datorat alegerilor făcut de-a lungul vieții . Sănătatea îți aduce cea mai mare liberate și cei mai mulți realizează acest lucru atunci când nu o mai au”.
2. Îmi doresc să nu fi lucrat atât de mult
“Acest regret l-am întâlnit la fiecare pacient bărbat pe care l-am îngrijit. Ei au ratat tinerețea copiilor, dar și compania partenerei. Toți bărbații pe care i-am îngrijit regretau enorm faptul că au petrecut foarte mult timp la serviciu muncind pentru diverse proiecte”.
3. Îmi doresc să fi avut curajul să-mi exprim sentimentele
“Multe persoane și-au suprimat sentimentele în așa fel încât să mențină liniștea și pacea cu alții. Un rezultat a fost acela că s-au complăcut într-o existență mediocră și nu au devenit niciodată ceea ce de fapt erau capabili să devină. Multe boli i-au afectat în urma acestor sentimente păstrate sub lacăt”.
4. Îmi doresc să fi păstrat legătura cu prietenii mei
“Adesea ei nu-și dau seama de beneficiile unui vechi prieten, asta până în ultima săptămână de viața. Mulți au devenit atât de prinși de viața lor încât au renunțat la prietenii de altă dată”.
5. Îmi doresc să mă fi lăsat să fiu mai fericit
“Aceast regret este surprinzător de comun. Mulți nu au realizat decât pe patul de moarte că fercirea este o alegere. Ei au fost toată viața închistați cu tabieturile și obiceiurile lor. Frica de schimbare i-a făcut să se prefacă fața de alții și în special față de ei”. 
-sursa-http://atingereaiubirii.blogspot.ro/-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

22 nov. 2016

Roaga-ti ingerul tau pazitor sa te invete iubirea de sine...

Pentru a invata sa ne iubim pe noi insine avem nevoie sa intelegem cum se raporteaza ceilalti la noi pentru a ne iubi. Problema este ca, inca de mici, am fost invatati despre iubire numai ceea ce au reusit sa ne transmita cei apropiati – care aveau ei insisi propriile limitari si rani sufletesti. Pentru a depasi aceste tipare este bine sa invatam sa ne iubim, asa cum ne iubeste o fiinta foarte elevata, spre exemplu ingerul nostru pazitor.

Iata o modalitate practica: timp de o saptamana, in fiecare dimineata il invocam pe ingerul nostru pazitor si il rugam sa ne invete pe parcursul acelei zile sa ne iubim, asa cum ne iubeste el. In orele care urmeaza suntem cat mai atenti la toate manifestarile noastre, asa cum facem cand cineva spune uneori ca ne iubeste, dar actiunile sale nu dovedesc asta si cautam sa intelegem care ii sunt sentimentele reale. E necesara o observare lucida si relaxata, nu pentru a vina greseli, ci pentru a patrunde in profunzime mecanismele prin care propria minte ne face sa fim lipsiti de iubire.
De fiecare data cand observam ganduri sau actiuni de natura sa ne raneasca, ii marturisim cu sinceritate ingerului nostru ca nu stim inca sa ne iubim pe noi insine si reinnoim rugamintea sa ne invete el. Vom face acelasi lucru si cand vom observa ca am intrat din greseala in situatii complicate in care ceilalti par sa ne raneasca. Fara a mai cauta sa dam vina pe ei, ne vom asuma pur si simplu faptul ca situatia respectiva se datoreaza lipsei de iubire pentru noi insine si il vom ruga cat mai des pe ingerul pazitor sa fim invatati cum sa ne iubim cu adevarat.Unul din locurile comune ale gandirii umane este ca nu meritam iubire atunci cand gresim. De aceea, cand ne simtim vinovati, ne refuzam cu si mai multa indarjire dragostea si astfel gresim mai mult, invartindu-ne iar si iar in acelasi cerc. Totusi, din punct de vedere divin, lucrurile stau altfel: tocmai cel care greseste (fiul risipitor) are nevoie de mai multa iubire pentru a se putea redresa. De aceea in momentele de mare incercare, cand credem ca am gresit si asteptam sa fim pedepsiti sau ne pedepsim singuri, este necesar sa-i cerem ajutorul ingerului nostru pazitor.
Il putem invoca astfel: “Iubit inger pazitor, te rog ajuta-ma sa ma iubesc exact asa cum sunt acum: trist, speriat si confuz, pentru ca stiu ca tu ma iubesti chiar si asa si vrei sa invat si eu sa acord acest gen de iubire neconditionata mie si celorlalti“. Acesta este un mod matur de a iubi, singurul care ne poate duce dincolo de aparente. Daca nu suntem capabili sa ni-l acordam noua insine, este putin probabil ca vom reusi cu ceilalti.
Mai ales la inceputul acestei practici, este posibil sa fim uimiti cat de des ne purtam fara intelegere si iubire pentru noi insine. Dar daca perseveram, vom observa curand ca este tot mai usor sa sesizam din timp aceasta tendinta si apoi chiar sa o suspendam inainte de a declansa multe din obiceiurile mentale negative. Treptat se instaleaza o stare de siguranta, implinire si transparenta.Iubeste-te asa cum ingerul tau pazitor te iubeste.
El nu-ti raneste niciodata sufletul pentru a-ti salva imaginea. El nu te indeamna sa fii descurajat – tocmai pentru ca iti cunoaste infinita comoara launtrica. Nu-ti sopteste niciodata ca esti neputincios, intrucat stie ca el – si multe legiuni de ingeri – sunt mereu gata sa vina in ajutorul celor care-l cer cu umilinta si credinta. Nu te ameninta ca nu te va mai iubi din cauza ca ai gresit; pentru el este evident ca, atat timp cat vei exista separat, vei continua sa gresesti. Si de altfel multe realizari minunate au fost obtinute “din greseala”… El nu te va privi tolerant cum perseverezi in greseala – aceasta risca sa devina o cale fara intoarcere. El nu te amageste niciodata ca meriti iubire pentru ca esti “mai presus decat altii”, caci stie cu siguranta ca in aceasta lume nici macar un graunte de nisip nu ar putea sa existe fara iubirea Tatalui.

A face pace cu tine insuti, intr-un mod plin de luciditate si dragoste, este primul pas catre veritabila cunoastere de sine care aduce simultan la suprafata culmile cele mai sublime ale personalitatii, dar si abisurile cele mai intunecate. Daca nu te iubesti cu adevarat, nu vei avea niciodata taria sa te privesti in fata, exact asa cum esti, OM – supus greselii, tentatiilor, caderilor, dar totodata capabil sa oglindesti in inima ta maretia Totului.
- Sursa-drumuricatretine.wordpress.com-
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

21 nov. 2016

Îndoctrinarea care ne încetinește evoluția spirituală...

 Puține ființe umane se opresc să se întrebe dacă nu cumva credințele lor au fost vreodată în realitate ale lor . Ele trăiesc în limitele strâmte  ale gândurilor și concluziilor create de mințile altora. Mulți iau de-a gata programările de o viață și le consideră o parte firească din procesul nostru de socializare.Chiar și hainele pe care le purtăm, felul în care ne coafăm părul,felul de mâncare pe care îl consumăm au fost create de alții.Cât de des este manipulată viața noastră sau limitată de ideile celorlalți? Cât de des acceptați o convingere sau o credință gata stabilită numai pentru a intra în rândul lumii?
      Fiecare idee neconfirmată, limită sau convingere este o potențială capcană a minții, care ne încetinește evoluția personală sau spirituală. Începând din acest moment, luați aminte la numeroasele forțe exterioare care urmăresc să vă influențeze starea de conștiință. Orice gând sau idee care conține o formă de limitare sau o manipulare bazată pe frică reprezintă o capcană a minții. O viață de îndoctrinări fizice are un impact enorm , deorece mințile noastre sunt pline de mii de presupuneri care ne creează limitele, fricile și zidurile invizibile de care ne lovim în viața noastră.

      Toate acestea merg mult mai departe decât putem noi măcar să începem să ne imaginăm.Însăși baza civilizației umane este concluzia fermă, nedisputată că noi suntem ființe umane fizice; și totuși nenumărate experiențe extracorporale de la granița dintre viață și moarte confirmă că noi, ca și conștiințe nu deținem nici o formă biologică sau umană. De fapt, pe măsură ce ne prelungim o experiență extracorporală, forma noastră umană exterioară se dizolvă iar noi devenim o sferă sau un punct de conștiință ce există dincolo de orice densitate și formă.Cu alte cuvinte, corpul nostru uman este doar un vehicul temporar de care ne putem lipsi, a esenței noastre spirituale, adevărate, nonumane .Dacă credința fundamentală a tuturor civilizațiilor umane și al gândirii este complet greșită, atunci imaginați-vă doar cât de multe alte concluzii la care noi am ajuns sunt false? Ideea principală este să puneți totul sub semnul întrebării.
       Începând cu acest moment , observați-vă gândurile care vă limitează potențialul integral, de fiecare dată când un gând începe cu : ” Nu pot”, “Nu ar trebui”, ” Ar trebui”, “Trebuie”, ” Nu sunt capabil să”. Deveniți conștienți de gândurile restrictive care sunt impuse în mintea și în viața voastră. Puneți totul sub semnul întrebării. Numai noi putem să rupem acest cerc vicios al condiționărilor care ne împiedică să ne atingem întregul potențial.
William Buhlman:” Aventuri în viața de dincolo”

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

20 nov. 2016

Invataturile Maestrului Lin Kai Ting ...

Doresc să învăţ oamenii despre faptul că ne putem schimba corpul fizic. Şi, spre exemplu, faptul că bolile pot fi vindecate. Însă vindecarea poate avea loc atunci când aflăm cauza. Doar atunci ne vindecăm.
Tumorile sunt formate din energie patogenă ,negativa. De unde vine energia negativa? Vine din emoţiile negative. De exemplu, furia, tristeţea, frica sau nervozitatea. Am studiat asemenea persoane şi am constatat că majoritatea sunt nefericite. Ele sunt nefericite şi ţin în interiorul lor emoţiile negative, de exemplu furia. Când ţin furia în interior, aceasta produce energie patogena. Ea cand se acumulează, se condensează şi se formează tumoarea.
Aşa apar tumorile şi cauza o reprezintă emoţiile negative. Identificând cauza şi aplicând tehnicile de eliberare,de iertare corelate cu tehnici de energizare aceste tumori pot fi topite, pot fi făcute să dispară. Precum o bucăţică de gheaţă. Dacă punem o bucăţică de gheaţă în apa fierbinte, gheaţa se topeşte, dispare.
Boala va dispare atunci cand intreaga energie patogena dispare. Cauza sunt emoţiile negative. Nu trebuie să ţinem furia în noi. Furia produce multe probleme de sănătate, nu numai tumori, ci şi multe alte probleme.
Furia este cauza principală pentru multe boli,este cauza principala a afectiunilor.
De asemenea pentru autovindecare avem nevoie sa evitam emotiile negative. Pentru asta trebuie să înveţi cum să fii fericit tot timpul. Fericirea este remediul emoţiilor negative. Fără emoţii negative, persoana ar fi fericită şi sănătoasă.
Mulţi oameni nu mai ştiu să zâmbească. Ei au uitat să zîmbească. De aceea, mulţi oameni ţin tristeţea în ei, în interior. Şi astfel îşi produc singuri probleme. Singuri îşi produc boala.
Fiecare poate sa isi schimbe viaţa.Este foarte important să se schimbe pe ei înşişi, nu să-i schimbe pe alţii.
Nimeni nu este perfect. Să te schimbi înseamnă să îţi corectezi defectele, greşelile. Există următoarea zicală: înţeleptul ştie unde greşeşte.
Trebuie să ne corectăm propriile greşeli. Ne vom simţi mai bine, vom fi mai sănătoşi, mai fericiţi.
De obicei oamenii văd greşelile altora şi astfel se înfurie şi produc şi mai multe emoţii negative. Iar motivul principal este acela că doresc să îi corecteze pe alţii, nu pe ei înşişi. Şi nu pot să îi corecteze pe alţii, când aceştia nici măcar nu îi ascultă. În aceste condiţii cum pot spera să-i corecteze pe alţii? În acest fel devin şi mai furioşi şi îşi fac şi mai mult rău.
Pentru a mă corecta pe mine mă gândesc în felul următor: greşelile altora nu îmi aparţin. Atunci de ce ar trebui să ţin greşelile altora în inima mea şi să îmi fac rău? Nu este bine pentru mine, pentru sănătatea mea. Dacă vreau să îi schimb pe alţii, trebuie să încep prin a mă schimba pe mine, să fiu un model. Văzându-mă, oamenii să spună: Eşti o persoană bună! Ai o inimă bună! În acest fel predai, îi înveţi pe alţii. Corpul transmite învăţătura (învăţătura este transmisă de felul tău de a fi). Este o învăţare transmisă prin postura corpului. Când oamenii te văd spun că eşti o persoană bună! Comportamentul şi ceea ce spui sunt învăţătura pe care o transmiţi. Şi eşti aşa cum trebuie. În acest fel poţi să schimbi oamenii, pentru că eşi un model pentru ei, de la care învaţă.
Mulţi doresc să schimbe lumea. Cum să schimbăm lumea? Schimbându-ne pe noi înşine. Dacă ne schimbăm pe noi, lumea va fi schimbată.

Acesta este modul de a ne îmbunătăţi pe noi înşine, de a deveni noi înşine din ce în ce mai buni. Cum se întâmplă acest proces? Eşti tot mai fericit şi mai fericit şi astfel devii o persoană mai bună la suflet. Fericirea este cel mai important lucru în viaţă. Să fii fericit.
Oamenii gandesc gresit. Confuzie în toate. Ei cred că viaţa ar trebui să fie aşa cum gândesc ei. Dar lumea nu este aşa cum gândesc ei. Aceasta este rădăcina gândirii greşite, a gândurilor eronate, a confuziei.
Este foarte important să înţelegi un lucru, pentru că dacă îl înţelegi devii mai fericit. Aşa înţelegi că un lucru este altfel şi nu cum credeai tu că este. Nu este vorba de înţelegerea unui singur lucru şi gata, am terminat. Înţelegi un lucru, apoi altul, şi pas cu pas te schimbi.
Pentru a putea ajuta pe cineva, prima condiţie este încrederea. Dacă oamenii nu au încredere, nu îi pot ajuta. Şi de asemenea există oameni care nu doresc să se schimbe, să-şi schimbe stilul de viaţă. Acesti oameni se blocheaza singuri,nu primesc vindecarea.
Sa stim ca dacă rănesc pe cineva, dacă fac rău altora, în primul rând îmi fac rău mie însumi. Dacă fac rău altuia, mai întâi îmi fac rău mie.
Principiul este legea cauzei şi efectului. Oamenii fac rău altora deoarece ei nu înţeleg. Cred că nu contează. Cred că, dacă fac rău altuia acesta nu ştie sau că nimeni nu ştie. Dar aceasta, de fapt, le face rău lor înşile. Ştii, ceea ce au făcut, are un efect. Reacţia este în interior.
Trebuie să-ţi corectezi mintea în permanenţă, să îţi corectezi gândirea greşită, gândurile greşite, ideile greşite.
Prin psihoterapie se vindecă mintea. Iar fiinţa umană este compusă din două părţi: corpul fizic şi corpul mental. Dacă vrei să vindeci o persoană, este foarte important să-i vindeci mintea. În mintea lor, sunt sigur că este ceva greşit. Dacă poţi găsi cauza, nu pot spune că 100%, dar 80-90% persoana poate fi vindecată.
Prin psihoterapie aflam de fapt cauzele nefericirii. Când un om nu este nefericit, nu are emoţii negative, devine treptat mai fericit. Astfel, energia lui vitala devine mai echilibrata.
Atunci cînd un om este fericit, toate meridianele corpului său sunt deschise. Când eşti fericit, îţi simţi corpul deschis şi de asemenea energia şi sângele circulă foarte bine în interior. Fericirea te poate însănătoşi.
Multe persoane sunt nefericite. Cred că motivul principal este ataşamentul. Sunt ataşaţi de ceva anume. Ei cred că obiectul ataşamentului lor este real şi le este teamă să nu îl piardă. Le este frică că nu-l vor obţine. Acesta este motivul principal care îi face pe oameni nefericiţi. Ataşamentul.
Pentru că oamenii nu înţeleg. Asta este ceea ce îi învăţ eu: nimic nu este permanent. Oamenii cred că unele lucruri sunt permanente: am asta, este al meu; vreau să îl am pentru totdeauna. Nimic nu durează pentru totdeauna. Ei doresc ceva pentru totdeauna. Desigur, când îl pierd, suferă.
Eu când voi muri, las totul. Nimic nu îmi mai aparţine. De ce să vreau atunci să păstrez ceva pentru totdeauna?
Ceea ce este material nu durează la nesfârşit. Nimic material nu este veşnic.Si cea mai bună cale este viaţa simplă.
Viata simpla este…Viaţa lui Iisus. Dacă înveţi de la Iisus, viaţa Lui era foarte simplă. Nu avea atâtea lucruri materiale. Dar se ducea peste tot, trăia peste tot. Pentru că atunci când ai o viaţă simplă, nu îţi faci griji. Cu cât ai mai mult, cu atât îţi faci mai multe griji. Dacă ai mai multe proprietăţi, îţi faci griji că le poţi pierde.
Un mod simplu de viaţă nu înseamnă că nu am nevoie de nimic material. Un mod simplu înseamnă să trăieşti cu ceea ce ai. O viaţă simplă înseamnă că poţi avea, dar nu te ataşezi. Chiar dacă ai multe proprietăţi…Eu aşa gândesc: că nu am când am; dacă pierd, pierd. Nu contează. Adică nu mă ataşez de material. În acest mod, mă simt liber.”
Sa ne fie de folos tuturor.
-sursa-
http://vindecaviata.wordpress.com/2014/09/17/invataturile-maestrului-lin-kai-ting/

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

19 nov. 2016

Hilarion -Mesajul săptămânii 30 octombrie -5 noiembrie 2016...

Primit de Marlene Swetlishoff/Tsu-tana

Preaiubiților,

În timp ce vă străduiți să rămâneți în echilibru și armonie în timpul acestor zile cu tot ceea ce se întâmplă în sfera voastră de rezonanță, voi constatați că energiile intensificate au efectul lor nu numai în cadrul propriului sistem, ci în toți cei care se află în sfera voastră de influență. Energiile dualității sunt de nestăpânit și este important să vă amintiți de scopul vostru pentru menținerea Luminii în timpul acestor vremuri. Este foarte ușor pentru voi care sunteți sensibili la energiile din jurul vostru să înțelegeți că sentimentele pe care le-ați experimentat sunt, în principal cele care sunt experimentate la nivelul conștiinței colective. Există multă frică și îndoială care sunt de nestăpânit în aceste vremuri - amintiți-vă acest lucru -centrați-vă și focusați-vă pe ceea ce sunteți si ceea ce susțineți.Acționați în concordanța cu ceea ce sunteți și ceea ce credeți , până în prezent nu ați fost duși în rătăcire; v-ați menținut poziția și ați rămas în interiorul esenței voastre de bază. Pe măsură ce energiile se intensifică și mai mult în zilele următoare, este important să vă faceți timp pentru a experimenta ceea ce va aduce bucurie, zâmbete, pace și inspirațe. Este important să vă concentrați asupra acestor lucruri; să vă luați timp mai des departe de îndatoririle și preocupările pământene și să luați o pauză pentru a ieși în natură și a face lucrurile pe care de obicei le amânați pe o altă zi, acele lucruri care vă ímplinesc și vă reîncarca propria energie. De aceste lucruri aveți nevoie pentru a vă aduna. Simțiți bucuria, râdeți des, râdeți tare, există atât de multă frumusețe în jurul vostru - aceasta umple fiecare loc și spațiu din mediul vostru - căutați-o și bucurați-vă de ea!

După această pauză, întrupați această energie în interiorul ființei voastre , pentru că atunci voi veți putea lua o decizie informată și clară cu privire la următoarea voastră mișcare. Întrucât acest an se apropie de sfârșit, este timpul pentru finalizarea a tot ceea ce ați stabilit să faceți în anii anteriori, momentul finalizării tuturor scopurilor, proiectelor și intențiilor pe care le-ați stabilit să le realizați. Aceasta este o aliniere în pregătirea pentru noul ciclu care începe în 2017, pentru că începe un nou ciclu de nouă ani. Acesta este momentul pentru a termina și încheia tot ceea ce aveți nevoie să finalizați, astfel încât să puteți începe în stare proaspătă.

În tărâmul posibilității puteți să vă recreați complet în noul ciclu;să recreați modul în care vă prezentați lumii, cum vorbiți, gândiți și simțiți.Nu este nevoie de aprobarea altora, acest lucru este în propriul vostru interes -nu interes egoist, ci în recunoașterea faptului că există un nou ciclu, care se prefigurează la orizont, astfel încât să puteți fi în măsură să profitați de toate energiile acelor vremuri iar acest lucru este foarte potrivit.Energia lumii din jurul vostru se schimbă moment de moment și este greu să vă mențineți intențiile și să vă concentrați dar veți putea să o faceți. Aveți toate instrumentele și cunoștințele de care aveți nevoie pentru a acționa în concordanță cu ceea ce credeți, pentru a rămâne aliniați cu aspectele mai înalte ale voastre.Indiferent de ceea ce se întâmplă în lumea din jurul vostru, știți înăuntrul vostru că totul este bine și a fost întotdeauna. Lumea merge înainte, totul este așa cum a mai fost, ceea ce are adevărata semnificație și valoare continuă și să se arate în fața voastră iar aceasta este zona pe care ar trebui să vă focalizați și concentrați.

Reconectați-vă la iubirea care se află în inima voastră și deschideți-vă inima cât de mult puteți în fiecare moment. Lumea are nevoie de iubire, lumea are nevoie de prezența voastră pașnică și liniștitoare iar acesta este un aspect important al activității voastre pe aceasta planetă. Noi suntem cu voi și rămânem alături de fiecare dintre voi, în timp ce abordați activitățile zilnice. Noi vă îndemnăm să luați acele pauze atunci când este necesar, în aceste vremuri tumultuoase, este important să luați mai multe, pauzele nu trebuie să fie de lungă durată, doar cât să vă simțiți reînnoiți și refăcuți în centrul ființei voastre.

Trimiteți lumina vindecătoare, iubire si energie acelor zone ale lumii, care se confruntă cu schimbări ale Pământului, care nu sunt printre cele mai fericite în acest moment. Aceste schimbări aduc o împreunare a oamenilor astfel încât acestia să lucreze la unison și în armonie unii cu alții, deoarece își dau seama de valorile importante în viața lor, acelea de cooperare, comunicare și unitate - acestea sunt cele mai importante valori care vor fi păstrate pe măsură ce diferite zone ale lumii vor experimenta evenimentele ce vor urma.În timp ce toată omenirea se îndreaptă spre necunoscut, există o împreunare a minților asemănătoare iar acest lucru aduce rezultate armonioase și pașnice în întreaga lume. Toată lumea se aduna in jurul celor care au nevoie și oferă ajutor și asistență,oferă iubirea și energiile lor iar acest lucru este pentru binele suprem al tuturor de pe planetă.

Noi vă sfătuim ca toate răspunsurile pe care le căutați ,adevărul cu privire la orice subiect, să-l căutați întotdeauna în voi, el este disponibil în voi înșivă. Cunoașteți acest lucru și aliniați-vă cu aspectele voastre mai înalte, cu puritatea care se află în centrul esenței voastre Divine. Acolo veți fi mereu în armonie cu Tot Ceea ce Este.Cunoașteți acest lucru și rămâneți puternici și focusați, știți că totul este bine, universul se transformă, Pământul se transformă și totul este așa cum ar trebui să fie.

Tot ceea ce trebuie schimbat este în procesul de schimbare și, prin urmare, lucrurile pot parea destul de intense. Toate aceste schimbări trebuie să aibă loc, am știut acest lucru de multe, multe decenii iar acum, suntem în mijlocul acestei schimbări. Aveți credința că totul este așa cum ar trebui să fie și că veți triumfa la sfârșitul acestei schimbări cu bucurie, pace și fericire într-un nou mod de a fi și un nou început abundent cu tot ceea ce este drept , bun și decent în lumea voastră și în lume în general. Sunteți iubiți, ați fost iubiți întotdeauna. Este timpul acum să străluciți această iubire, pentru a o radia în afară la alte persoane care au atâta nevoie de ea în timpul acestor vremuri.

Până săptămâna viitoare ...

EU SUNT Hilarion

© 2009-2016 Marlene Swetlishoff / Tsu-Tana (Soo-tam-ah) Păstrător al simfoniilor Grației.-
-sursa- http://luminapegeea.blogspot.ro/

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

18 nov. 2016

Terapia Multumirii ...

Astăzi am trăit o stare minunată care a șters multe . Da! Se repetă, se spune, scrie insistent că trebuie să dărui fără a aștepta răsplata! De acord! Știu că așa este. Și mă străduiam să învăț Arta detașării! Nu e ușor pentru că era ceva nedefinit pe care mă străduiam să înăbuș. Mă feream de el căutând motive să nici nu mă gândesc.  E o luptă cu ceva din tine căreia nu îi dai ușor de capăt. Sau nu îmi doream să devin patetică.
Plată, răsplată la modul material nu aștept, chiar atunci când am nevoie, întotdeauna am primit ajutorul necesar și recunoștința mea este deplină. Insă tot fiind atentă la acest aspect, al detașării,  ajungi să cazi, din teamă, în altă parte și devine o „imunitate” forțată în fața a ceea ce brusc, am trăit acum cu o profunzime cutremurătoare! Poate părea o copilărie. Și poate chiar este. Dar recunosc că îmi face bine. Chiar și această mărturisire într-o zi atât de dragă mie. 
Azi, în zi binecuvântată de Nașterea Sfintei Fecioare, mulțumirile trimise de mai multe  persoane dragi la urările pe care le-am adresat din inima mea, am simțit o ploaie de aur, o binecuvântare care pătrundea în mine, înnobilând-mă cu o fericire imensă. Greu de spus dar în acea clipă a devenit TOTUL.
Și după mult timp am lăsat ca acel ,,Mulțumesc” să-mi devină realitate. A fost asemeni curcubeului care apare după ploaie atunci când nu te aștepți dar cu atât înminunarea este mai mare. 
Bucuria celor care au mulțumit, a devenit semn de binecuvântare! Este un sentiment minunat. Dumnezeirea vorbește prin oameni!  E adevărat! Îi trimite să-ți lumineze cu raza inimii lor viața. Și vine o clipă când nu te mai opui pentru că mugurele a devenit dintr-o dată floare. Și ești cuprins în catifelarea și mireasma înfloririi.
Atât de deplină a fost starea mea încât lumea întreagă a căpătat o frumusețe aparte în care m-am contopit. Am primit un Dar al inimilor care mi-a adus lacrimi de bucurie, de admirație față de frumusețea umană. Atât de simplă și de cuprinzătoare într-un minunat: Mulțumesc!
,Mulțumirile” au deschis larg o poartă a sufletului meu în care lumea e mai prezentă ca oricând, mai vie.

Acum știu că această ,,teamă” din mine, de a nu incita la mulțumiri, a creat chiar bariere. Imi cer iertare! Și, iarăși recunosc, că uneori mă mira, sau mă durea sau mă determina să nu cred în mine, în ceea ce comunic, scriu, tocmai pentru că nu primeam nici un ,,semnal”. Apărea îndoiala, de multe ori ajungând în pragul renunțării. Mă răzvrăteam uneori, crezând că ,,aștept” recunoașterea din partea celor care citeau ceea ce scriu sau cărora le transmiteam din cât știu. Și toate acestea ,,dureau”. Erau însă numai propriile mele proiecții, preluate, de care ajunsesem să mă înconjor. Nu vreau să înțelegeți că mă dezic de cele trăite; au fost propriile mele înțelegeri, sensuri, și mă bucur că le-am avut. Altminteri nu ar fi existat ziua de astăzi! Și totuși, apărea câte un suflet care spunea acest teribil: „Mulțumesc!” și continuam. Credința că sădirea chiar și a unei singure  semințe care dă rod înseamnă respectarea veșniciei din tine m-a însoțit întotdeauna! Când primești iubire din sufletul celuilalt e o apropiere de Dumnezeu. Și asta am trait eu. Sunt recunoscătoare. Mărturisirea de acum am lăsat-o să curgă fără a mă împotrivi mărturisirilor pe care înainte nu le-aș fi făcut. E ca un zăgaz care odată deschis a hrănit ceva din mine făcând să înflorească o fericire neasemuită.  

Cu iubire deplină: Mulțumesc tuturor care mi-ți oferit șansa unei asemenea trăiri într-o zi sfântă!


Vă doresc să vă însoțească mereu binecuvântările și darurile Prea Minunatei Fecioare !!!
sursa- http://dor-danaela.blogspot.ro/-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella

17 nov. 2016

Creierul omului racordat la Univers ...

Cercetările ştiintifice de dată recentă au condus la concluzia că leptonii – denumire generică dată particulelor elementare uşoare, spre exemplu electronul, neetrinul, miuonul şi altele –, prezenţi în funcţiile subtile cerebrale la om, reprezintă, încă, o taină, o taină cosmica, deoarece pe organizarea şi energia lor se sprijină gândirea. Deocamdată nu există o tehnică prin care să se poată măsura şi aprecia corect rolul leptonilor în funcţiile cerebrale, dar se ştie cu certitudine că acel câmp leptonic, intuit de savanţi, împreuna cu câmpul magnetic pun omul în contact direct şi permanent cu informaţia din întregul Univers.
Câmpul leptonic al Terrei este localizat, de el este legată rotaţia în 24 de ore a tuturor câmpurilor planetei, iar axa de rotaţie a Pământului coincide cu axa câmpului leptonic. Transmiterea informaţiei prin câmpul leptonic este spontană şi, trebuie menţionat ca orice materie este penetrată de acest câmp. Cu toate acestea, câmpul continuă să incite gândirea, speculaţiile oamenilor de ştiinţă. S-a făcut afirmaţia că gândirea îşi are „baza” în câmpul leptonic, dar şi clarviziunea, zonele biopatogene, spaţiul Hartman, canalele informaţionale, ceva mai mult, chiar tornadele şi uraganele, fenomenele din Triunghiul Bermudelor, radiaţiile de torsiune, cutremurele, erupţiile vulcanice, fulgerele sferice (globulare), punctele de acupunctură...
Specialiştii spun că majoritatea evenimentelor, fenomenelor, manifestărilor ce fac obiectul parapsihologiei vor putea fi evaluate şi cercetate prin participarea câmpului leptonic şi a câmpului magnetic cerebral la „misterele fiinţei umane”. S-a localizat la om câmpul respectiv, el fiind situat de-a lungul coloanei vertebrate. Ceva mai mult, s-a descoperit că fiecare vertebră conţine un generator de leptoni, ce reprezintă o formă de spirală conică...
Fiecare câmp generator din vertebre este legat de un anumit organ. În cele 7 chakre se află formaţiuni spiralice puternice de intrare şi ieşire a energiei leptonice. Organelor li se pompează în permanenţă leptoni, încărcarea cu energie leptonică are loc şi atunci când, spre exemplu, omul doarme zece minute. Leptonii conţin toată informaţia despre Universul material, despre trecutul, prezentul şi viitorul Universului. Oamenii de ştiinţa studiază la ora aceasta cu precădere procesul gândirii la om prin baza sa care este câmpul leptonic. Deşi s-a spus în secolul trecut că gândirea nu este de origine materială, totuşi „imaterialitatea” gândirii are o baza materială, un suport energetic şi fizic în care se petrec procesele „imateriale”.
Descoperirea nu a satisfăcut pe deplin cercetarea şi s-a ajuns la încă un pas, un pas uriaş, făcut spre alte mistere, numite deocamdată câmpurile microleptonice, a căror multitudine de profiluri şi functii subtile vor avea darul de a uimi lumea ştiinţei din noul mileniu. Surprinzător şi senzational este faptul că oamenii, prin câmpul leptonic, sunt racordaţi, în fiecare secundă a existenţei lor, la câmpul leptonic al Universului. Aşa se explică unele capacităţi paranormale ale unor superdotaţi, cum sunt clarvăzătorii, cei ce dau într-un mod greu de explicat predicţii corecte despre evenimente istorice sau telurice.Iată aşadar că parapsihologia, fenomenele paranormale cu întregul lor lanţ de manifestări misterioase şi care adeseori sfidează logica vor putea fi evaluate şi desluşite. Iar afirmaţia că omul este racordat la Univers prin funcţiile şi energia leptonică s-ar putea, ca într-un viitor nu prea îndepărtat, să modifice sau să schimbe mai toate reprezentările cu privire la ceea ce este cu adevărat – nişte fiinţe cosmice în care se regăseşte Universul aşa cum omul se regăseşte prin tot ceea ce este în Univers.
-sursa- http://3d-neosamanism.blogspot.ro/2012/04/creierul-omului-racordat-la-univers.html-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

16 nov. 2016

Despre neoşamani şi unele taine...

Despre şamanii din vechime au scris unii şi alţii. Unii au scris cunoscându-i în fapt şi fapte, alţii au scris din auzite. Cert este doar faptul că s-a scris, nicidecum nu este o certitudine că se ştie cu adevărat ce era, ce făcea ori cum trăia, în real şi nu numai, un şaman. Şamani asemenea celor din vechime mai sunt şi acum, provin mai ales din ţările Americii Latine unde, ca şi în Siberia-Mongolia, sud-estul Asiei, tradiţiile ancestrale s-au păstrat fiind transmise din generaţie în generaţie, ocult, prin iniţieri ritualice. Acolo unde civilizaţia cu o cultură din ce în ce mai cosmopolită iar conştiinţa se zbate între Credinţă (de mai puţine ori simţită, de cele mai multe ori ca regulă de bun simţ) şi Ştiinţă (care destul de rar depăşeşte pragul culturii generale) formele vechi au fost trecute în desuet. Şi nu s-a întâmplat asta pentru că ele nu ar fi eficiente ci tocmai datorită celui care ar avea mai mare nevoie de ajutor deoarece, el, suferind – oricare ar fi tipologia suferinţei – şi căutător de vindecare, refuză a avea încredere, ba, mai mult crede că trebuie să ştie totul. Ori aici se ascunde ceea ce ar trebui să ştie abia după vindecare...
Pe de altă parte, categoria naivilor a primit destule lovituri de la şarlatani şi escroci, cei care au prins ceva din limbajul autentic dar au ştiut să mânuiască în aşa fel cuvintele încât să reuşească ceva, dar nu să vindece ci... să se îmbogăşească.
Când totuşi oamenii realizează că au nevoie de ajutor pe acest plan încep să caute. Nu se iau în discuţie naivii ci aceia care doar ajung la disperare în căutarea problemelor dar mai ales a rezolvărilor. Şi, de obicei, le ies în cale tot şarlatanii sau “doamne” dintr-o societate arhetipală ce, chiar dacă ştiu multe, sunt puse pe căpătuială sau şi mai rău, metodele şi formele ce le utilizează (de obicei) sunt exact cele ce agravează mai târziu toate problemele personale dar şi ale descendenţilor.
Nu e poate trece mai departe fără a menţiona şi un alt rău pe care îl fac acestea: pentru a beneficia de graţiile “pacienţilorşi a se face cunoscute, învaţă pe pacienţi anumite tehnici” menite să le satisfacă ego-ul, de genul: “Poţi face pe oricine să te placă/iubească”, “Poţi să ai tot ceea ce îţi doreşti” etc, dorinţe pe care omul, mai mult sau mai puţin conştient, mai mult sau mai puţin vinovat, le nutreşte. Religia numeşte această faptă ademenire (din partea răului) şi adevărul acesta nu poate fi contestat, cel mult redenumit!
Necesităţilor actualei epoci şi necesităţilor oamenilor din această epocă le-au răspuns până şi Cerurile... căci doar aşa se explică apariţia neoşamanilor.
Forma “neo” a trecut printr-o fază de mixtură, care păstra şi ritualurile vechi, dar se ancora în noul ştiinţific. Aceştia încă există şi, din motive mai mult personale, se revendică a fi doar ei reprezentanţii noii generaţii de şamani. Vorbind de motivele personale, mai repede s-ar putea ca acestea să provină nu din ego-ul acestora (cu toate că unii dintre cei vechi nu erau deloc lipsiţi de mândrie şi ego) ci mai repede de dorinţa de a convinge că ei sunt şamani şi nu şarlatani.
Prin ce se deosebeşte neo-şamanismul? Întrebarea poate avea un răspuns, însă nu foarte precis, tocmai datorită motivului enunţat: adevăratele taine ale şamanismului tradiţional doar şamanii tradiţionali le ştiu. Întrebarea ce poate primi răspuns este: Ce este caracteristic neo-şamaniului?
Şamanul modern, neo-şamanul este un om ca toţi ceilalţi. Chiar nimic nu-l deosebeşte, pentru cei neiniţiaţi, de ceilalţi oameni. Diferit este ceea ce nu poate fi văzut. Căci nimeni nu are cum găsi modalitatea de accesare a informaţiei din alte planuri, căci el nu va fi niciodată văzut executând ritualuri, aşezându-se în anumite poziţii, folosind anumite substanţe. Uneori nu poate să i se înţeleagă vorbăria. Şi totuşi accesul la informaţie există. Inteligent, bun psiholog, căutător, întrebător, clarvăzător? Să fie acestea caracteristici ale neo-şamanului?
E greu de vorbit de prima caracteristică, deoarece aceasta nu poate fi etimată într-un mod absolut. Cea de-a doua caracteristică este mai repede forma de manifestare dată de informaţiile primite.
De căutat... da, el caută, dar nu este o căutare cu gândul încrâncenat asupra problemelor. Mai degrabă se poate vorbi de o atenţie multi-distributivă, o caracteristică pe care a dobândit-o prin iniţiere. De aici e bine să se înţeleagă şi altceva: şaman devine cineva care are o atenţie distributivă. Multi-distributivitatea are avantajul de a fi cel ce “nimic nu-i scapă”, fără a vrea să ţină totul sub control. O intuiţie superioară îl face să fie atent, atunci când trebuie să fie atent la ceea ce trebuie să fie atent.
Întrebător însă este totdeauna. Căci doar prin întrebări se găsesc răspunsurile. Dar nu se poate spune că inventează întrebări. Întrebările sunt generate de stări, vorbe sau fapte. De ce? Cum? De unde? Când?... cam aşa sunt începute întrebările pe care şi le pune un neo-şaman. Şi le pune este un fel de a spune, căci niciodată nu le rosteşte, nici măcar în gând... Ele pur şi simplu pleacă spre sursa de informaţie...
De unde şi când se culege informaţia? Informaţia vine de acolo de unde nu vrea societatea materialistă şi super-realistă să accepte. Vine tot timpul şi ea se stratifică în memorie. Rămâne acolo şi iese în momentul în care acest lucru este necesar. Memoria ciudat de mare este o altă caracteristică a şamanului. Memorie de mare durată (de peste vieţi chiar) dar şi memorie de mică durată.
Când informaţia este ascunsă de cei care au grijă să o ascundă sau când propagă idei false despre cei cărora li se vrea arătată o altă faţă, informaţia este “căutatăîn somn. Un somn “de lemn” al şamanului care, “obligat” de propria-i menire dar şi de dorinţa celui afectat de a scăpa de relele de pe capul lui, pierde majoritatea simţurilor umane şi, aproape fără să se mai mişte în spaţiul fizic al vieţii, bate drumuri de “mii de ani-lumină”, pe urmele realului subtil.
Şamanul, din toate timpurile, nu se poate opri până când nu rezolvă problemele. Căci din momentul în care pleacăîn luptă, alături de cei care le cer asta, devine parte co-beligerantă. Chiar dacă rămâne singur în luptă, indiferent din ce motiv este lăsat singur, nu mai are cale de întoarcere. Unii îşi pun problema încălcării aşa-zisului Liber Arbitru... Dar oare cei care se retrag din luptă nu procedează ei primii la această încălcare? Se mai gândeşte cineva şi la faptul că acesta ştiind deja care este “deznodământul” luptei are toate motivele să nu mai dea înapoi? Că dacă nu a dat înapoi atunci când “a luat contact” cu informaţiile, de ce ar mai face-o după ce toate ecuaţiile sunt scrise?
Neo-şaman nu poate fi oricine. Aproape oricine poate fi vindecător, terapeut, nu însă şaman. Şamanii sunt aleşi de către cei care recunosc în ei viitori şamani... În vremurile de azi mulţi copii (cam 1 din 100) pot ajunge mai repede unde trebuie să ajungă! Ce-ar fi dacă n-ar mai fi puse piedici de către părinţi? Ce-i face pe părinţi să se opună?
-sursa- http://3d-neosamanism.blogspot.ro/2012/04/despre-neosamani-si-unele-taine-1.html-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.