Totalul afișărilor de pagină

25 aug. 2019

LINIA TEMPORALA A REGASIRII DE SINE...

In cele ce urmeaza, va prezint in cateva randuri o intuitie, sau o comunicare de la Sinele divin, legata de subiectul liniilor temporale.  De obicei, in momentul cand primesc o asemenea intuitie sau mesaj telepatic, cum vreti sa o luati, aud intr-o ureche un sunet pe care-l descriu drept un tiuit. Dupa cum bine stiti foarte multi dintre voi, liniile temporale sunt create direct de catre noi insine. Cum le cream, sau de ce le cream? Le cream pentru ca ne desfasuram experienta numita viata in mod multidimensional.  Intr-un limbaj mai uzual, ma refer la faptul ca, traim aceiasi viata in mai multe moduri si in acelasi timp.
 Dand la o parte faptul ca, trecutul si viitorul sunt instrumente ale mintii care incearca sa inteleaga si sa masoare timpul si spatiul, astfel incat sa se incadreze in limitele rationalului si logicului, vesnicul ACUM este intotdeauna prezent. In vesnicul ACUM, noi in calitate de Creatori divini desavarsiti, am “populat” mai multe “Eu”-ri fizice, vase de experimentare sau corpuri fizice, cu ajutorul carora vedem care sunt rodurile alegerilor pe care le facem, urmand o linie directoare a vietii. Cu alte cuvinte, avem in fata o suma de “viitor-uri” posibile care reprezinta de fapt linii temporale. Oprim un pic lecturarea si ne relaxam pentru a vizualiza urmatorul exemplu.
Suntem in fata unei tehnologii care ne permite sa ne unim constiinta cu cea a unui joc virtual, in care noi putem fi oricine sau orice ne imaginam a fi. Punem o casca pe cap si intram intr-o lume virtuala structurata pe mai multe nivele. Fiecare nivel are gradul lui de dificultate. Jocul in sine ne ofera multe oportunitati de a descoperi cine esti cu adevarat in acest imens ocean de informatii virtuale si ultra-sofisticate.  Pe masura ce incercam mai multe jocuri si trecem de “provocarile” puse inaintea noastra de catre Regizorul Jocului (adica TU), capatam un anumit bagaj de cunostiinte , care ne va ajuta sa mergem incotro ne dorim.  Sa spunem ca ne dorim sa fim Logos Planetar. Ne vom proiecta jocul astfel incat, sa ne ofere intelegerea unei asemenea particularitati. Aceasta particularitate a nu se intelege ca este ceva diferit sau in afara jocului, sau ceva ce nu se poate infaptui, ci sunt doar experiente pe care le ai, astfel incat sa poti simti cum o rotita este foarte importanta in economia mecanismului, sau in definirea naturii reale a Intregului. Vei invata cum fiecare componenta alcatuieste un Intreg si fiecare intreg face parte dintr-un intreg mai Mare.
Ceea ce conteaza in realitate in aceasta ecuatie a desavarsirii de sine, este linia directoare pe care noi ne axam pentru a evolua. Linia directoare reprezinta planul de viata pe care Sinele doreste sa-l experimenteze.  Toate Alegerile pe care le facem in acest film al orizonturilor cunoasterii de sine, formeaza o linie temporala. Cat de minunat este sa traiesti viata in mai multe moduri, bazate pe alegerile unei constiinte separate care a uitat ca face parte din ceva grandios. Totul este energie, iar cu ajutorul intentiei, suntem orice dorim sa fim. Intr-o viata vei incerca ceva, in alta altceva, si tot asa pana incepi sa-ti amintesti ca TU esti cel/cea “din spatele butoanelor”. TU esti cel/cea care trage sforile in spatele scenei, si din acest considerent, intuim uneori din acest “oceanul al uitarii” ca, este necesar sa facem ceva, pentru ca ne simtim inspirati de linia directoare. Evolutia nu este nimic altceva decat redescoperirea Intregului, a faptului ca esti mereu in miscare si intr-o permanenta stare de devenire, este Unirea in Marea Constiinta si Constienta Cosmica.
Inspre evolutie mergem in acelasi timp cu totul, tragem dupa noi toate liniile temporale, pentru ca, prin constienta, sa o manifestam pe cea mai importanta. Cand devii constient/a de Sinele tau autentic, toate celelalte linii se estompeaza, dispar treptat ramanand exact linia directoare, ramai Tu – CEL AUTENTIC/CEA AUTENTICA. Este daca vreti sa-i spuneti, un pariu cu Sine ca poti incerca in functie de alegeri, tot ceea ce te ghideaza spre adevarul interior si acest “pariu” intotdeauna ajunge la finalitatea dorita. Imaginati-va ca sunteti intr-un milion de variante, insa numai unul/una este intreg/intreaga, celelalte fiind imagini palide ale voastre.  Cam asa sta treaba si cu liniile temporale.
-sursa- http://scanteiadivina2014.blogspot.com/
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu