Nivelul de fericire al oamenilor care obişnuiesc să ofere se
menţine constant, sau scade într-un ritm mult mai lent, spre deosebire
de situaţia în care ei ar fi beneficiarii darurilor respective, conform
concluziilor unei cercetări efectuate recent la Facultatea de afaceri
Booth a Universităţii Chicago, citată de Xinhua.
Pentru a analiza gradul de fericire, oamenii de
ştiinţă au realizat două experimente. În cadrul unuia dintre ele,
participanţii – studenţi ai universităţii – au primit câte cinci dolari
în fiecare zi, timp de cinci zile, şi li s-a solicitat ca de fiecare
dată să cheltuiască suma pe acelaşi lucru.
Participanţii au fost împărţiţi în mod aleator în
două grupuri – unii au cheltuit suma în beneficiul propriei persoane,
iar ceilalţi i-au dăruit, spre exemplu lăsând banii într-un recipient
pentru bacşiş la o cafenea sau oferind în fiecare zi donaţii online
aceleiaşi organizaţii caritabile. La sfârşitul zilei participanţii şi-au
împărtăşit impresiile cu privire la aceste experienţe şi la gradul
general de satisfacţie.
Informaţiile colectate de la un număr total de 96 de
participanţi – cu un nivel iniţial similar de fericire – au demonstrat
că gradul de bucurie al celor care au cheltuit sumele primite pentru
propria persoană s-a diminuat constant pe parcursul perioadei de cinci
zile. Însă, în cazul celor care au oferit banii altor persoane nivelul
de fericire s-a menţinut.
Oamenii de ştiinţă au desfăşurat apoi un al doilea
experiment, online – 502 participanţi au jucat zece runde ale unui joc
puzzle din cuvinte. La fiecare rundă ei au câştigat câte cinci cenţi, pe
care fie îi puteau păstra sau îi puteau dona pentru un scop caritabil.
După fiecare rundă, participanţii au dezvăluit gradul de bucurie
resimţit. Din nou, nivelul autoraportat de fericire al celor care şi-au
donat câştigul a scăzut într-un ritm mult mai lent în comparaţie cu cel
al participanţilor care au păstrat banii obţinuţi.
Potrivit cercetătorilor, atunci când oamenii se
concentrează asupra rezultatului, cum ar fi obţinerea unei plăţi, ei
sunt mai înclinaţi să compare efectele, ceea ce le diminuează
sensibilitatea faţă de fiecare experienţă. Însă, atunci când se
concentrează asupra acţiunii, precum donarea către o organizaţie
caritabilă, oamenii sunt mai puţin preocupaţi de comparaţia rezultatelor
şi, în schimb, trăiesc fiecare act de dăruire ca pe un eveniment unic
aducător de fericire.
De asemenea, conform studiului, oamenii se adaptează
într-un ritm mai lent la fericirea generată de acţiunea de a dărui
deoarece aceasta contribuie la menţinerea reputaţiei prosociale
consolidând sentimentul de conexiune socială şi de apartenenţă, notează Xinhua. Concluziile cercetării au fost publicate în jurnalul Psychological Science.
sursa-yogaesoteric.net
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu