În cea de a doua categorie fac parte formele gând create în diferite situaţii şi evenimente. Orice acţiune pe care o întreprindem pe această_ planetă lasă în urmă o energie. In funcţie de respectiva acţiune, energia poate fi pozitivă sau negativă. In acelaşi mod, în funcţie de durata şi intensitatea acţiunii se creează o formă gând mai mică sau mai mare. Aceste forme gând rămân în structurile persoanelor implicate până la anihilarea lor. In cazul celor malefice, aceste forme gând cumulate formează umbra persoanei la nivelul energetic.
Formele gând malefice pot fi simţite ca presiuni în zonele corpului unde se află. De asemenea pot da diferite senzaţii: de furnicături, de frică, de rău, de apăsare (pe cap) sau chiar de amorţeală locală. Pot afecta diferite funcţii precum: vederea, auzul, atenţia, voinţa, sexul, gândirea etc.
Formele gând malefice se pot găsi în diferite locuri, este şi cazul caselor vechi în care s-au petrecut crime sau acte de violenţă mai demult. În astfel de case se găsesc adesea forme gând uriaşe care dau, senzaţii de ameţeală, presiune, stări de rău la intrarea în încăpere sau senzaţii de frică inexplicabilă.
În primul rând trebuie verificat pe ce planuri afectează negativ viaţa victimei. Se verifică provenienţa formei gând, dacă este preluată de la cineva sau de undeva, dacă este trimisă ca atac psi sau dacă este creată prin activităţile persoanei. Se poate măsura beneficitatea ei (EBF-ul).
Având mâinile activate, se i-a forma gând între palme, se dă Lumină până când aceasta dispare, sublimată în Lumină.
O altă metodă este activarea simbolurilor DKM, CKR, ZONAR, HALU, HARTH de jur împrejurul norului negru, Lumina izvorâtă din deschiderea porţilor face ca forma gând gă se „topească” între simboluri.
Dacă este vorba de o formă gând dintr-o încăpere, aceasta se curăţă folosind CKR, SHK pe pereţi,
tavan şi podea, iar simbolurile DKM, DKM Tibetan, HARTH, OM, CRUCE în
mijlocul camerei.
Se poate folosi pentru cei care au iniţiere pe Shamballa, Flacăra violet argintie a lui Saint-Germain, aceasta arde astfel de energii.
Iarăşi o modalitate foarte eficientă este meditaţia în mişcare cu DKM.
Folosind Crucea de Lumină se rosteşte un algoritm corespunzător. Se atrage mental forma gând între palme şi emiţând Lumină prin palme se mentalizează cum aceasta se topeşte şi se micşorează. Până dispare.
Slujba de Sfeştanie făcută în casă anihilează aceste forme gând, create sau yrimise.
La fel şi Sfântul Maslu făcut în casă este foarte eficient.
Formele gând se curăţă şi prin participarea la Sfântul Maslu şi la slujbele de dezlegări.
Spovedania este foarte eficientă în cazul formelor gând create în urma păcatelor personale. In acest caz această formă gând o preia preotul, plătind-o (anihilând-o) el prin post şi rugăciune.
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu