Spiritualitatea poate fi o masca...o masca aproape
perfecta, pentru ca in timp ne amageste cu iluzia evolutiei, ne ajuta sa
ne construim o imagine de sine plina de lumina... atat de plina de
lumina incat ne poate orbi. Cautam sa fim tot mai buni, mai toleranti,
sa iubim cat mai neconditionat. Ne hranim masca zi dupa zi citind cat
mai multe carti, facand cat mai multe afirmatii pozitive, mergand la cat
mai multe cursuri. Si cu cat perseveram, cu atat mai mult ne departam
de noi. Initiere dupa initiere, meditatie dupa meditatie... avem iluzia
devenirii. Ceea ce poate nu conteaza initial
este presiunea interioara pe care aceasta masca o creeaza. Presiunea de a
excela, de a fi cat mai aproape de o perfectiune pe care teoriile
citite ne-o arata a fi demna de dorit si de atins. Sa nu te enervezi, sa
te detasezi de toate, sa zambesti mereu, sa ai o sanatate prefecta,
sa-i iubesti pe toti neconditionat... Exista un moment in care incepi sa
te sufoci si interiorul ala neglijat, reprimat... da pe afara, erupe in
cele mai surprinzatoare moduri. Da, te poti minti o perioada...dar nu
pentru totdeauna.
Masca este si ramane doar o masca, oricat am investi in
ea, oricat ne-am chinui sa ne identificam cu ea. Si dincolo de ea...
ramanem noi, singuri, dezbracati de toata stralucirea inchipuita. In
ziua in care cade masca se prabusesc regatele de gheata, se prabusesc
rand pe rand fortaretele in care ne-am ascuns nemultumirile,
dezamagirile, temerile. Abia atunci incepe spiritualitatea, cand esti
gol in fata ta. Nu in fata celorlalti, ci in fata ta. Tu cu tine, tu cu
tine cel de dincolo de ziduri, cel de dincolo de iluzii. Tu cu cel / cea
pe care ai ascuns-o, de care te-ai dezis pentru ca nu era perfecta. E
momentul care doare...e durerea aia muta a tuturor clipelor in care
ti-ai refuzat dreptul de a fi tu insuti pentru a fi ceea ce citisesi ca
ar trebui sa fii. Poate fi un minut, o ora, o zi... depinde de tine cum
gestionezi acel moment care vine, inevitabil vine. E clipa aia magica,
tacerea care anunta furtuna. Fie te arunci in mijlocul furtunii si
decizi ca masca trebuie sa cada pentru a fi inlocuita de miracolul real
care poti fi, de fiinta aia care se cere vindecata, curatata de noroiul a
ceea ce credeai ca esti pentru a straluci, fie inchizi ochii si astepti
sa treaca sperand ca masca nu se va sfarama de tot. Spiritualitatea incepe dupa caderea
mastilor. Nu este roz, nu te asteapta un premiu si nici nu ti se vor
inchina mii de adepti. Iti vei intalni pe drum toate fricile, iti vei
intalni singuratatea, dezamagirile... nu-i vei iubi pe toti total si
neconditionat, vei descoperi ca lacrimile curata, ca nu ai mereu chef sa
zambesti si asta nu inseamna ca esti o fiinta rea. Da, vor fi furtuni,
cu cat te vei adanci mai mult in descoperirea de sine vor fi mai multe,
unele violente, care aproape te vor rupe in doua, altele molcome, abia
simtite. Vei obosi, vei vrea sa renunti... si nu o data. Ai sa cazi in
genuchi, ai sa te ridici pe culmi... si asta vei sti doar tu si cei care
o vor intui in ochii tai, daca vor avea rabdarea si curiozitatea de a
vedea dincolo de val.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
Spiritualitatea nu e o zi senina de vara... nici un
anotimp al rozelor, are toate anotimpurile, toate culorile, toate
suspinele. Are si iarna asa cum are si vara, are si crini asa cum are si
ciulini. Ce vei gasi la final? Pe tine. Pe tine cel de dincolo de
masca, de dincolo de umbre, de dincolo de lumini. Merita? Este decizia
ta. Doar tu poti decide pentru tine, doar tu poti lasa masca sa cada sau
o poti cultiva, o poti hrani pana cand iti va fi de ajuns.
-sursa-http://terapiatreptelor.blogspot.ro/
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu