Calea Războinicului întru Lumină...

A fi un Războinic întru Lumină înseamnă să descoperi puterea neînfricării. În timpul cuceririi de către conchistadori, exista un grup de războinici Laika, foarte temuţi de spanioli. Legenda spune că nu puteau fi omorâţi – chiar şi când se trăgea cu muschetele în ei de aproape, gloanţele ratau, pur şi simplu, ţinta. Aceşti războinici Laika erau samuraii Americilor şi credeau că dacă frica sălăşluieşte în tine, atunci eşti ca şi mort. Glonţul de care te temi, te va găsi. Totuşi, dacă devii un Războinic întru Lumină, poţi merge în bătălie şi nu vei fi înfrânt. Nu există inamici care să te urască şi să încerce să te omoare; ai doar adversari care, din motive ce n-au nimic de-a face cu tine, pot să ţintească cu o armă în direcţia ta.

Când aceşti Laika omorau un adversar absolut onorabil, ei văr-sau pe pământ câteva picături de sânge de-al lor, pentru că ştiau că, în orice alt moment din istorie, ei şi cel pe care l-au ucis puteau să împărtăşească poveşti în jurul unui foc. Nu e vorba că aceşti războinici nu s-ar fie temut, dar ei nu erau influenţaţi de frică. Dragostea lor radia atât de puternic, încât în ei nu mai era loc pentru întuneric, sau pentru gânduri legate de ce s-ar fi putut întâmpla. Ei trăiau liberi în Lumina neînfricării şi, din acest motiv, nu puteau fi găsiţi de moarte.

Când devenim Războinici întru Lumină, admitem că datoria noastră este să folosim dragostea, pentru a învinge opusul ei – iar opusul nu este ura, ci frica. Frica înseamnă absenţa dragostei – în acelaşi fel în care întunericul înseamnă absenţa Luminii. Frica ne depărtează de Dumnezeu, de natură şi de propriile noastre sine interioare. Provocarea noastră este să exorcizăm frica şi întunericul din noi, îmbrăţişând dragostea şi Lumina ei.

A doua introspecţie ne învaţă să folosim o sabie de Lumină şi să împrăştiem frica pentru totdeauna. Îmi place să mă gândesc că frică este un acronim pentru dovezile false care par reale (joc de cuvinte: acronimul pentru fear = False Evidence Appearing Real n.tr.) – adică, atunci când ne concentrăm pe lucrul de care ne temem, dăm putere dovezilor false şi le facem reale. Noi uităm că frica nu poate fi vindecată prin faptul că înţelegem că ne e frică – după cum foamea nu poate fi anulată, prin faptul că înţelegem de ce ne e foame. De aceea, cele mai multe terapii care se concentrează pe a ne ajuta să ne înţelegem originile fricii sunt atât de puţin eficiente, când e vorba să ne ajute să abandonăm pentru totdeauna frica şi să ne vindecăm.

Adeseori confundăm dragostea cu o senzaţie de căldură pe care o simţim în stomac, sau ca pe ceva pe care îl putem oferi sau retrage, precum o pisică ce vine şi pleacă după cum are chef. Nu e greu să ne extindem dragostea spre cei care sunt uşor de iubit, dar să iubeşti oameni şi situaţii care nu sunt pe placul tău, nu este aşa de uşor. Ne dăruim dragostea „necondiţionat”, dar când nu primim ceea ce credem că merităm, o retragem. Apoi ne reinvestim dragostea în altă persoană sau situaţie, care, credem noi, ne va oferi o recompensă mai bună, dar ni se pare dificil să o menţinem când nu ne simţim apreciaţi sau acceptaţi. Dacă lucrurile nu ies aşa cum vrem noi, înlocuim mult prea repede sentimentele de iubire, cu ură şi resentimente. Entuziasmul nostru iniţial cu privire la o nouă slujbă, de exemplu, s-ar putea să dispară şi să devină dezamăgire şi amărăciune. Când am fost părăsiţi de un iubit, pasiunea intensă, exagerat de romantică se poate transforma într-o aversiune atât de mare, încât ne epuizează.

Alberto Villoldo – Cele patru introspecții

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.