Totalul afișărilor de pagină

5 mar. 2019

Transă pentru găsirea unei soluții de către inconștient – Studiu de caz...

Conform zicalei „Un necaz nu vine niciodată singur.” noi putem să avem la un moment dat atât de multe probleme încât să nu știm de unde să începem să le rezolvăm, sau să ne simțim atât de descurajați și deprimați încât să nici nu încercăm acest lucru, deoarece nu credem că este posibil. Dar să faci ceva pozitiv, este mai bine decât să nu faci nimic. Rememorarea situațiilor similare cu care ne-am confruntat în trecut și pe care le-am depășit, deși nici atunci nu ni se părea posibil să se întâmple acest lucru, este foarte utilă în astfel de cazuri. O direcție de a acțiune este să urmăm principiul că dacă dorim să obținem ceva, trebuie să ajutăm mai întâi pe alții să obțină acel lucru. Asta nu înseamnă că dacă vrem să obținem mai mulți bani trebuie să-i dăm ceva unui cerșetor, de exemplu. Dacă vrem să obținem mai mulți bani, este o idee bună să ajutăm într-un anumit fel pe cineva să îi obțină, dacă vrem să ne recăpătăm sănătatea putem ajuta pe alții să facă acest lucru ș.a.m.d.
Alegerea problemei pe care să o deblocăm prima este deosebit de importantă, pentru că rezolvarea ei le poate soluționa automat și pe celelalte. Faptul că cineva crede că există o singură metodă de a face acest lucru, iar el o cunoaște și insistă numai în această direcție, îl poate face să nu observe o soluție mult mai bună, chiar dacă aceasta îi apare sub formă de oportunitate. Dacă întrebăm pe cineva în stare de veghe care crede că sunt cauzele problemelor lui, el ne va enumera o serie de motive, dar acest răspuns  va ține cont de logică, de prejudecăți, de condiționări, de frica de a nu greși și a fi considerat naiv sau nerealist. În starea de transă toate aceste blocaje dispar, cenzorul dintre conștient și inconștient este dezactivat, iar acesta din urmă are deja soluțiile la problemele noastre. Este posibil ca cel aflat în stare de transă să dea cu cu totul alte răspunsuri decât în stare normală, sau, dintr-o multitudine de cauze să o selecteze pe cea mai importate. După rezolvarea unei cauze este posibil să iasă la suprafață alta nouă, care era ascunsă de prima, și așa mai departe.
O să dau acum exemplul unui client care avea drept cea mai mare problemă aceea de a câștiga bani. Avusese mai multe locuri de muncă, mai multe afaceri, dar după o perioadă totul se bloca. În stare conștientă el pusese acest lucru pe seama faptului că fusese orientat de către mamă spre o meserie către care el nu avea înclinații. În stare de transă dialogul a decurs astfel:
– Care este principala problemă care te împiedică să câștigi bani?
– Faptul că tatăl meu îmi spunea mereu că trebuie să facem economie, în timp ce mama și bunica nu mi-au spus niciodată acest lucru.
– Ce fel de relație aveai cu tatăl tău?
– Foarte proastă.
– Deci nu vroiai să faci economie?
– Nu nu vroiam.
– Și ce soluție ai adoptat?
– Să nu am bani! Dacă nu ai bani, nu ai cum să faci economie.
– Ce altceva mai înseamnă economia, ceva pozitiv de această dată?
– Știința care, printre altele, te învață tocmai cum să faci afaceri ca să câștigi bani.
– Foarte corect! Atunci ai fi de acord să înlocuim programul inconștient: „Nu vreau să câștig bani pentru a nu fi obligat să fac economie.” cu programul „Fac economie pentru a câștiga bani.”?
– Da bineînțeles!
– Atunci îi vom spune inconștientului tău să caute, chiar și după ieșirea din această transă, tehnici economice de marketing prin care să atragi cât mai mulți clienți, și să le comunice conștientului prin cele mai eficiente moduri.
Spre surprinderea noastră, imediat după ieșirea din transă, verificându-și telefonul, pacientul a constatat că primise pe e-mail o comandă pentru firmă, lucru care nu se mai întâmplase de câteva luni. A doua zi mi-a scris că a mai primit o comandă.
Acesta este un exemplu despre cum ne influențează programele negative din inconștientul nostru și cum pot fi ele schimbate în programe pozitive. Iată cum o soluție găsită de un copil îl poate face pe un adult să se comporte inconștient ca și cum s-ar afla la aceeași vârstă psihologică cu acesta.
-sursa- https://luminasinelui.wordpress.com
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu