Totalul afișărilor de pagină

18 nov. 2015

Teama de unicitate...

Conform lui Edgar Cayce, în primul rând trebuie respectate două legi:
1) Legea echivalenţei: "Ce semeni, aia culegi";
a) Tot ce exteriorizează un om prin vorbă sua prin faptă se va întoarce spre el. Domnul Iisus a spus: "Din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te vei osândi".
b) Ceea ce dă, aceea va primi. Dacă dă ură, va primi ură; dacă dă dragoste, va primi dragoste; dacă evită, va fi evitat; dacă minte, va fi minţit; dacă înşeală, va fi înşelat.
2) Legea educării imaginaţiei:
a) Tot ce-şi imaginează un om are să se realizeze;
b) Omul poate chema boala prin teamă.

• Echilibrul sistemului nervos este condiţia sănătăţii. Yoghinii consideră că toate emoţiile şi sentimentele sunt însoţite de producerea în organism a unor substanţe care acţionează ca otrăvuri sau ca tonice. Aceste substanţe intră în sânge şi se fixează pe anumite organe, în general pe centrii nervoşi. De exemplu, emoţia mâniei produce o toxină care acţionează asupra inimii, ficatului şi stomacului, dar se elimină repede; dacă apare ura, roxina este secretată cronic, puţin câte puţin, şi otrăveşte tot organismul, dar mai ales ficatul. Frica este o altă emoţie şi îi corespund două sentimente: regretul aplicat trecutului şi îngrijorarea aplicată viitorului, care au aceeaşi toxină ca şi frica, fixându-se mai ales la vezica biliară, stomac şi intestin. Ea ar fi cauza afecţiunilor gastro-intestinale. Aceastea două sunt principalele otrăvuri de origine psihică. Ele se pot combina cu alte otrăvuri organice din sol şi ape şi această combinaţie ar produce cancer. Hatha Yoga recomandă stăpânirea sentimentelor. Trebuie eliminate frica şi mai ales ura. "Să nu apună soarele înainte de aţi trece mânia" - această îndurmare biblică este o taină a sănătăţii. Stăpânirea devine uşoară dacă se abordează pe plan fiziologic. Se adoptă sistematic atitudinile şi expresiile corporale contrare emoţiilor şi sentimentelor care trebuie învinse. Nu putem sămâne mânioşi dacă muţchii feţei şi corpului sunt destinşi şi buzele surâzătoare. Atitudinea fizică de bravură învinge frica. Manifestarea continuă a unei seninătăţi exterioare antrenează inevitabil seninătatea sufleteasacă. - See more at: http://suntsanatos.ro/folosirea-puterii-mintale-pentru-acumularea-si-dirijarea-fortei-vitale-in-corp-2576.html#sthash.A8ByOmQk.dpuf


 
Teama de unicitate, lipsa curajului de a fi diferit, obstacolele întâlnite şi frica de succes, sunt câteva din subiectele pe care am fost rugat să le dezbat în ultima săptămână. Sper să vă fiu de folos.
Atunci când devii conştient de Cine eşti cu adevărat şi îţi continui drumul vieţii, luptând pentru a îţi împlini Scopul pentru care te afli acum aici, prietenii încep să devină din ce în ce mai puţini, până când cei mai mulţi din ei dispar, definitiv! Majoritatea din rude sau apropiaţi, de orice fel, se vor îndepărta deasemenea!
Începe să îţi piară interesul faţă de preocupările cu esenţă mediocră, cum ar fi: lupta pentru a ieşi în evidenţă, a te afişa cu cineva în faţa cuiva anume, dar şi dezbaterile nesfârşite în care se discută probleme, persoane şi accesorii.

Unii oameni, puţini la număr, vor deveni capabili să vadă intenţiile, capacităţile ori strălucirea ta. Însă, majoritatea nu te vor înţelege. Cei ce nu vor înţelege intenţiile ori capacităţile tale, vor spune despre tine că nu înţelegi nimic. Apoi vor deveni geloşi sau invidioşi şi vor încerca, dacă ar putea, tot ce le stă în putere pentru a îţi îngreuna traiul!
Petrecerile celor mulţi ţi se vor părea fără gust, însă, amărăciunea ta de odinioară ţi se va părea că s-a transformat într-un adevărat dar. Adevăr îţi spun: Eşti privilegiat pentru faptul că vezi aceste lucruri!

De cele mai multe ori vei trece invizibil printre oameni! Cei mai mulţi dintre localnici, nici nu vor şti că locuieşti la comun cu ei! Vei simţi durerea din ce în ce mai intens şi bucuria ta va fi mai mare! Lacrimile tale, deasemenea, vor curge doar pentru cei care te iubesc cu adevărat…E pentru prima dată când poţi privi persoanele din viaţa ta, pur şi simplu, dezgolite! Acum poţi vedea mai limpede ca niciodată cu cine ori ce fel de relaţie deţii, pe care ar fi bine să o închei sau în care să investeşti mai mult. Chiar dacă vei permite aparenţelor să se joace cu mintea ta şi să-ţi întristeze viaţa pentru un timp, chiar dacă ceea ce se îndreaptă către tine pare a fi în esenţă de culoare cenuşie, răsuflă uşurat şi cunoaşte despre tine că eşti pe drumul cel bun! Tu ai dovedit a fi Singura Stâncă de sprijin printre valurile învolburate ale minciunilor vieţii! În cazul ăsta, te întreb eu: Ce ar fi apele fără uscat?
-sursa- http://vorbindcudumnezeu.com/-
 
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.


Chimistul Arnolpho şi farmacistul Burgent, în cartea Cultura psihică, recomandă purificarea sufletului prin distrugerea defectelor, viciilor, eliminarea egoismului şi a exceselor sexuale. Ei dau o serie de lecţii despre respiraţie, dobândirea magnetismului prin acumularea forţei vitale, transformarea unei dorinţe sau a unui sentiment negativ în energie pe care să o folosim în scop bun, dirijarea energiei în corp şi asupra celor din jur, materializarea gândului în scopul de a remedia defecte fizice, tratarea bolilor prin magnetism. Aceste exerciţii cer timp şi perseverenţă, dar rezultatele sunt miraculoase. - See more at: http://suntsanatos.ro/folosirea-puterii-mintale-pentru-acumularea-si-dirijarea-fortei-vitale-in-corp-2576.html#sthash.A8ByOmQk.dpuf
Chimistul Arnolpho şi farmacistul Burgent, în cartea Cultura psihică, recomandă purificarea sufletului prin distrugerea defectelor, viciilor, eliminarea egoismului şi a exceselor sexuale. Ei dau o serie de lecţii despre respiraţie, dobândirea magnetismului prin acumularea forţei vitale, transformarea unei dorinţe sau a unui sentiment negativ în energie pe care să o folosim în scop bun, dirijarea energiei în corp şi asupra celor din jur, materializarea gândului în scopul de a remedia defecte fizice, tratarea bolilor prin magnetism. Aceste exerciţii cer timp şi perseverenţă, dar rezultatele sunt miraculoase. - See more at: http://suntsanatos.ro/folosirea-puterii-mintale-pentru-acumularea-si-dirijarea-fortei-vitale-in-corp-2576.html#sthash.A8ByOmQk.dpuf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu