Totalul afișărilor de pagină

8 nov. 2015

Vindecatorul …

Rolul „vindecătorului” – câteva fragmente din cartea „Reconectarea” de Dr. Eric Pearl:
” Vindecarea este o chestiune care se decide între pacient și univers.
Ca „vindecători”, devenim o verigă în lanțul reconectării. Energia vindecătoare vine de la Sursă – ea curge în noi și prin noi, emanând de la noi și înspre noi. Această energie este ca o lumină care trece printr-o prismă. Noi suntem prisma. Ne alăturăm pacientului și universului, pentru a genera un câmp reciproc format din iubire – în cel mai exaltat sens al acestui cuvânt – și o stare de unitate. Universul recunoaște nevoile pacientului și apoi furnizează circumstanțele care permit o reacție corespunzătoare la acele nevoi.Noi nu suntem vindecători. Noi suntem doar un termen al ecuației. Ecuația are trei termeni: un termen este pacientul, un termen suntem noi, iar un alt termen este Dumnezeu. Când Dumnezeul din noi se întâlnește cu Dumnezeul din pacient, se întâmplă lucrurile cele mai uimitoare. Ecuația aceasta se numește uneori „Puterea lui Unu” sau „Puterea lui Trei”. De ce suntem implicați în această ecuație?
Să fie pentru binele celorlalți? Probabil că nu. După cum spuneam mai devreme, cel mai probabil este că suntem implicați în această ecuație pentru noi. ( Pentru aceia dintre voi pe care îi deranjează folosirea cuvântului Dumnezeu – depășiți-vă problema. E doar egoul vostru. Dumnezeu, Iubire, Univers, Sursă, Creator, Lumina – toate aceste cuvinte înseamnă același lucru și sunt interschimbabile în textul cărții. Alegeți termenul care vă place.)
Că tot veni vorba, ce înseamnă atunci când un pacient nu primește vindecarea la care se aștepta?
Problema nu este cu vindecarea ci cu așteptările.
Obișnuiam să spun că nu toată lumea se vindecă.
Acum nu mai cred asta. Acum cred că toată lumea se vindecă – deși nu neapărat în modul în care se așteaptă să se întâmple acest lucru. Recunoscând că „vindecarea” înseamnă reconectarea cu perfecțiunea universului, ne dăm seama că universul știe ce ne trebuie și ce vom dobândi, ca rezultat a ceea ce am primit. Chestia este că ceea ce ne trebuie s-ar putea să nu corespundă întotdeauna cu ceea ce așteptăm noi, sau cu ceea ce credem că vrem.
Așa cum vindecătorii trebuie să-și accepte rolul de canale, la fel și pacienții trebuie să-și accepte rolul de primitori.”
Dr. Eric Pearl despre “Vindecarea Reconectivă și ce înseamnă aceasta” (II).
Informații oficiale despre Vindecarea Reconectivă și Reconectare sunt disponibile aici:  –  site-ul oficial în…
WWW.EMILENA.RO

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu