Totalul afișărilor de pagină

3 mar. 2021

Cei care se trezesc anul acesta...


 

„Drumul” celor care se vor trezi din punct de vedere spiritual anul acesta nu va fi același cu „drumul” pe care l-am parcurs noi, cei care suntem treji de mai mulți ani și nici măcar cu „drumul” celor care s-au trezit anul trecut. Asta se întâmplă pentru că acum energiile care curg pe Pământ au un nivel de vibrație mult mai înalt decât în trecut și totul se accelerează - cei care se trezesc anul acesta vor evolua mult mai rapid decât am făcut-o noi. Ei nu vor trece în același mod în care am trecut noi prin etapele procesului de trezire și de Ascensiune.
Ca urmare a energiilor de vibrație din ce în ce mai înaltă care curg pe Pământ, codurile informaționale din interiorul celor care se vor trezi în acest an se vor activa mult mai repede și ei vor avea o revelație/ conștientizare și apoi o altă revelație/ conștientizare și tot așa; ei nu vor avea nevoie să facă o mulțime de cursuri/ seminarii și să citească o mulțime de cărți, așa cum am făcut noi, ci vor accesa acea Cunoaștere direct din interiorul lor. Practic, cei care se vor trezi în acest an nu vor mai căuta răspunsuri în afara lor, ci vor obține informațiile din interiorul lor – pur și simplu vor accesa informațiile potrivite la momentul potrivit.
Ei vor întâlni oameni care sunt capabili să le transfere informații/ Lumină la nivel energetic. Spre exemplu, este posibil ca X să întâlnească o persoană și să simtă că este necesar să-i transmită informații/ Lumină la nivel energetic, fără să cunoască acea persoană și fără să fie nevoie ca persoana respectivă să-i spună povestea vieții ei. X întâlnește acea persoană, nu știe nimic despre ea, dar simte că este necesar să-i transmită energetic informații, face acest lucru, iar persoana în cauza le va accesa la momentul potrivit pentru ea – mai concret, la momentul potrivit persoana respectivă pur și simplu va constata că știe acele lucruri/ informații, fără să aibă idee de unde le știe. Este ca și cum se aprinde brusc o lumină în acea persoană și ea are acces la informațiile de care are nevoie, fără să aibă idee de unde știe ceea ce știe.
Așadar, cei care se trezesc anul acesta vor parcurge un drum mai rapid către un nivel înalt de vibrație/ Conștiință, comparativ cu drumul pe care l-am urmat noi.
Fluxul de energii de vibrație din ce în ce mai înaltă care este transmis de la soare către Pământ face posibil acest gen de trezire și de evoluție spirituală accelerată. (Amanda Lorence)
 
 

Pentru initieri si terapii, va rog sa-mi scrieti pe adresa de email  gabi.gabriela58@yahoo.com

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu