Joe Vitale despre Ho’oponopono...

Acum doi ani am auzit de un terapeut Hawaiian care vindecase o întreagă secție de criminali bolnav psihic fără măcar a-i vedea vreodată. Acest medic psiholog studia fișa personală a fiecărui bolnav și apoi se interioriza penru a descoperi în el însuşi cum crease boala pacientului respectiv. Pe măsură ce această interiorizare dădea roade, starea pacientului se ameliora direct proporțional.

Când am auzit povestea prima oară, mi-am spus că nu e altceva decât o legendă. Cum ai putea vindeca o altă persoană doar vindecându-te pe tine însuți? Chiar dacă el ar fi avut o putere de auto-vindecare imensă, cum să poată vindeca criminali bolnavi psihic? Era o prostie, era ilogic, o poveste atât de irațională încât am respins-o imediat ca fiind imposibilă.

Un an mai târziu însă, povestea mi-a revenit la urechi. Am aflat că terapeutul folosise o metodă de vindecare Hawaiiană numită „Ho’oponopono”.

Nu mai auzisem de această metodă niciodată, dar nu-mi puteam lua mintea de la asta. Dacă povestea era într-adevăr adevărată, trebuia să aflu mai multe. Dintotdeauna crezusem că a-mi asuma o responsabilitate totală înseamnă că sunt responsabil pentru gândurile și acțiunile mele. Tot ceea ce merge dincolo de asta nu se mai află sub controlul meu. Cred că majoritatea oamenilor înțeleg responsabilitatea în aceiași termeni. Suntem responsabili pentru ceea ce facem noi, nu pentru ceea ce fac ceilalți.

Terapeutul Hawaiian care i-a vindecat pe acei criminali bolnavi psihic avea să îmi deschidă o perspectivă cu totul avansată asupra a ceea ce înseamnă responsabilitatea totală. Numele lui este Dr. Ihaleakala Hew Len.

Cred că am vorbit timp de o oră în prima noastră conversație telefonică. L-am rugat să îmi povestească totul legat de munca sa ca terapeut. Mi-a spus că a lucrat în Spitalul de Stat Hawaiian timp de patru ani.

Secția în care îi țineau pe criminalii bolnavi psihic era o zonă foarte periculoasă. De obicei, psihologii care lucrau acolo nu rezistau mai mult de o lună. Cei mai mulți sunau frecvent să spună că s-au îmbolnăvit și nu vor veni la lucru, sau pur și simplu își dădeau demisia.

Paznicii secției care patrulau coridoarele se temeau să nu fie atacați de pacienți atunci când mergeau cu spatele. Nu era genul de loc în care să îți dorești să te afli, să trăieşti, sau chiar să mergi în vizită.

Dr. Len mi-a spus că nu i-a întâlnit și nu i-a văzut niciodată pe pacienți. Semnase un angajament și i se oferise un birou în spital în care să studieze fișele acestora. În paralel, se interioriza și lucra cu sine. Pe măsură ce lucrul cu propria persoană avansa, starea pacienților începea să se amelioreze.

După câteva luni, pacienților care erau închiși și cu cătușe la mâini li s-a permis să meargă liberi, mi-a spus el. Alții, cărora li se adiministrau medicamente foarte multe, nu au mai avut nevoie de acestea. Iar aceia pentru care se preconizase că nu au nici o șansă să iasă vreodată din spital, le-a fost făcută ieșirea și au plecat.

Am rămas șocat. Asta nu e tot, mi-a spus el. Chiar și celor angajați acolo a început să le placă munca pe care o făceau. Absenteismul și frecventele schimbări de personal au devenit istorie. Până la urmă, personalul a devenit prea numeros pentru nevoile secției, pentru că din ce în ce mai mulți pacienți plecau din spital și acum toți angajații veneau la lucru. Astăzi, secția aceea nu mai există.

Atunci i-am pus întrebarea care mă frământa: și cum anume lucrai cu tine însuți încât să-i schimbi așa radical pe oamenii aceia? Pur și simplu vindecam acea parte din mine care îi crease, mi-a răspuns el.

Nu înțelegeam. Dr. Len mi-a explicat că responsabilitatea totală pentru viața noastră include absolut tot ceea ce există în ea; doar pentru că există acolo, totul intră în responsabilitatea noastră. Întreaga lume este creația noastră, la propriu. Uau! Asta e o afirmație greu de digerat. A fi responsabil pentru ceea ce zic și fac e una, dar cu totul altceva e să îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce zice sau face altcineva care apare în viața mea.

Cu toate astea, acesta este adevărul gol-goluț: dacă îți asumi responsabilitatea totală pentru viața ta, atunci absolut tot ceea ce vezi, auzi, guști, atingi sau experimentezi într-un fel sau altul este responsabilitatea ta, tocmai pentru că face parte din viața ta.

Asta înseamnă că terorismul, președintele, economia națională sau orice experiență cu care te confrunți și care nu îți place, se află în viața ta pentru că tu le-ai creeat. Ele nu există obiectiv, ci sunt proiecții care vin din interiorul tău. Nu ele sunt problemele, ci tu, pe tine trebuie să te schimbi.

Știu că aceste lucruri nu sunt ușor de înțeles, și cu atât mai puțin ușor de acceptat sau de pus în practică. A da vina pe altcineva este mult mai ușor decât să îți asumi o responsabilitate totală, dar, vorbind cu Dr. Len, am început să înțeleg această metodă de vindecare și să înțeleg faptul că Ho’oponopono înseamnă să te iubești pe tine însuți. Dacă vrei să ai o viață mai bună, trebuie să îți vindeci viața. Dacă vrei să vindeci pe cineva, chiar și pe un criminal bolnav psihic, o poți face vindecându-te pe tine.

L-am întrebat pe Dr. Len cum se vindeca. Ce anume făcea, mai exact, după ce studia acele fișe medicale ?

Pur și simplu repetam în continuu: ‘Îmi pare atât de rău!‘ și ‘Te iubesc !’, mi-a spus el. Doar atât ? Atât. A te iubi pe tine însuți este cel mai bun mod de a te vindeca, iar vindecându-te pe tine, vindeci lumea în care trăiești.

Să vă dau un exemplu simplu: într-o zi, cineva mi-a trimis un e-mail care m-a enervat. Însă nu am făcut ceea ce aș fi făcut în mod normal – să mă las dus de energia aceea negativă și să mă cert cu persoana care îmi trimisese e-mailul. În schimb, m-am hotărât să testez metoda Doctorului Len. Am început să șoptesc „Îmi pare atât de rău!” și „Te iubesc!”. Nu o spuneam cuiva anume, pur și simplu invocam energia iubirii, ca să vindec în mine acel ceva care crease circumstanța aceea exterioară.

La o oră după aceea, am primit un e-mail de la aceeași persoană, care își cerea acum scuze pentru e-mailul pe care mi-l trimisese mai devreme. Rețineți că nu luasem nicio măsură exterioară pentru a primi acele scuze. Însă doar repetând „Îmi pare rău!” și „Te iubesc!”, m-am vindecat cumva și am îndepărtat astfel răul aparent făcut de acea persoană.

După aceea, am luat parte la un workshop ținut de Dr. Len. Acum are 70 de ani, trăiește oarecum restras și este privit ca un șaman bătrân și înțelept. Mi-a lăudat cartea The Attractor Factor (Factorul de atracție) și mi-a spus că, cu cât mă voi vindeca mai mult pe mine însumi, cu atât vibrația cărții mele va crește și va fi simțită de toți cititorii. Pe scurt, dacă eu mă vindec, și cititorii mei se vor vindeca.

Și ce se va întâmpla, acolo în lume, cu cărțile, odată vândute? l-am întrebat
Nu sunt „acolo în lume”, mi-a răspuns el, și, încă o dată, înțelepciunea lui a venit ca o revelație. Sunt încă în tine.

Cu alte cuvinte, nu există nici un „acolo în lume”.

Ar fi nevoie de o carte întreagă pentru a explica în detaliu, așa cum merită, această metodă avansată. Când îți dorești ceva, sau când vrei să îmbunătățești o anumită parte a vieții tale, este de ajuns să privești într-un singur loc: în tine. Și când faci asta, fă-o cu multă iubire.

-Sursă: www.zerolimits.info © Joe Vitale-

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.